SA Barza Albă este localizată în mun. Bălți, dispunând de imobilele de aproape 60 de mii de metri pătrați, întinse pe 17 ha de teren, care potrivit unor experți reprezintă adevărata miză pentru unii investitori. Întreprinderea are un capital social de 136712000 lei,

Barza Albă a fost de mai multe ori scoasă la licitație, inclusiv în acest an (runda 19 februarie – 08 aprilie 2016), însă până în prezent, aceasta nu a fost privatizată.

În 2013, PSRM a propus un pro­iect de lege prin care ar urma să fie inter­zisă pri­va­ti­za­rea bunu­ri­lor statului de o impor­tanţă strategică, printre care și SA Barza Albă, dar acesta nu a fost susținut, iar astăzi numele Barza Albă se află pe pagina Agenției Proprietăți Publice la categoria bunurilor supuse privatizării.

În 2015, întreprinderea de stat s-a aflat pe locul 369 în lista marilor contribuabili la bugetul de stat.

Barza Albă a avut și 2 contracte de achiziții publice cu statul: 2011 - 13.903 lei și 2015 - 44.179 lei, ambele cu Secretariatul Parlamentului.

În ultimii ani, datoriile companiei au fost mult peste profituri. În descreștere a fost și valoarea acțiunilor companiei, dar totuși aceasta nu s-a aflat în lista priorităților investitorilor. În pofida datoriilor, directorul fabricii a ridicat un salariu de peste 400 mii lei anual.

La începutul acestui an, secretarul general al Guvernului, Tudor Copaci, a fost obligat de Curtea Supremă de Justiţie să returneze o primă încasată de la Barza Albă, în calitate de membru al Consiliului de Administrație (SA). Copaci a pierdut procesul împotriva societăţii pe acţiuni, pe care a atacat-o în instanţă în anul 2014,împreună cu alţi 4 membri ai CA, după ce Inspecţia Financiară a stabilit că Barza Albă a acordat, ilegal, prime membrilor CA şi membrilor comisiei de cenzori din cadrul întreprinderii. Directorul fabricii a solicitat restituirea banilor, însă Copaci nu a fost de acord şi a mers în judecată, ajungând până la CSJ, dar a pierdut cauza.