Poliţia susţine că Makena a fost numit „hoţ în lege” în 2001 de către şefii clanurilor criminale din CSI. Pentru a fi încoronat se spune că ar fi plătit unei organizații criminale din Kiev jumătate de milion de dolari.

Prima dată a ajuns în închisoare pentru jaf şi furt. Instanţa l-a condamnat la cinci ani de detenţie. În anul 1992, pentru jaf, Moscalciuc a fost condamnat cu arest la domiciliu. În 1994, la fel pentru jaf, s-a mai ales cu doi ani de puşcărie. Vladimir Moscalciuc a fost reţinut în anul 2002 pentru furt în proporţii deosebit de mari şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Ulterior, termenul de condamnare a fost redus, după care acesta a fost amnistiat, la 10 februarie 2010. Makena însă, nu s-a aflat în libertate mult timp. Imediat după pronunţarea amnistiei şi ieşirea din biroul judecatorului, Vladimir Moscalciuc a fost retinut din nou de către colaboratorii Directiei Servicii Operative din cadrul MAI şi dus în izolatorul Direcţiei Combatere a Crimelor Organizate, pentru 72 de ore, după care în aprilie 2012 a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru organizarea unei grupări criminale în penitenciar şi pentru şantaj.

Într-un reportaj realizat de publika.md, se vorbește despre faptul că organizaţia criminală Makena din penitenciarele din Moldova a fost creată la începutul anilor 2000. S-a întâmplat după ce Vladimir Moscalciuc a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru furt în proporţii deosebit de mari. Deţinuţi au fost  obligaţi să respecte legile lumii interlope, altfel pot plăti cu viaţa. Lunar, condamnaţii adunau zeci de mii de lei pentru capul organizaţiei. Iar cei mai de încredere, obţineau şi funcţii. Tot în reportaj, un fost deținut povestește că: "Eu am stat la Tighina 6, cu Makena într-o celulă. Comanda a fost să mă omoare. Mi-au dat foc la picior. Makena îşi permite dezordine, mulţi deţinuţi erau maltraţi. Mâini, picioare rupte. Administraţia mult tare îi intră în voie lui Makena. El îi ameninţă: dacă n-o să facă cum spune o să le dea foc la casă".

27 de membri ai „Makena" condamnaţi în Belgia

Potrivit prime.md, în 2013, 27 din membrii oranizației criminale  au primit sentința conform căreia vor sta în total 93 de ani după gratii. Hotărârea a fost pronunţată de tribunalul oraşului Namur. Doar trei dintre inculpaţi au fost prezenţi la pronunţarea verdictului, ceilalţi fiind anunţaţi în căutare internaţională. Potrivit procurorilor, activitatea organizaţiei criminale pe teritoriul Belgiei era dirijată din Republica Moldova, de către liderul acesteia, Vladimir Moscalciuc. Acesta controla grupul din puşcărie prin complicii săi, rezidenţi în Belgia. Majoritatea membrilor organizaţiei erau cetăţeni ai Republicii Moldova, fiind racolaţi şi transportaţi în baza actelor false în Belgia, pentru a comite ilegalităţi pe teritoriul acestei ţări.

DIP și Makena

Dosarul a fost inițiat în 2012 și viza 14 angajați ai Departamentului Instituții Penitenciare din cadrul Ministerului Justiției, învinuiți de depășirea atribuțiilor de serviciu, în special în favorizarea grupării criminale ”Makena” pe teritoriul penitenciarelor.

La 19 mai 2016, Curtea de Apel Chișinău a decis condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare a trei foșți angajați DIP și privarea dreptului de ocupare a funcțiilor publice tot pentru o perioadă de 3 ani. Sentința a fost pronunțată de judecătoarea Ludmila Ouș.

Rivalii lui Vladimir Moscalciuc

Evenimentul.md a scris despre Makena că se războieşte cu Micu (Petru Gîlcă, Popovici, este primul „avtoritet” din Moldova încoronat ca „hoţ în lege”. De acest statut, Gîlcă s-a învrednicit în anul 1993, la Moscova. Pe parcursul a mai multor ani, acesta a fost singurul „hoţ în lege” din Moldova.) şi cu Patron (Ivan Guşan, s-a născut în anul 1970. Se presupune că este un reprezentant al mafiei ruse. A fost încoronat „hoţ în lege” în anul 2001. Se crede că Guşan este protejatul lui Micu.).

Moscalciuc se afla în relaţii de prietenie cu Malhaz. Malhaz Japaridze s-a nascut în Georgia (Rustavi), a fost încoronat „hoţ în lege” în Rusia, în 1984, în celebrul Vladimirski Central, la doar 20 de ani. Pînă atunci a fost deja condamnat pentru furt. Pentru Republica Moldova, acesta a fost un „hoţ” străin, s-a mutat aici de la Odesa. Potrivit poliţiei, Malhaz mergea personal la spargerea apartamentelor, ceea ce este o raritate în rândul „hoţilor în lege”. A mai fost suspectat de posesia de droguri, organizarea unui bordel, extorcare de bani, posesie ilegală de arme. Malhaz a murit în închisoare în Republica Moldova, fiind extrădat din Ucraina, dar a fost înmormântat în Odesa, în mai 2008. În Republica Moldova, conform unor zvonuri, Malhaz a fost „controlor” (un fel de inspector al lumii interlope) pe şapte raioane.

La momentul actual din gruparea criminală ar face parte peste 15 membri, cei mai mulţi dintre care au antecedente penale. Ocupația de bază fiind deposedarea prin înșelăciune de apartamente a bătrânilor şi sărmanilor.

În prezent, Judecătoria sectorului Centru al Capitalei a pus pe rol un nou dosar penal, „Makena” fiind iarăși învinuit de procurori că ar fi şantajat deţinuţii pentru a extorca mijloace financiare de la aceștia. Moscalciuc riscă să fie condamnat din nou la ani grei de puşcărie pentru infracțiuni comise în detenţie.