Primarul din oraşului Cimişlia și colegii săi din satul Abaclia şi Sadaclia, și-au declarat susținerea în turul II al prezidențialelor pentru candidatul comun, Maia Sandu. Totodată, aceștia l-au declarat pe candidatul socialist la funcţia de preşedinte, Igor Dodon, persoană non-grata în localităţile pe care le conduc.

Primarul oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu, a comunicat în cadrul unei conferințe de presă că, Dodon este un candidat mincinos, iar minciuna şi dezinformarea pe care le lansează acesta, pun în pericol corectitudinea turului doi al alegerilor prezidenţiale şi dreptul constituţional al cetăţenilor la informare corectă.

Susținerea candidatului PPDA, PLDM și PAS, a fost confirmată și de Asociaţia Obştească Parlamentul-90 care consideră că adevărata schimbare va fi făcută de candidatul unic, Maia Sandu.

În apelul lansat, foștii deputați îndeamnă cetățenii să meargă la vot, la data de 13 noiembrie și afirmă că „guvernarea coruptă, în tandem cu profitorii Moscovei, întind o cursă nouă”. 

„Pe 13 noiembrie a-l urma pe Dodon înseamnă a închina viitorul copiilor noştri noului imperiu, mai agresiv decât cel sovietic, înseamnă să dăm foc noi înşine Declaraţiei de Independenţă, fără speranţa de a o mai restabili” declară primii deputați în apel.

Liderul PSRM, Igor Dodon nu rămâne fără susținători, acesta este susținut de liderul PPPN și edilul de Bălți, Renato Usatîi, Mitropolitul Vladimir și Episcopul Marchel.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii