Ședința de judecată în cazul lui Veaceslav Platon, care urma să aibă loc pe 4 august curent, a fost amânată din cauza că procurorul ucrainean care se ocupă de cazul acestuia nu s-a prezentat la ședința.

Acest lucru l-a declarat avocatul lui Platon, Gleb Seghida, citat de unimedia.info.

În cadrul ședinței, Curtea de Apel de la Kiev urma să examineze recursul avocaților lui Veaceslav Platon privind mandatul de arest de 40 de zile , primit de acesta. Avocații au depus recursul la 1 august. Ei susțin că au prezentat documente care demonstrează că prima instanță a admis mai multe încălcări la eliberarea mandatului de arest.

Avocatul Gleb Seghida a mai declarat că ședința de judecată s-a încheiat în câteva minute, iar Platon nici nu a fost adus la ședință, legătura cu el fiind asigurată prin intermediul transmisiunii online.

Potrivit apărării, la ședință au venit și reprezentanții companiei americane „Frontier Solutions ”, care au cerut ca Platon să nu fie extrădat autorităților din Moldova.

„Considerăm că învinuirea în mod intenționat nu s-a prezentat la ședință pentru a prelungi examinarea recursului apărării”, au menționat aceștia, citați de unimedia.info.

Pe lângă absența procurorului, ședința a fost amânată și pe motivul că lui Platon nu i s-au comunicat drepturile, înainte de ședință.

Astfel, ședința de examinare a recursului avocaților lui Veaceslav Platon, privind mandatul de arest de 40 de zile a fost amânată pentru 9 august curent.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii