Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, a depus o cerere prin care a solicitat ca judecătorii să sesizeze organele competente pentru atragerea la răspunderea penală a lui Ilan Shor pentru „infracțiunea de refuz de a face declarații”. Mai mult ca atât, Popa afirmă că, sinceritatea și credibilitatea lui Shor este sub semnul întrebării.

Menționăm că, la ședința trecută, Shor a refuzat să fac declarații invocând că, ar putea fi contrar intereselor sale, atunci Popa a spus că: „Shor e o persoană în privința căreia se investighează infracțiunea și el nu poate fi martor în acest proces.” 

Astăzi au fost audiați și alți martori, iar avocatul a comunicat că, s-a trecut la cercetarea documentelor și probelor apărării. Unul din martorii audiați a fost nașul fostului lider PLDM, Ion Rusu, care a fost anterior condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul spălării de bani prin intermediul „Caravita Co” SRL. Acesta a refuzat însă să facă declarații.

„Vă aduc aminte că noi l-am invitat pentru ca instanța să se convingă încă o dată că martorul Rusu nu aduce nicio incriminare lui Vlad Filat”, a comunicat Igor Popa.

Avocatul a precizat că, la următoare ședințele vor fi prezentate mai multe detalii inclusiv și despre martorii din Rusia, următoarea ședință fiind preconizată pentru data de 28 octombrie.

Amintim că, Vlad Filat a fost reținut la 15 octombrie 2015 pentru corupere pasivă și trafic de influență atunci când a fost lăsat fără imunitate parlamentară cu votul a 79 de deputați, la solicitarea fostului procuror general Corneliu Gurin. Cererea a venit în urma unui autodenunţ a lui Ilan Shor. Primarul de Orhei, a descris cum s-a produs frauda din sistemul bancar dezvăluind că, cel care i-a propus să execute schema frauduloasă ar fi fost Vlad Filat. În baza declarațiilor lui Shor, fostul premier, a fost condamnat la 27 iunie de către Judecătoria Buiucani la 9 ani de pușcărie. 
De asemenea, accentuăm că, Vlad Filat nu a făcut nici o declarație în cadrul ședințelor de judecată, acesta a menționat că nu va vorbi până când ședințele nu vor fi publice.

Filat se declară nevinovat și consideră că dosarul său a fost fabricat la comanda lui Vladimir Plahotniuc.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii