În ultimul timp, tot mai multe reportaje despre construcția ilegală a benzinăriilor în Chișinău, apar în presă.

În prezent, peste 200 de staţii Peco "înfrumuseţează" peisajul urbanistic al celui mai ”verde” oraș din Europa. Aspirațiile administrației locale a Chișinăului sunt europene, dar deciziile mai puțin. Autorizațiile pentru construcția benzinăriilor se eliberează fără a se mai ține cont de vecinătatea zonelor verzi, blocurilor de locuit sau instituțiilor sociale.

Potrivit experților în domeniu, numărul exagerat de benzinării și apariția lor în spații neadecvate, se datorează atât cadrului legislativ imperfect, cât și fenomenului corupției în rândul funcționarilor din cadrul administrației publice locale.

            Benzinărie în parc

Cel mai recent caz de construcție ilegală a unei benzinării a fost înregistrat la un șantier de pe str. Calea Ieșilor din capitală, care se află chiar în fața parcului Alunelul. Șeful Agenției Ecologice Chișinău, Ustim Stîrcea, a declarat în cadrul unui dialog public că, actele permisive pentru construcția acestei benzinării au fost eliberate în pofida faptului că există o serie de probleme privind amplasarea ei: zona verde, trotuarul, zona de protecție a unui monument istoric, apropierea fabricii Artima. Și Centrul Regional de Mediu, a declarat că Primăria a autorizat construcția, chiar dacă agentul economic nu avea avizele sanitare şi expertiza ecologică pe proiect.

Pe această stradă a fost inițiată construcția a 2 benzinării, iar locatarii din zonă (cca 700) au protestat și semnat o petiţie în care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de construcţia acestora. Ei au acuzat autorităţile că au permis construcţia ilegală a acestor benzinării.

Arhitectul șef interimar al capitalei, Ion Carpov, afirmă însă că a refuzat să acorde autorizaţia de construcţie, dar a fost obligat să o elibereze de către judecată.

ion stefanita.pngSursa: Ion Ștefăniță

Construcția a fost inițiată de compania X Petrol. În urma protestelor locatarilor, în cadrul preturii Buiucani a avut loc ședința unei comisii speciale la care au participat mai mulți consilieri municipali, reprezentanți ai companiei, pretorul dar și locuitorii nemulțumiți de construcția benzinăriei.

benz in parc.jpgfacebook.com (Salvați Chișinăul Verde)

În cadrul ședinței s-a decis că compania va primi un alt teren pentru construirea benzinăriei. Cu toate acestea, X Petrol, sfidând moratoriul prin care CMC suspendase construcția de benzinării în capitală, a continuat lucrările, obținând în instanță, anularea deciziei CMC în partea ce ținea de construcția de pe str. Calea Ieșilor.Tot prin judecată, compania a obținut și terenurile pentru construcție.    

            Riscul locuitorilor capitalei de a rămâne fără apă

O altă construcție cu scandal este legată de o benzinărie din sectorul Râșcani al capitalei. Drumul de acces spre aceasta, ar putea lăsa 150 de blocuri din capitală fără apă.

Reprezentanții Termoelectrica au comunicat că acesta va fi construit deasupra unor ţevi termice, iar acest lucru va face dificilă reparaţia conductelor, pentru că, nu vor mai putea interveni în cazul unor eventuale defecţiuni, iar aproximativ 150 de blocuri din cartierul Poşta Veche ar putea să rămână fără apă caldă. Ca și în alte cazuri, reprezentanţii companiei petroliere spun că au toate actele necesare pentru efectuarea lucrărilor. 

            Benzinăria de lângă Circ

Încă un caz răsunător este cel a benzinăriei care urmează a fi construită în zona verde din preajma Circului. Aceasta fusese camuflată, prin instalarea în noapte de 25 spre 26 martie, a unui gard pe care erau expuse fotografii reprezentative pentru Moldova. Această construcție ar aparține companiei Bemol.

Potrivit consilierului municipal Ilian Cașu, construcția a început ca urmare a refuzului lui Dorin Chirtoacă de a semna dispoziția de anulare a autorizației de construcție. 

Consilierul s-a revoltat pe pagina sa de facebook cu privire la apariția peste noapte a gardului cu fotografii: „Cinismul companiei Bemol nu cunoaște limite: hoțește, noaptea trecută, a fost instalat un gard cu imagini sacre pentru RM, doar pentru a camufla fărădelegile cu benzinăria de lângă circ. În goana maniacală după profit, Bemolul a tăiat arbori, a distrus trotuarul și construiește benzinăria pe o conductă de gaz. Regretabil pentru noi, cetățenii, că regimul tâlhăresc eliberează celor cu bani autorizație, chiar și pentru plimbări turistice în spațiul cosmic”. 

După ce a monitorizat mai multe săptămâni situația respectivă, consilierul a anunțat că benzinăria va fi totuși construită. 

                  Moratoriul CMC, anulat de judecătoria Centru

-ion-stefanita-.jpgInițiativa unui moratoriu pentru construcția benzinăriilor în Chișinău și sistarea unor autorizații a fost lansată de consilierul municipal independent – Ion Ștefăniță. Acesta menționa că ea nu îi aparține doar lui, dar reflectă și plângerile a sute de oameni care locuiesc în preajma șantierelor viitoarelor benzinării. Consilierul menționa în cadrul unui dialog public că, problema supraaglomerării benzinăriilor în Chișinău a apărut pentru că autoritățile municipale eliberează documente permisive chiar și atunci când agentul economic nu are toate actele prevăzute de lege. El mai declara că, de regulă, la construcția benzinăriilor se taie arbori și arbuști și se distruge gazonul.

Majoritatea consilierilor municipali au susținut inițiativa, votând pentru instituirea moratoriului până la elaborarea unei scheme de amplasare, fiind suspendate autorizațiile pentru construcția benzinăriilor de pe str. Calea Ieșilor, str. Dimo, bd. Renașterii, str. Sadoveanu și str. Melestiu.

Astfel, CMC-ul a decis să instituie moratoriu pentru un an, până la elaborarea unei scheme de amplasare a benzinăriilor în oraș, astfel încât să nu fie afectat nici mediul, nici locuitorii din preajmă. Decizia privind instituirea moratoriului a fost votată unanim în cadrul ședinței CMC din 18 februarie 2016.

Însă, la numai 2 luni de la aprobare, decizia a fost anulată. Anularea a vizat benzinăriile amplasate pe str. Calea Ieșilor, care aparțin companiei „X Petrol grup”. Decizia a fost adoptată de judecătorul Garri Bivol din cadrul Judecătoriei Centru, fiind cu drept de atac.

decizie benz.png

Reprezentanții CMC nu s-au prezentat la ședință. Instanța a stabilit că CMC nu a avut competența de a sista sau suspenda valabilitatea actelor permisive de construcții, acest lucru ținând de competența Inspecției de Stat în Construcții.

benz1.png

            Câte benzinării sunt totuși în Chișinău?  

benz 3.png În imagine sunt indicate jumătate din stațiile Peco din orașul Chișinău/ sursa: agora.md    

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în Chișinău sunt 217 benzinării. Acest număr a fost indicat și în nota informativă la decizia privind instituirea moratoriului. Însă, unii funcționari din cadrul primării indică alte cifre. Astfel, reprezentantul Direcției Arhitectură și Urbanism din cadrul Primăriei Chișinău, Ștefan Gheorghiță a declarat că potrivit datelor Direcției Arhitectură în prezent, în Chișinău sunt amplasate 109 stații PECO. Reprezentantul Direcției generale comerț, alimentație publică şi prestări servicii a Primăriei Chișinău, Larisa Osoianu, a menționat altă cifră. Aceasta a declara că, în conformitate cu datele Direcției Alimentare Publică, în orașul Chișinău funcționează nu 109, ci 128 de stații de alimentare cu produse petroliere.

Totuși. cel mai frecvent este operată cifra de 217 stații, oferită de datele ANRE. Potrivit Asociației obștești „Mișcarea ecologistă urbană”, această cifră depășește cu 95 de cifra prevăzută în schema municipală de amplasare a benzinăriilor.

Cele mai multe benzinării din capitală aparțin companiilor Lukoil, Rompetrol, Petrom, Bemol și Tirex Petrol:

benz.png Conform datelor de pe paginile oficiale a companiilor    

În presă au fost prezentate datele comparative a numărului de benzinării din Chișinău cu cele din orașele din regiune. Astfel, potrivit datelor statistice, numărul benzinăriilor în Chișinău, în comparație cu alte orașe din regiune, este mai mare - circa 130 de benzinării la o populație de aproximativ 800 de mii de locuitori. Spre comparație, în București, România, unde sunt 2 mln de locuitori, sunt circa 300 de benzinării. În Odesa, Ucraina, unde sunt peste 1 mln de locuitori, există circa 135 de benzinării, iar în Iași, România, la 320 de mii de locuitori le revin peste 50 de benzinării.

            Stațiile PECO, nu sunt ECO

Deocamdată, în Republica Moldova, inclusiv în Chişinău, nu există o hartă a poluării, aşa cum există în toate capitalele europene și acest lucru influențează inclusiv eliberarea autorizațiilor pentru construcția de benzinării.

544516_430462547029430_1698362349_n.jpgMai multe organizații obștești pledează împotriva construcției de benzinării în capitală. Potrivit unora, benzinăriile nu sunt examinate de autoritățile locale ca obiecte industriale periculoase, ci ca obiecte comerciale. De asemenea, reprezentanții ONG-urilor pentru protecția mediului afirmă că majoritatea autorizațiilor pentru benzinării sunt eliberate ilegal.

Printre organizațiile care militează pentru protecția mediului se numără: Mişcarea Ecologistă Urbană și Centrul Regional de Mediu, care au avertizat autoritățile în privința pericolelor ecologice, inclusiv la construcția benzinarii din preajma parcului.

Aceste ONG, de nenumărate ori au comunicat că pentru construcția benzinăriilor se taie și copaci sau se neglijează vecinătatea unor obiective sociale.

            1 mln de euro pentru construcția unei stații PECO

Potrivit portalului bani.md, investițiile necesare pentru  construcția unei benzinării, ajung la 1 mln de euro în Republica Moldova.

Această sumă ar fi fost menționată de către ex-ministrul de finanțe, Anatol Arapu. Potrivit lui, anume la 1 mln de euro, ajung cheltuielile pentru construcția unei stații PECO.

Ministrul declara că, nici licența de activitate pentru vânzarea cu amănuntul a carburanților nu este ieftină. Astfel, dreptul de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei la staţiile de alimentare, costă cca 26 mii de lei, iar a gazului lichefiat cca 13 mii de lei. Aceste cifre sunt indicate și pe pagina ANRE.


Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii