Aliona Berdilă, şefa Direcţiei Generale Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale (DGERRP) a Primăriei Chişinău, a plecat recent în concediu de maternitate însă a luat cu ea şi maşina de serviciu, care pare să fi ajuns de mai mult timp una de familie. Mai mult, soţul funcţionarei, Andrei Russu, un activist al PDM, a reuşit să legalizeze cu 600 de lei un garaj de peste 50 de metri pătraţi, construit pe un teren public dintr-o zonă strategică. 

aliona b.jpg

 Aliona Berdilă și soțul său, Andrei Russu

Aliona Berdilă a ajuns la şefia DGERRP la finele anului 2011, după ce primarul Dorin Chirtoacă a demis-o cu scandal public pe Mariana Ambros, pentru că ar fi încercat să intre în posesia unui apartament. Spre deosebire de Ambros, care are gradul ştiinţific de doctor în economie, Aliona Berdilă a absolvit facultatea de arte plastice de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. După finisarea studiilor, Berdilă a lucrat peste hotare, apoi a câştigat bani din servicii de cămătărie.

Câţiva ani, Aliona Berdilă a fost simplă funcţionară în cadrul Direcţiei Generale Arhitectură şi Urbanism a Primăriei Chişinău. Ordinul de numire a Alionei Berdilă în funcţia de şefă a DGERRP a fost semnat de Dorin Chirtoacă la 31 decembrie, 2011. La 1 ianuarie, 2012, urmau să intre în vigoare modificările la Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în care, printre altele, este prevăzut că aceștia să fie angajaţi prin concurs.

Mai multe surse susţin că succesul brusc din cariera Alionei Berdilă se explică prin faptul că aceasta ar fi rudă cu Dina Ghimpu, soţia liderului PL, Mihai Ghimpu. Politicianul nu a infirmat şi nici nu a confirmat relaţiile de rudenie cu Berdilă. Este ştiut, însă, că Dorin Chirtoacă, în repetate rânduri, i-a luat apărarea şefei de DGERRP. „Am fost în audienţă la Chirtoacă şi i-am spus că Berdilă vrea bani. Acesta însă mi-a zis că pune mâna în foc pentru dânsa”, ne-a declarat un bărbat, care de ani buni încearcă fără succes să ia în locaţiune un demisol, aflat la balanţa Primăriei Chişinău. 

Întâmplător sau nu, dar peste un an, în august, 2013, liberalii s-au mutat într-o clădire a municipalităţii, cu o suprafaţă de aproape 300 de metri pătraţi de pe strada Nicolae Iorga, 15. Clădirea a fost renovată din bani publici, cu puţin înainte de a fi ocupată de PL. Formaţiunea politică a primit în locaţiune imobilul, inclus în Registrul monumentelor ocrotite de stat, pentru 10 ani, cu o plată anuală de 109 mii de lei, adică cu 363 de lei pentru un metru pătrat. Anterior, în clădirea respectivă îşi avea sediul Direcţia privatizare a fondului de locuinţe din cadrul DGERRP.

Precizăm că, în competenţa DGERRP intră privatizarea locuinţelor şi pregătirea dosarelor pentru locaţiunea imobilelor aflate la balanţa Primăriei Chişinău.

Soțul funcționarei, Andrei Russu este fondatorul şi administratorul unei  firme care prestează servicii de perfectare a actelor.

În concediu de maternitate cu maşina de serviciu

Aliona Berdilă a plecat în concediu pentru îngrijirea copilului, până acesta va împlini vârsta de trei ani. Interimatul funcţiei este asigurat la moment de către adjunctul său, Vladimir Iermicioi. 

Deşi a plecat pentru o perioadă mai îndelungată, funcţionara „a uitat” să se despartă de automobilul de serviciu, o Skoda cu numărul de înmatriculare KAW 737. Automobilul poate fi văzut zilnic lângă blocul de pe bulevardul Moscovei, unde locuieşte funcţionara. 

masinaberdila.jpg

Mai mult, în automobil a fost instalat şi un scăunel pentru copii. 

masinab.jpg

Un vecin al cuplului a chemat poliţia să documenteze cazul. În replică, Andrei Russu a declarat că nu ştie de unde s-a luat maşina Primăriei la scara blocului şi i-a zis omului legii să nu-l ia în serios pe denunţător, pentru că are antecedente penale. 

În martie, 2015, Poliţia Capitalei a mai documentat un caz, în care Aliona Berdilă a folosit automobilul de serviciu în scop personal.  

masinab2.jpg

dorin.png

Cazul nu a avut finalitate, ajungând să fie examinat de către fostul secretar al Consiliului Municipal Chişinău, Valeriu Didenco, care, la rândul său, a fost surprins cum transporta cu mașina de serviciu saci cu ciment pentru gospodăria sa.

Mai mult, la câteva zile după flagrant, Berdilă îi somează pe activiştii civici de la Hayde Park să nu mai scrie despre ea.

somatieHP.jpg

Iar în aprilie, 2015, Poliţia documentează, din nou, utilizarea de către Aliona Berdilă a maşinii de serviciu în scopuri personale. 

Tot cu automobilul de serviciu, Aliona Berdilă a fost la distracţie împreună cu alţi colegi din Primăria Chişinău în munţii Bucegi din România.

Garaj cu 600 de lei

Cuplul Russu-Berdilă deţine în proprietate, chiar lângă blocul în care locuiesc, un garaj cu suprafaţa de 53 metri pătraţi, amplasat în spatele Centrului Comercial „Soiuz”. 

garajberdila.jpg


Construcţia este înregistrată pe SRL Auto-Respect, care îl are în calitate de administrator pe Andrei Russu, iar fondator este o rudă a acestuia.

În februarie, 2013, Inspecţia de Stat în Construcţii întocmeşte pe numele lui Andrei Russu un proces verbal pentru construcţie ilegală şi utilizarea imobilului fără recepţie finală. La 4 iulie, 2013, Russu este recunoscut vinovat de către Judecătoria Râşcani pentru construcție ilegală, fiind amendat cu 1200 de lei. Deşi articolul 179 din Codul Contravenţional stipulează demolarea construcţiilor ilegale, iar reprezentantul Inspecţiei de Stat în Construcţii a solicitat acest lucru, magistratul Iurie Potângă nu aplică în cazul lui Andrei Russu demolarea. În schimb, îi oferă şansa să achite doar jumătate de amendă. 

Nici Russu, nici Inspecţia, nu contestă decizia, iar contravenientul achită amenda de 600 de lei şi rămâne cu construcţia ilegală integră. 

În baza deciziei semnate de Potângă, Andrei Russu îşi legalizează construcţia. La 12 decembrie, 2014, clădirea este dată oficial în exploatare, deşi firma lui Russu nu avea niciun drept asupra terenului pe care a fost construit imobilul. La 17 aprilie, 2015, soţul Alionei Berdilă semnează un contract cu CMC privind arenda terenului pe un termen de 5 ani, iar la 1 august, 2016, reuşeşte să-l privatizeze. 

Lupta pentru 30 de metri pătraţi

Alexandru Ganenco, un antreprenor din Chişinău, vecin cu familia Russu-Berdilă, cu 19 ani în urmă a luat în locaţiune de la Primăria Chişinău un subsol cu suprafaţa de 60 de metri pătraţi, pentru a-l folosi în calitate de depozit. Peste 4 ani, antreprenorul mai ia în locaţiune un demisol cu suprafaţa de 30 de metri pătraţi, chiar în blocul în care locuieşte, şi deschide un magazin de birotică.

În 2013, Ganenco depune la DGERRP un demers, privind privatizarea încăperii pe care o folosea în calitate de depozit. Timp de doi ani nu a primit niciun răspuns, iar când s-a interesat, un subaltern de al lui Berdilă i-a comunicat că i se va accepta privatizarea încăperii, doar dacă îi va ceda lui Andrei Russu magazinul. Potrivit lui Ganenco, Andrei Russu ar fi ochit încăperea pentru sediul firmei sale de perfectare a actelor.

Alexandru Ganenco a avut doar de pierdut în lupta cu familia Russu-Berdilă. Contractul de locaţiune a încăperii de 60 de metri pătraţi i-a fost anulat, iar instanţa de judecată a decis ca firma lui Ganenco să achite în bugetul Primăriei 250 de mii de lei. Întreprinderea nu dispune de asemenea bani, astfel ar putea fi declarată falită. În consecinţă, antreprenorul ar putea rămâne fără magazinul de birotică.

Ganenco susţine că a dat publicităţii mai multe ilegalităţi pe care le-ar fi comis Russu cu Berdilă. În consecinţă, Andrei Russu a venit la el în magazin pentru a-i cere socoteală şi l-ar fi agresat. Ulterior, soţul şefei de la Primărie depune o plângere la poliţie, iar Ganenco este condamnat la doi ani cu suspendare.

birotica.jpg

„În realitate, eu sunt partea vătămată. Mi-a distrus şi vitrina din magazin. Eu am prezentat în instanţă înregistrarea audio a celor întâmplate însă instanţa a respins-o ca probă. Aşa am ajuns să am şi antecedente penale fără ca să am vreo vină”, ne-a declarat antreprenorul.


Investigații, Primăria Chișinău
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

Diakov

24:67 26.01.2018

in continuare nu se observa complicitatea judecatorilor in schemele lor de a ciordi...*in cazul dat ,renumitul judecator Potanga...prin hotararea sa ia vandut lui Russu-Berdila un lot de pamant+garaj public doar la 600 lei ***cu toate ca ispectorul a cerut demolare cu amenda cum prevede legea

Ответить

Ilarion

24:67 26.01.2018

La noi judecatorii se poarta ca reprezentantii lui dumnezeu pe pamant si respectiv asa interpreteaza locul lor in societate.