Curtea de Apel din Kiev a examinat recursul avocaților lui Veaceslav Platon iar colegiul judecătorilor a decis menținerea deciziei primei instanțe privind arestul preventiv a lui Platon.

Interfax scrie că, Procuratura Generală a Ucrainei a confirmat informația, totodată a ținut să precizeze că pașaportul ucrainean găsit asupra lui Platon în timpul reținerii pe numele Veaceslav Kobaliov, este fals. De asemenea, Platon este cetățean a Republicii Moldova și Rusiei.

Amintim că, la 2 august, anul curent, avocatul lui Platon, declara că, clientul său este cetățean al Ucrainei și nu poate fi extrădat, afirmând că extrădarea în Republica Moldova este imposibilă în conformitate cu Constituția și legile Ucrainei, subliniind faptul că statul ar trebui să-și protejeze cetățenii. Avocatul a ținut să precizeze că Kobaliov (Platon) a deținut cetățenia rusă și moldovenească, dar el le-a refuzat, iar în prezent este doar cetățean al Ucrainei.

De asemenea, apărătorul lui Platon a negat faptul că pașaportul ucrainean deținut de clientul său este fals.

„Această declarație nu poate fi dovedită”,- a spus el. Avocatul afirmă că Platon are nevoie nu doar să-i fie apărate drepturile dar și viața.

Platon a fost reținut la Kiev pe 25 iulie, el este acuzat de spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari, la momentul actual partea ucraineană pregătește pachetul de documente pentru extrădarea lui Platon în Republica Moldova.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii