Fostul șef al Autorității Aeronautice Civile Mircea Maleca va fi verificat de Centrul Național de Integritate privind existența unui eventual conflict de interese.  

Potrivit deschide.md, CNI a decis în ședința de ieri să inițieze controale privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății pentru anul 2015 și a regimului juridic al conflictului de interese de către Maleca Mircea, ex-director al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova.
 
De precizat că Mircea Maleca a fost vizat în mai multe investigații jurnalistice, precum că profitând de funcția pe care o deținea a făcut lobby pentru o companie aeriană privată, al cărui fondator este chiar socrul acestuia care deține 40 la sută din această companie. Este vorba despre Tudor Carabadjac, profesor de educaţie fizică şi fost director al gimnaziului din satul Orac, raionul Leova, care nu e nimeni altul decât tatăl fostei soții a lui Maleca.

Menționăm, că în luna iunie curent, Directorul Autorităţii Aeronautice Civile, Mircea Maleca, şi-a dat demisia la solicitarea premierului Pavel Filip. Premierul a invocat drept motiv: conflictul de interese.

Totodată, ministrul Justiției Vladimir Cebotari la fel va fi investigat de CNI pentru aceleași încălcări, deoarece printre fondatorii companiei aeriene se regăsește și Maria Cebotari, soţia ministrului, iar sora acestuia, Mariana Tăbuică, ar fi noul director executiv.

Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, Maria Cebotari deţine o cotă de participare de 40 la sută din firmă. 

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii