O nouă investigație  a portalului anticoruptie.md, realizată în în cadrul Campaniei „Banii publici sunt și banii mei”, în baza unei sesizări pe Harta Corupției  arată cum două localități din raionul Strășeni (Ghelăuza și Saca) riscă să piardă un proiect de 8 mln de lei pentru construcția unui apeduct, după ce, licitația pentru selectarea firmei, care va face lucrările, a fost organizată deja de 4 ori, fiind contestată de fiecare dată.

Potrivit investigației, agenții economici care au contestat licitațiile organizate, nu sunt de acord că au fost descalificați pentru că au prețuri mai mici decât valoarea proiectului. De cealaltă parte, membrii grupului de lucru susțin că legea nu le permite participanților să scadă radical sumele indicate în caietele de sarcini. 

Banii (8,2 mln lei) pentru construcția apeductului din Ghelăuza și Saca, provin din Fondul Ecologic. Prima tranșă, în valoare de 2 mln de lei a fost alocată în noiembrie 2015. De atunci,  comisia de licitație a avut 4 tentative de a selecta antreprenorul care va efectua lucrările. Dacă până în noiembrie curent, acesta nu va fi ales, proiectul va fi ratat.

Potrivit investigației, autoritățile locale au organizat deja 4 licitații, dar toate au fost contestate. Primarul localității consideră că contestările au loc din cauza companiei ,,Darnic-Gaz", care de asemenea a participat la licitație și, cu care primăria a avut anterior neînțelegeri, în cadrul unei alte licitații. 

De cealaltă parte, directorul ,,Darnic-Gaz" crede că firma sa nu are trecere la proiectele făcute din banii statului pentru că nu ar fi afiliată vreunui partid și a declarat că va contesta licitația până va obține dreptate.

Mai multe detalii aici
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii