O nouă piesă despre schimbarea ”misterioasă” a dreptului de proprietate se desfășoară în Moldova. Într-o sesizare de pe anticoropție.md se spune că, orașul Taraclia din sudul țării, rămâne fără un lac, care proteja orașul de inundații.

Principalul subiect al piesei - lupta administrației orașului cu invadatorii tainici.

Personaje principale:

Primăria or.Taraclia, în frunte cu primarul Serghei Filipov

Serviciul pentru Informații și Securitate

Procuratura Generală

Procuratura Generală a raionului Taraclia

Cadastru or. Taraclia

Curtea de Apel Economică

Sergiu Chiase, președintele cooperativei «Rodina Nova»

Dumitru Vulpe, «proprietarul» lacului

Petru Topală, inspectorul de stat pentru construcții al raionului Taraclia

Actul 1

În 2008-2009 din bugetul de stat au fost alocați 3,5 mln lei pentru reparația barajului, care se afla pe așa zisul «Lacul lui Stalin». Acest lac protejează orașul Taraclia de inundațiile care au loc des în regiune. Din 2004, el se afla în proprietatea primăriei (la prima vedere), iar în 2011, lacul a devenit obiectul unor scheme dubioase.

filipov_6.jpgÎn 2010, primarul orașului Taraclia, Serghei Filipov, a descoperit întâmplător, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, că se organizează o licitație pentru vînzarea lacului. Cererea primarului nu a dat rezultate: licitația a avut loc, iar lacul a devenit proprietatea firmei DPS-COM. Pentru a clarifica lucrurile, Filipov a trimis o cerere la Serviciul pentru Informații și Securitate, care, la rândul său, a transmis-o la Procuratura Generală. Procuratura Generală a adresat cererea Procuraturii Generale a raionului Taraclia, dar nu a primit răspuns. Întrebarea a ajuns acolo, unde a apărut.

Preistorie

În anul 2009, președintele cooperativei «Rodina Nova», Sergiu Chiase a depus cerere pentru a înregistra lacul în proprietatea cooperativei, însă nu a putut prezenta, din motive evidente, documente care ar da dovadă că «Rodina Nova» are temei pentru a privatiza lacul. Chiase s-a adresat în judecată, unde s-a dovedit că nici originea, nici proprietarul lacului nu sunt cunoscuți - proiectul pentru construcția acestuia nu a fost scris. A fost clar însă, faptul că, lucrările de reparație anuale, se făceau de către primărie, fiindcă lacul prezintă un obiect important al infrastructurii orașului. La momentul cînd Chiase s-a adresat în judecată, în locul barajului vechi se ridica unul nou. Inspectorul de stat pentru construcții al raionului Taraclia, Petru Topală, afirma că barajul vechi a fost construit în 1958, de către stat. Din momentul ridicării construcției hidrotehnice a trecut mai mult de 30 de ani, ceea ce înseamnă că, durata termenului de utilizare a construcției a expirat.

Judecătoria raionului Taraclia a avizat negativ înregistrarea lacului în proprietatea «Rodina Nova».

Actul 2

«Rodina Nova» reprezentată de președintele Sergiu Chiase, nu a încetat însă să calce pragurile pentru a obține lacul și s-a adresat la Curtea or. Chișinău. Acolo, evident, nimeni nu știa despre construcția barajului nou și au dispus transmiterea lacului în proprietatea «Rodina Nova». taraclia_taraclia_net.jpgÎn calitatate de inculpat, la proces a fost invitată, din motive necunoscute, direcția financiară a raionului Taraclia. Reprezentanții direcției nu au fost prezenți la proces și, peste un timp, au depus un apel privind încălcarea regimului juridic al regulilor de invitație la proces. Apelul a fost avizat pozitiv și juriștii au formulat un alt apel, pentru a anula decizia Curții cu privire la transmiterea lacului în proprietatea «Rodina Nova». Curtea de Apel a pronunțat sentința pentru anulare, însă s-a dovedit că, lacul este deja înregistrat pe numele cooperativei, ceea ce înseamnă că înregistrarea a avul loc înaintea pronunțării deciziei de către Curtea de Apel Economică.

Pe toată durata proceselor de judecată, primăria continua lucrările de construcție ale noului baraj, însă, lacul nu a rămas în proprietatea primăriei, ceea ce a dus la un șir de consecințe misterioase.

Actul 3

«Vînd sau schimb pe un apartament în Chișinău, un lac de 20 ha în or.Taraclia»:

продаю озеро.pngSursa: 999.md

În martie 2011, Sergiu Chiase a anunțat o licitație și a vîndut construcția hidrotehnică companiei DPS-COM, proprietarul careia este însuși Chiase. Prețul lacului, în comparație cu 3,5 mln lei, cheltuiți pentru baraj de primăria orașului, părea simbolic– 85 mii lei. În scurt timp, lacul a fost înstrăinat către Dumitru Vulpe, la prețul de 500 000 lei, iar în următoarea zi, Vulpe și DPS-COM au încheiat un contract pentru arenda lacului pe un termen de 30 de ani. Vulpe a eliberat procură generală, prin care Chiase «poate face cu lacul tot ce vrea». Chiase plasează un anunț de vînzare și afirmă că a reparat barajul, care dispune de o garanție pentru100 de ani. Prețul lacului constituia circa 200 000 euro. 

Conform legii, Chiase nu poate vinde barajul, fiind că, statul a investit peste 80% în acesta, însă nici primăria nu poate înregistra lacul în proprietate publică. Experții susțin că, dacă procedurile ar fi desfășurate fără corupție și conflict de interese, ar fi posibil ca lacul să treacă în propriatetea orașului.

Crime Moldova va urmări desfășurarea evenimentelor legate de lacul din Taraclia.

 

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii