Mai multe familii din Chişinău, cca 70, s-au trezit cu executorii judecătoreşti la uşă, fiind somate să părăsească locuinţele, deşi considerau că sunt proprietari cu acte în regulă. Feodor Trişin, un escroc, dat în urmărire generală, care trăieşte bine merci la Moscova, prin intermediul avocaţilor, a atacat în judecată mai mulţi proprietari de apartamente din capitala moldovenească, cerându-le să părăsească locuinţele. Feodor Trişin a prezentat documente, cu o vechime de 20 de ani, precum că locuinţele îi aparţin.

apartamente 1.jpg

Deşi există trei dosare penale şi o condamnare pe numele lui Trişin, instanţele civile din Chişinău, îi dau acestuia câştig în majoritatea cazurilor. Pe de altă parte, avocaţii victimelor susţin că dacă organele de drept din Chişinău nu erau corupte şi aveau să-şi facă cum trebuie datoria, atunci aceşti oameni nu mai ajungeau pe drumuri. Iar Trişin nu avea să revină peste 20 de ani, dacă în schema sa nu ar fi fost implicaţi poliţişti, procurori şi judecători.

Schemele lui Feodor Trişin

Gruparea lui Feodor Trişin a apărut la sfârşitul secolului trecut, în timpul când la cârma statului se afla Petru Lucinschi. Oamenii îşi amintesc de acele timpuri ca de perioada „galoşilor şi săpunului”, când salariile şi pensiile nu erau achitate cu anii, iar dacă  şi se achitau, atunci în produse alimentare şi mărfuri gospodăreşti. Perioada respectivă mai este şi caracterizată prin dezmăţul crimei organizate.

Feodor Trişin, fost jurnalist în perioada sovietică la Agenţia ATEM, iar mai apoi, angajat al biroului ITAR-TASS Moldova, vede în situaţia creată posibilităţi de a se îmbogăţi rapid.

Foştii colegi de la ATEM şi-l amintesc pe Trişin drept „un om taciturn, cu mintea ascuţită, care iubea mult banii”. „Fedea lucra în secţia cultură şi ştiinţă. Nu era comunicabil, dar îi plăcea să tragă cu urechea la discuţiile colegilor, să le fure subiectele. Era un tip lacom, iubea atât de mult banii, încât i-a tras ţeapă propriului tată”, ne-a declarat un jurnalist, care a fost coleg cu Trişin.

Feodor Trişin implementează la Chişinău o schemă, utilizată la acea vreme cu succes şi în Capitala Rusă. Profitând că oamenii se confruntau cu lipsa acută a mijloacelor financiare, Trişin îşi momeşte victimele cu acordarea împrumutului contra gaj. Numai că afaceristul nu acceptă un alt gaj decât locuinţele. Atunci însă când ajungea momentul să autentifice gajul la notar, Trişin insista pe semnarea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor, pe care promitea să le anuleze când îi va fi restituită datoria. Ulterior, Trişin nu mai accepta banii înapoi. 

O altă schemă utilizată de Trişin, consta în acordarea serviciilor pentru privatizarea apartamentelor contra unei plăţi accesibile. În acea perioadă pornise valul privatizărilor, oamenii fiind puşi în situaţia să facă cozi pe la mai multe uşi pentru a deveni proprietari cu acte în regulă ai locuinţelor. Astfel, pentru Trişin nu a fost de loc greu să convingă mai multe victime să-i încredinţeze prin procură privatizarea locuinţelor. Doar că în final, acesta le privatiza pe numele său. În unele cazuri, afaceristul lăsa apartamentele gaj la bancă, iar proprietarii fiind nevoiţi să achite împrumuturile luate de Trişin.

Trişin reuşeşte să consolideze un grup criminal organizat, în care fiecare avea rolul său: anumite persoane se ocupau cu racolarea victimelor, alţii cu evacuarea forţată. Grupul dispunea şi de oameni „competenţi”, care în caz de necesitate, ameninţau şi maltratau victimele, iar uneori, luau ostatici membrii familiilor debitoare.
 
Astfel, în plasă au nimerit peste trei sute de proprietari de locuinţe din Chişinău. 

„Mama a văzut anunţul la televizor…”

Maria S. din Chişinău riscă să fie evacuată din apartamentul cu trei odăi, împreună cu fiica sa, pentru o datorie de patru mii de dolari pe care i-a împrumutat de la Feodor Trişin în anul 1997. Fiica Aliona ne povesteşte că mama sa a fost nevoită să împrumute bani pentru a-l trata pe fiul său. „Fratele meu se îmbolnăvise grav, iar mama căuta disperată bani pentru tratament. A văzut la televizor anunţul şi a împrumutat. Trişin i-a spus că trebuie să perfecteze contract de vânzare-cumpărare pe numele său, ca să fie sigur. Banii i-au fost restituiţi, dar a păstrat apartamentul pe numele său. Noi nici nu bănuiam, că apartamentul în care locuim, nu ne mai aparţine, până nu ne-am trezit într-o bună zi cu executorii la uşă”, ne povesteşte tânăra. 

Elena Rusu lucrează educatoare. Pentru două mii de dolari pe care a vrut să-i împrumute în 1998, Elena va rămâne pe drumuri. „Am rămas fără lucru atunci, eram disperată. Nişte vecini mi-au propus să mă implic într-o afacere, ca să câştig şi eu ceva, dar trebuia să investesc mai întâi ceva. Tot ei mi-au făcut cunoştinţă cu Trişim. Apartamentul nu era privatizat, dar am făcut procură pe numele lui Trişin, a spus că el rezolvă totul, dar a scris apartamentul pe numele său. Nu-i sunt datoare, nu am văzut nici un ban de la el. Apartamentul de 18 metri patraţi i-a fost repartizat mamei mele încă în perioada sovietică, după ani întregi de aşteptări”, vrea să ne convingă Elena Rusu , arătându-ne un bon de repartiţie. 

apartamente 2 jpg.jpg

Dumitru B. este profesor universitar, doctor în matematică, şi se pregăteşte să-şi apere teza de doctor habilitat. Şi toate acestea în condiţiile în care nu are un loc permanent de trai. Bărbatul a rămas fără locuinţa cu patru odăi după ce în 1998 a împrumutat zece mii de dolari. Profesorul a fost convins să împrumute bani de la Trişin şi să-i investească într-o afacere de către o rudă de a soţiei sale. Peste câteva luni, când a încercat să restituie dobânda, a înţeles că fost înşelat.
Profesorul a încercat ani la rând să-şi recupereze locuinţa, dar fără succes. În 2006, un complet de judecată, prezidat de Nicolae Timofti, acum preşedinte al Republicii Moldova, a pus punct definitiv pe speranţele profesorului de a reveni cândva în locuinţa sa. „Cu ce mă puteţi ajuta? Puteţi să mergeţi împotriva preşedintelui ţării?”, ne-a întrebat profesorul. 
apartamente 3.jpg

apartamente 4.jpg

Dumitru B. ne-a mai comunicat că în perioada cât a luptat pentru locuinţa sa, a fost supus ameninţărilor şi persecuţiilor, inclusiv din partea oamenilor legii. La începutul anului 2006, cu câteva luni înainte de a pierde definitiv apartamentul, poliţiştii au trimis forţat profesorul la psihiatrie. Omul a avut noroc, că medicii de acolo s-au dovedit a fi oneşti şi nu au devenit complici poliţiştilor.

Balerina Ana C. nu şi-a pierdut doar apartamentul, dar şi fiul. Pentru că nu voia să părăsească locuinţa, oamenii lui Trişin l-au sechestrat pe fiul dansatoarei şi l-au maltratat. Loviturile i-au distrus irecuperabil sănătatea şi peste câţiva ani omul a decedat.

Cazul Raisei C. din sectorul Ciocana s-a dovedit a fi unul din puţinele cu final fericit. Ca şi celelalte victime, Raisa a împrumutat bani şi i-a încredinţat lui Trişin privatizarea apartamentului cu patru odăi. După ce şi-a perfectat imobilul pe numele său, Feodor Trişin a încercat s-o evacueze forţat pe femeie şi familia sa din locuinţă. „Am plecat dimineaţă, iar când am revenit, am găsit schimbată uşa. Am chemat poliţia, apoi un sudor ca să putem intra în casă. De acolo au fost luate lucrurile de preţ, îmbrăcămintea, chiar şi mobila”, îşi aminteşte femeia.

După mai mulţi ani de procese de judecată, în cele din urmă instanţa a decis în favoarea Raisei. Femeia a avut noroc că la momentul când i-a încredinţat lui Trişin apartamentul, unul din feciorii Raisei nu se afla în ţară, ca să semneze acordul, iar afaceristul i-a falsificat semnătura. 

Urma avocatei Ana Ursachi

Natalia Cemortan, ca şi alte victime, riscă de la o zi la alta, la fel ca celelalte victime ale lui Trişin, să ajungă pe drumuri. „Am găsit anunţul în ziarul Makler şi am împrumutat patru mii de dolari de la Trişin. Aveam nevoie de bani pentru tratamentul mamei. Dar el nu voia să i se restituie datoria, el dorea doar apartamentul”, ne-a spus Natalia. 

În continuare, femeia ne povesteşte scene rupte parcă dintr-un film de groază: „Trişin a venit într-o seară cu oamenii săi. Ne-au bătut cu cruzime, feciorului i-au tăiat gâtul. Am crezut că nu mai scăpăm cu viaţă. Au luat până şi electrocasnicele. Atunci lucram la piaţă, aveam îm casă marfă turcească în sumă de cinci mii de dolari. Au luat tot”.
Natalia Cemortan ne-a mai spus că printre atacatori se afla şi un bărbat de constituţe atletică, frumos la figură, dar cel mai agresiv din toţi: „Un bărbat foarte frumos, toţi îi ziceau Ruslic. Pe urmă am aflat că este vorba de Ruslan Moiseev. În acea seară venise cu bandiţii şi soţia lui, Ana Ursachi. Ea aştepta în maşină. Era o fetişcană. Pe urmă am recunoscut-o la televizor, am aflat că a devenit o avocată renumită”. 

Femeia ne-a mai spus că a scris nenumărate plângeri la poliţie, că a fost pornită o urmărire penală, dar până la urmă totul a fost muşamalizat. „Am fost să caut dosarul, cel puţin un înscris în arhivă, că m-am adresat la poliţie, ca să demonstrez în instanţă că am recuperat demult datoria, dar totul a dispărut ca prin miracol. Pe urmă am aflat că şef al poliţiei de la Ciocana este Ruslan Saachian, despre care am auzit că pe timpuri ar fi fost implicat în schemele lui Trişin”, a adăugat Natalia.

Urma poliţistului Ruslan Saachian

Tamara Starîş a fost somată deja de executorul judecătoresc, dar şi de poliţie, că trebuie să elibereze locuinţa în timpul cel mai apropiat. 

apartamente 5.jpg

Aproape cu 20 de ani în urmă căile doamnei Starîş s-au intersectat cu cele ale lui Feodor Trişin. Femeia a rămas văduvă cu trei copii mici şi cu mama bolnavă la pat. Pentru că nu putea să facă faţă situaţiei, cu salariul de educatoare la grădiniţă, Tamara a răspuns la un un anunţ din ziar, care angaja persoane cu telefon la domiciliu. Lucrul consta în recepţionarea mesajelor şi retransmiterea lor. Aşa a ajuns femeia să lucreze pentru o reţea de proxeneţi. În scurt timp Tamara Starîş intră în vizorul poliţiei. Ruslan Saachian, un tânăr ofiţer de poliţie din sectorul Ciocana, este cel care se ocupă de Tamara Starîş. Potrivit femeii, acesta a stat o noapte întreagă la ea în apartament, sub pretextul să vadă ce se întâmplă în locuinţă şi i-ar fi cerut o mie de dolari, dacă vrea să scape de puşcărie. Femeia nu a avut de unde să-i dea banii şi în cele din urmă a fost condamnată penal, cu suspendare, pentru proxenitism. 

De situaţia femeii profită un cunoscut de al ei, pe nume Istratenco, care o convinge să împrumute bani de Trişin şi să-i investească într-o afacere, pentru care va avea o dobândă frumuşică în fiecare lună. Tamara a semnat cu Trişin un contract de vânzare-cumpărare. Dar aşa şi n-a văzut nici un ban. 

Întâmplător sau nu, dar Ruslan Saachian, care a ajuns şef al Inspectoratului de Poliţie al sectorului Ciocana, este cel care dă asigurări că Tamara Starîş şi familia sa vor fi evacuate din apartament.

apartamente 6.jpg

Remarcăm că Ruslan Saachian a fost implicat în mai multe scandaluri, fiindu-i aduse în repetate rânduri acuzaţii publice pentru tortură, corupţie şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. De fiecare dată însă a ieşit basma curată, mai mult fiind avansat în grad şi în funcţie.

De ce n-a ajuns Trişin la puşcărie

Victimele povestesc despre mai multe atrocităţi comise de Feodor Trişin faţă de cei care nu cedau apartamentele din prima: de la răpiri de persoană la schingiuiri şi tortură cu o cruzime deosebită. Chiar dacă unii mai îndrăzneţi se adresau organelor de drept, până la urmă cazul era muşamalizat. „Eu sunt protejatul lui Piotr Chirilovici (Petru Lucinschi n.r.)„ , se lăuda adesea fostul jurnalist. 

Totuşi, asupra lui Trişin a fost intentat în cele din urmă un dosar penal pentru sustragerea averii proprietarului în proporţii deosebit de mari. Sursele noastre spun că Trişin, ameţit de succesele sale, i-a deposedat de locuinţă pe rudele prim-vicepremierului de atunci, Nicolae Andronic. 

În iunie 1999, Trişin este condamnat de către Tribunalul Chişinău la cinci ani cu executare. Peste câteva luni Curtea de Apel Chişinău îl achită pe Feodor Trişin, care se refugiază la Moscova.

apartamente 7.jpg

Autorităţile nu se grăbesc să-l aducă pe Trişin la Chişinău

Deşi pe numele lui Feodor Trişin sunt trei dosare penale şi a fost dat în urmărire generală cu 17 ani în urmă, autorităţile de la Chişinău nu par a fi cointeresate să obţină extrădarea lui.

apartamente 8.jpg

În timp ce avocaţii lui Trişin muncesc de zor ca să ducă la bun sfârşit ce a început cu 20 de ani în urmă, acesta se aventurează în noi afaceri dubioase la Moscova. Pe parcursul ultimului deceniu, Trișin a fost director și fondator al câtorva companii cu diverse genuri de activitate, majoritatea dintre care au fost închise. În prezent, Fiodor Trișin este fondator și director al companiei juridice SRL „Global-City”.
Тришин Федор Васильевич.png
La alegerile prezidenţiale din 2008 din Rusia, Feodor Trişin s-a lansat într-o „ afacere”, declarând pe diferite siteuri de socializare că intenţionează să candideze la preşedinţie, şi a solicitat susţinerea financiară din partea potenţialilor alegători.

În ultimul timp Trişin s-a apucat şi de beletristică, subiectele operelor sale fiind crima organizată şi corupţia în organele de drept.apartamente 9.jpgapartamente 10.jpg
Investigații, apartamente
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

Gheorghe

24:67 16.11.2017

Cu cercetarea cazului se ocupa Politia sectorului Ciocana, adica subalternii cet. Ruslan Saachian, banuit de frauda impreuna cu cet. Trisin. Cazul nu poate fi cercetat de Politia Ciocana, deoarece contrazice Legea. Decizia lor este ilegala, fara putere juridica.

Ответить