Moartea suspectă a lui Andrei Braguţa la a zecea zi de la reţinere a pus pe jar întreaga societate moldovenească, la fel ca şi decesele lui Valeriu Boboc şi Sorin Paciu. În toate aceste cazuri s-a încercat muşamalizarea şi a fost nevoie de o intervenţie dură a societăţii civile, a mass-media şi chiar a organizaţiilor internaţionale, pentru ca organele de anchetă să recunoască că, de fapt, este vorba de omucidere.

a.braguta

După mediatizarea pe larg a decesului lui Braguţa, organele de drept au recunoscut că acesta a fost bătut şi au pornit dosare penale. În acelaşi timp, sistemul, în loc să-şi recunoască problemele, opune rezistenţă dârză, aruncând vina de la o instituţie la alta. Iar cea mai bună metodă de apărare pe care au găsit-o, a fost discreditarea victimei, care „a avut comportament urât şi i-a numit cu cuvinte indecente”, încercând să justifice astfel moartea tânărului.

Cazul lui Braguţa îi incriminează pe toţi reprezentanţii sistemului: poliţistul, procurorul,  judecătorul, avocatul, supraveghetorul, medicul, toţi cei care se fac direct responsabili de securitatea şi viaţa persoanei ajunse în custodia statului. Cei care, în loc să fie toleranţi cu o persoană suferindă, încearcă să arunce toată vina asupra ei ca să-şi justifice inacţiunile sau abuzurile. Iar unica „vină” a lui Andrei Braguţa a fost boala mintală, de care suferea de câţiva ani.

a.braguta2

Cine a fost Andrei Braguţa

Andrei Braguţa avea o specialitate mai rar întâlnită în Republica Moldova. Era inginer-chimist în industria alimentară, fiind absolvent al Institutului tehnologic din Krasnodar. Cei care l-au cunoscut pe Andrei susţin că acesta s-a manifestat întotdeauna prin dorinţa de a studia, citea mult și practica sportul.

fb despre braguta

În acest an, Andrei Braguţa fusese înmatriculat şi la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, la o facultate cu profil economic.

a. braguta cu mama

Andrei Braguța cu mama a. braguta mic cu familia

Familia Braguţa. În mijloc, micuţul Andrei

După absolvirea universităţii din Krasnodar, Andrei a fost angajat la diferite întreprinderi din industria alimentară din Moldova. 

carnet de munca a.braguta

În 2012, în timp ce era angajat la o rafinărie de uleiuri din Bălţi, Andrei este trimis într-o deplasare în Georgia, unde urma să acorde asistenţă la montarea unui utilaj modern la o rafinărie de uleiuri. „Nu ştiu la sigur ce s-a întâmplat acolo. Dar ştiu că a avut un stres puternic care i-a provocat boala”, ne povesteşte Ion Braguţa, tatăl lui Andrei.

După deplasarea din Georgia, Andrei se îmbolnăveşte şi este internat la Spitalul de psihiatrie din Bălţi, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Andrei Braguţa este luat la evidenţa medicilor psihiatri din Bălţi, iar pe parcursul ultimilor 4 ani mai este internat de câteva ori în spital.

Pus faţă în faţă cu diagnoza, Andrei a încercat să depăşească stereotipurile şi să ducă un mod de viaţă normal: muncea mult, studia, elabora proiecte. Avea şi o iubită, care îi născuse un băieţel perfect sănătos. Atât doar, că nu consuma alcool şi nu fuma, ca mulţi alţi semeni de ai săi, iar în fiecare zi trebuia să administreze pastile. 

Andrei Braguţa deţinea permis de conducere din 2003.

permis.png

Medicii nu a făcut demers pentru ca lui Braguţa să i se ridice permisul de conducere.

Ultima săptămână în libertate

Poliţia susţine că înainte de a fi reţinut, Andrei Braguţa avea un comportament deviant, a încercat să fure apă dintr-un magazin, consuma alcool şi că ar fi fost văzut de un consătean de al său beat, desculţ, cu hainele rupte şi cu leziuni pe corp.

Familia Braguţa prezintă altfel situația. Natalia, sora mai mare a lui Andrei, stabilită de câţiva ani cu traiul în Elveţia, la 10 august a venit într-o scurtă vizită la părinţi.

a.braguta cu tata si soraNatalia, Ion şi Andrei Braguţa

„Era ora 23.00 când am ajuns la Gara din Bălţi. Andrei mă aştepta. Nu ne văzusem doi ani. M-am bucurat mult să-l văd pe frate vesel şi sănătos. În drum spre casă, Andrei mi-a povestit despre realizările sale, că îşi iubeşte munca, că doreşte să îşi continue studiile şi pe lângă sala de sport, s-a înscris la un cerc de dansuri latino-americane. A urmat întâlnirea cu părinţii. Ne-am culcat cu toţii târziu. A doua zi, Andrei s-a sculat dimineaţă ca să-şi pregătească de mâncare să-şi ia cu el la serviciu. Mi-a cerut permisiunea ca să ia din dulciurile aduse de mine pentru a-şi servi colegii. Fratele s-a întors de la serviciu târziu, eu deja dormeam. A doua zi am aflat că se defectase maşina şi că a trebuit să caute pe cineva care să i-o tracteze. Pe data de 12 august, dimineaţa, tata şi fratele au reparat automobilul. După masă, am plecat în ospeţie la bunica. În Bălţi, ne-am oprit la o plăcintărie, am luat plăcinte pentru bunica, iar Andrei m-a servit cu îngheţată. Am trecut şi pe la o librărie, unde Andrei şi-a cumpărat nişte cărţi. La  bunica am stat câteva ore, am vorbit şi cu fratele din Rusia. Seara ne-am întâlnit cu un coleg de clasă al lui Andrei, care revenise din Odessa. Pe urmă am vrut să ne distrăm la o discotecă din Bălţi, dar eram toţi prea obosiţi şi am plecat peste 15 minute”, îşi aminteşte Natalia pas cu pas ultimele zile petrecute împreună cu fratele. 


a.braguta cu tata si bunica

Cu tata și bunica

În dimineaţa de 13 august, Andrei a plecat la pescuit împreună cu sora şi tatăl, unde au stat până după prânz. 

a.braguta la pescuit

În a doua jumătate a zilei, Andrei s-a întâlnit cu un fost coleg de serviciu de la rafinăria „Floarea soarelui” din Bălţi şi l-a vizitat pe Stanislav, fiul său de trei ani. Din spusele Nataliei, ziua de 14 august au petrecut-o în familie: „Pe data de 18 august era ziua mea de naştere. Andrei a decorat casa cu baloane colorate şi mi-a adus un pepene verde de dimensiuni enorme. A doua zi urma să plec. Seara târziu, Andrei mi-a spus că a doua zi urmează să plece la Chişinău cu probleme de serviciu. În dimineaţa de 15 august ne-am îmbrăţişat, ne-am luat rămas bun. Andrei a urcat în maşină, mi-a zâmbit,  mi-a urat drum bun şi a plecat. A fost ultima dată când mi-am văzut fratele în viaţă”.

sora braguta


Reţinerea

La 15 august, Andrei Braguţa a plecat de acasă pe la 7 dimineață, deoarece, după cum îi comunicase tatălui, la ora 10 urma să fie în Chişinău. Derularea evenimentelor încercăm să le deducem din două înregistrări video, dintre care unul al agenţilor de patrulare, dar şi din comunicatele IGP. Astfel, doi agenţi de circulaţie, care se aflau la ieşirea din satul Peresecina dinspre Chişinău au observat un automobil care se deplasa cu viteză excesivă în localitate. Potrivit procesului verbal, întocmit de către agenţii de circulaţie, viteza era de 118 kim/oră. Poliţiştii au încercat să-l oprească, însă Braguţa le-ar fi arătat un semn indecent. Atunci agenţii de circulaţie au solicitat ajutorul colegilor, iar ei au pornit urmărirea maşinii conduse de Braguţa, care a fost oprit peste vre-o 6 km, în apropierea satului Ratuş din raionul Criuleni. În video se vede cum Andrei este scos cu forţa din automobil, pus cu faţa la pământ şi încătuşat. Ulterior, Braguţa este escortat la Inspectoratul Naţional de Patrulare de pe strada Doina din Chişinău, iar după aceasta maşina cu care se deplasa Andrei este dusă la parcarea specială de pe strada Otovasca din sectorul Ciocana. Din secvenţele video, oferite de poliţişti, se vede cum Andrei îi trage un pumn în față unui poliţist, însă în ajutorul colegului vin alţi poliţişti, care îl imobilizează pe Andrei în câteva secunde. 


Andrei Braguţa a fost dus la medicul narcolog. Din înregistrările video rezultă că Andrei era agitat, vorbea repede şi fără sens, propunându-i în dar medicului ba 5 mii de euro, ba un Mercedes. Braguţa a refuzat prelevarea probelor de sânge, fapt pentru care a semnat. 

Intentarea dosarelor

În final, Andrei Braguţa este dus la Inspectoratul de poliţie al sectorului Ciocana, unde ofiţerul de urmărire penală, Roman Bolgarenco, îi intentează două dosare penale, conform articolului 264 prim alin. 3, care prevede amendă în mărime de la 900 la 1000 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore pentru refuzul de la recoltarea probelor biologice pentru stabilirea stării de ebrietate a conducătorului auto, şi conform articolului . 349 alin. (11), care prevede de la 4 la 8 ani de închisoare pentru aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea unei persoane cu funcţie de  răspundere.

Între timp, starea de sănătate a lui Braguţa se agravează şi mai mult, acesta practic ieşind de sub control.

Tatăl tânărului, Ion Braguţa, a ajuns la Inspectoratul de la Ciocana pe la ora 6 seara. „Am fost telefonat pe la ora 11.00 de un bărbat, care s-a prezentat Gheorghe, poliţist din Orhei, care şi mi-a spus că Andrei a fost reţinut. Imediat m-am pornit la gară, iar pe la 14.00 am ajuns la Orhei la poliţie. Acolo mi-au spus că fiul meu este la Ciocana. Atunci m-am pornit la Chişinău, iar la Inspectoratul de la Ciocana am ajuns tocmai seara”, își aduce aminte Ion Braguţa.

tatal a.braguta

Ion Braguța

Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, spune că l-a găsit pe Andrei profund iritat. „Se ridica permanent, vorbea repede, înjura, era foarte tulburat. Un poliţist îi lega gura cu un prosop ca să tacă. I-am întrebat pe poliţişti de ce este reţinut şi mi-au răspuns că le-au maltratat colegul şi i-a insultat pe ceilalţi colegi. Eu am încercat să-l liniştesc pe Andrei, i-am spus că voi face tot posibilul să-l scot de acolo, iar el mi-a zis că trebuie să ne ocupăm de albinărit. Mi-am dat seama că lui Andrei i se acutizase boala şi i-am spus ofiţerului de urmărire penală. I-am propus chiar să vorbească la telefon cu medicul, însă el a zis că nu vorbeşte cu nimeni la telefon. Cu lacrimi în ochi l-am rugat să-l ducă pe fiul meu la medic sau cel puţin să-i dea medicamentele, dar nici nu a vrut să audă. Iar Andrei devenea din clipă în clipă tot mai agitat”.

Bătrânul a mai spus că fiul său a fost ameninţat de către un poliţist: „Te vom duce pe mult timp la răcoare, acolo îţi va fi bine şi te vei linişti”.

Ion Braguţă ne-a mai comunicat că de ei s-a apropiat un bărbat cu ochelari, care s-a prezentat drept avocatul „Vlad Nevreanu”, care i-a cerut 3500 de lei pentru a-l apăra pe Andrei. Ultimul a refuzat categoric. Ulterior, am aflat că este vorba Vladislav Nevreanschi de la biroul individual de avocaţi „Echitate”, care în acea zi era de serviciu ca avocat garantat de stat. Unii susţin că până a intra în posesia licenţei de avocat, Nevreanschi ar fi activat în poliţie.

avocat nevreanschi

Avocatul Nevreanschi. Sursa: mafia.md

Tatăl lui Andrei spune că a stat la poliţia de la Ciocana aproape o oră, după care un poliţist i-a dat centura, ceasul, şireturile, cămaşa  şi unul din cele două telefoane ale fiului: „L-au lăsat doar în pantaloni, cu pielea goală. Andrei avea două telefoane, dar mi-au restituit doar unul. Un poliţist mi-a zis că Andrei este reţinut pentru 72 de ore şi va fi dus la Izolatorul de detenţie preventivă de pe strada Tighina 6”.

Sursele CrimeMoldova susţin că poliţiştii de la Ciocana şi-ar fi bătut joc de Andrei Braguţă, îl numeau „Ţezari”, râdeau batjocoritor, fapt care îl irita la culme pe acesta.

Potrivit procurorului Ivan Filimon, înainte de a fi escortat la Tighina 6, Andrei Braguţa a fost dus la Spitalul de urgenţă, unde ar fi fost supus unui examen medical.

Calvarul de la Tighina 6

Deşi Regulamentul intern al Izolatorului de Detenţie Provizorie stipulează reguli clare, care interzic plasarea persoanelor bolnave, agresive, de orientare sexuală netradiţională împreună cu alţi deţinuţi, Andrei Braguţa este plasat în celula nr.9, unde se afla și un sportiv cu numele Jalbă. 

regulament

regulament2

După declanşarea scandalului, Inspectoratul General de Poliţie anunţă că Braguţa a fost bătut de ceilalţi deţinuţi din cauza acţiunilor sale cu tentă sexuală. Sursele noastre ne-au comunicat că tânărul ar fi fost bătut pe la ora 4 dimineaţă, incidentul a fost observat pe monitoarele video, însă nu s-a intervenit. Mai mult, şeful turei din ziua respectivă nici nu a raportat, cel puţin, despre maltratarea unui deţinut. La data de 16 august, Andrei Braguţa a fost transferat în celula nr.11, unde a fost lăsat gol puşcă, fără saltea pe pat. Sursele noastre susţin că şeful turei, Igor Orbu, care l-a plasat pe Andrei în celulă cu alţi deţinuţi, nu a reacţionat la maltratare şi nu a raportat incidentul. Mai mult, acesta nu a fost suspendat din funcţie. În schimb, printre poliţiştii suspendaţi, figurează cel care a chemat salvarea.

Procurorul Filimon spune că l-a vizitat pe Braguţa pe data de 17 august pentru a-i face cunoştinţă cu învinuirea şi a văzut că acesta nu era adecvat: „Era agresiv, înjura, a masturbat în faţa mea. Nu puteam nicidecum să-l eliberez. Să se ducă gol-puşcă pe bd. Ştefan cel Mare şi să omoare pe cineva? Nu mi-am putut asuma un asemenea risc”. 

filimon

Procurorul Filimon. Sursa: Captură video TV8

Braguţa spune că a încercat a doua zi de la reţinere să-i transmită fiului îmbrăcăminte şi merinde, însă nu a reuşit: „Am luat pâine, roşii, brânză, o sticlă de minerală şi m-am pornit direct la Chişinău. La Tighina 6 mi-a zis nu ştiu care şef, la telefon, că nu poate să primească pachetul fără avizul ofiţerului de urmărire penală. Un om bun mi-a arătat unde e staţia la troleibuzul nr.13 şi peste o oră am fost pe strada Voluntarilor, la poliţia de la Ciocana. Dar nu l-am găsit pe Bondarenco. Un şef de al lui mi-a zis că a lucrat peste normă şi se odihneşte. Atunci am plecat la o cunoştinţă din sectorul Buiucani, iar a doua zi m-am dus din nou la Ciocana, Bondarenco mi-a semnat cererea, apoi m-am dus din nou la Tighina 6 şi mi-au primit pachetul”. 

În aceeaşi zi, 17 august, tata lui Andrei semnează un contract cu avocatul Anatol Bulgaru, recomandat de cunoscutul său din Chişinău și îi plăteşte 500 de euro pentru servicii. Peste câteva zile, familia Braguţa îi mai dă apărătorului încă 200 de euro, apoi încă 2000 de lei.

servicii avocat braguta

servicii avocat braguta2

„Noi nu aveam economii. Erau economiile mamei, strânse din pensie pentru înmormântare. Când a auzit de problema lui Andrei, bătrâna ne-a dat banii şi ne-a rugat să cumpărăm euro şi să-l salvăm”, povesteşte cu lacrimi în ochi dna Vasilisa Braguţa, mama tânărului decedat. 

bunica a.braguta

Bunica, care şi-a jertfit economiile pentru salvarea nepotului

Adrian Jovmir, ofiţerul de presă al Inspectoratului de poliţie al municipiului Chişinău, ne-a comunicat că poliţiştii din Izolatorul de Detenţie Provizorie au chemat ambulanţa practic în fiecare zi, însă medicii nu și-au asumat responsabilitatea să-l interneze: „A fost şi la psihiatrie. Dar nu i-au dat cel puţin nişte medicamente să-l calmeze. După ce a primit mandat de arestare, Braguţa a fost dus la Penitenciarul nr.13, dar nu au vrut să-l primească, deşi erau obligaţi. Au lăsat totul pe seama poliţiei, iar acum toţi spun că poliţia este vinovată. Afirm cu toată responsabilitatea, că niciun poliţist nu l-a bătut. L-au bătut ceilalţi deţinuţi, iar poliţiștii au reacţionat brusc. Nu este adevărat că i-a fost deconectată apa”. 

Potrivit unei poze de pe registru, medicii de la salvare au cerut ca Braguţa să fie internat imediat, însă şeful escortei a refuzat pe motiv că nu are cine să-l escorteze. 

registru penitenciar

Mandatul de arestare

La 18 august, judecătorul de instrucţie de la Ciocana, fostul procuror, Iurie Obadă, dă curs demersului procurorului Filimon şi eliberează pe numele lui Andrei Braguţa mandat de arestare pe un termen de 30 de zile. Precizăm că numele lui Obadă a figurat deja în câteva scandaluri, inclusiv şi într-un dosar pierdut de Republica Moldova la CEDO. Obadă a refuzat pornirea urmăririi penale pe numele unui minor, bolnav psihic, care a fost bătut de poliţiştii de la Ciocana ca să recunoască mai multe furturi. 

obadă

Iurie Obadă. Sursa presedintie.md

„Braguţa s-a dat în spectacol şi în faţa judecătorului, l-a numit cu cuvinte indecente, l-a ameninţat. Avea un comportament absolut neadecvat”, ne-a declarat Ivan Filimon. Întrebat de ce nu a fost dus la spitalul de psihiatrie, procurorul a spus că nu avea documente confirmatoare, la fel nici magistratul Obadă.

Sursele noaste susţin că Iurie Obadă nu s-a stresat de comportamentul lui Andrei şi a cerut poliţiştilor să-l scoată din sala de judecată, apoi a eliberat mandatul.

Braguţa a fost „apărat” în instanţă de către Vladislav Nevreanschi, deşi părinţii semnaseră un contact cu apărătorul Bulgaru. „L-am trimis pe dl Ion la Bălţi ca să aducă confirmarea medicală că Andrei este la evidenţă cu schizofrenie. În ziua de 17 august, dl Ion a ajuns târziu la Bălţi şi nu a găsit medicul, dar s-au înțeles pentru a doua zi dimineaţă. Eu i-am sunat procurorului, am comunicat că sunt avocatul lui Braguţa şi i-am rugat ca să amâne şedinţa pe la ora trei după amiază, ca să reuşească să vină bătrânul de la Bălţi cu documentele. Când aproape de trei i-am sunat că suntem gata să venim la judecată, mi-au spus că deja a avut loc şi că Andrei Braguţa a primit 30 de zile de arest”, ne-a comunicat Bulgaru.

Apărătorul a mai spus că ofiţerul de urmărire penală a refuzat să-i dea încheierea privind mandatul de arestare, precum şi ordonanţa privind intentarea dosarului penal şi de punere sub învinuire pe motiv că nu a fost la proces. „L-am sunat şi pe Nevreanschi, care a zis că trebuie să vadă ce are pe acolo, dar nu a mai telefonat”, ne-a spus apărătorul, care susţine că a fost pus în situaţia să scrie recursul fără ca să vadă încheierea instanţei de fond.

Încercările noastre de a discuta cu Vladislav Nevreanschi nu s-au soldat cu succes. După ce ne-am prezentat şi i-am spus ce ne interesează, apărătorul de la „Echitate” ne-a zis că se aude rău şi a promis să revină cu un apel telefonic. Ulterior, Nevreanschi nu a mai răspuns la apeluri pe parcursul a trei zile.

Aruncat de la o instituţie la alta

După eliberarea mandatului de arestare, Andrei Braguţa este escortat la Penitenciarul nr.13, însă cei de acolo refuză să-l primească, invocând starea de sănătate psihică a deţinutului. Sursele noastre susţin că de fapt motivul refuzului ar fi constat în leziunile corporale. Astfel, Braguţa este adus din nou în Izolatorul de detenţie provizorie de la Tighina 6.

Abia luni, 21 august, procurorul înaintează demers în instanţă privind trimiterea lui Braguţa la expertiza psihiatrică, iar la 23 august un magistrat de la Ciocana emite o încheiere în acest sens.

De această dată, la şedinţa de judecată participă avocatul Bulgaru. „Nu era agresiv, nici nu putea vorbi, doar mârâia ceva”, ne-a spus apărătorul. Ion Braguţa spune că un poliţist din escortă, mai milos, i-a permis să vorbească şi să-şi îmbrăţişeze fiul: „Era îmbrăcat într-un combinezon din cele care poartă doctorii şi nu ştiu de ce avea pe faţă o mască medicală. L-am cuprins şi i-am zis că totul va fi bine. Băiatul meu însă nu m-a recunoscut. S-a uitat la mine ca la un străin şi a spus abia desluşit să se închidă uşa. Atunci l-am văzut ultima dată pe Andruşa în viaţă”.

Bătrânul tată ne-a mai spus că la data de 22 august a încercat să-i transmită merinde fiului său în Izolatorul de la Tighina 6, însă a venit o persoană în halat alb, care i-a zis că Andrei este foarte slăbit şi nu mănâncă nimic de câteva zile: „A zis că trebuie dus la spital, că trebuie mutat în altă parte, căci se tem să nu moară acolo, la ei”.

Sursele noastre ne-au comunicat că în aceiaşi zi, Andrei Braguţa a fost transportat la Spitalul Republican de Psihiatrie, de unde a fost externat a doua zi, 24 august, şi dus la Penitenciarul nr.13. Şeful Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Aureliu Suhan, avea să declare mai apoi în conferinţa de presă din 31 august, că Braguţa a stat în acest penitenciar în jur de o oră şi a fost transportat la Penitenciarul nr.16 , unde a decedat în noaptea de 26 august.

Am încercat să aflăm de la Iurie Pavlov, şef-adjunct al Spitalului Republican de Psihiatrie, de ce Andrei Braguţa, care era într-o stare atât de gravă, nu a fost internat. Doctorul Pavlov a refuzat să ne ofere informaţii, invocând confidenţialitatea datelor cu caracter personal. Totuşi, medicul ne-a spus că legea interzice internarea într-un spital de psihiatrie fără acordul pacientului, iar internarea forţată se face doar prin decizie judecătorească.

pavlov

Iurie Pavlov

Întrebat de ce a solicitat în instanţă mandatul de arestare, dar nu internarea forţată la psihiatrie, dacă a observat că Braguţa se comportă inadecvat, Ivan Filimon a spus că decizia de internare forţată se ia după examinarea cauzei în fond, după ce sunt aduse toate probele. „Nu ţine de competenţa procurorului. Nu intră nici în competenţele judecătorului de instrucţie. Judecătorii au şi aşa prea multe pe capul lor, ce s-ar întâmpla dacă li se va pune în sarcina lor și internarea forţată la psihiatrie”, ne-a declarat omul legii. 

O altă poziţie o are însă Dorin Cazacu, unul din avocaţii familiei Braguţa: „Este scris că persoanele fără discernământ nu pot fi supuse judecăţii. Dacă a văzut că se comportă inadecvat şi mai ales ştia că este la evidenţa psihiatrului, procurorul era obligat să ceară internarea la psihiatrie. Şi judecătorul era în drept să se autosesizeze, dar nu să dea curs cu ochii închişi demersului procurorului. Şi nici nu era cazul de tărăgănat atâta timp. Dacă doreşte, procurorul depune demersul dimineaţă, iar peste câteva ore este numită şedinţa”. 

cazacu

Dorin Cazacu. Sursa: Facebook

Decesul şi muşamalizarea

Ion Braguţa a aflat despre moartea fiului în dimineaţa de 28 august, în drum spre Chişinău. În acea zi , Curtea de Apel Chişinău urma să examineze legalitatea mandatului de arestare,  eliberat de Obadă.

„Eram în rutieră când m-a sunat soţia şi printre hohote de plâns mi-a spus că cineva de la Chişinău a anunţat-o că Andruşa nostru nu mai este viu”, povesteşte bătrânul. Ajuns la Chişinău, Ion Braguţa s-a dus direct la Penitenciarul 16 de la Pruncul, însă acolo i-au spus că deja cadavrul fiului a fost transportat la morgă, pe strada Corolenco 8. 

servicii funerare

Cei de la morgă l-au trimis pe bătrân să aducă un certificat de la poliţistul de sector, unde a avut loc decesul, pentru a face autopsia. Necunoscând bine Chişinăul, bătrânul a avut nevoie de câteva ore pentru a ajunge la Inspectoratul de Poliţie Buiucani ca să ia certificatul.

A doua zi, angajaţii de la morgă au eliberat cadavrul, dar şi certificatul de deces, în care se arăta că Andrei a murit din cauza bronhopneumoniei purulente.

certificat deces.jpg

Pe lângă celelalte cheltuieli, părinţii defunctului au trebui să achite încă 900 de lei pentru serviciile oferite de angajaţii de la morgă, cum ar fi îmbălsămarea, restaurarea şi cosmetizarea cadavrului.

bon

Părinţii lui Andrei Braguţa au intuit că ceva nu este în regulă cu moartea fiului lor. „Andrei avea pe frunte o rană adâncă, acoperită cu o şuviţă. Nu cred că era de la morgă acea rană. Nu ne putem închipui cum a putut să moară a zecea zi după ce l-am petrecut viu şi nevătămat. Nu înţeleg de ce a trebuit să treacă aproape 3 zile ca să ne anunţe despre moartea fiului”, ne-a declarat mama lui Andrei.

Solicitată de CrimeMoldova, medicul Larisa Muntean, din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, susţine că nu este exclus ca Andrei Braguţa să fi decedat şi din cauza pneumoniei: „De obicei, la bărbaţi această boală decurge mai agresiv şi dacă nu sunt administrate antibioticele la timp, pacientul moare. Dacă e să ne conducem după dată, atunci Braguţa s-a îmbolnăvit în detenţie. Dar nu înţeleg cum,atâţia medici, care l-au consultat pe parcurs, nu au observat simptomele unei pneumonii, mai ales febra, care în astfel de cazuri este de peste 40 de grade?”

Dosare penale şi suspendări din funcţie

După ce cazul lui Andrei Braguţa a început să fie mediatizat pe larg, conducătorii instituţiilor statului au început să dea vina unul pe altul. La 1 septembrie, Procuratura Generală anunţă despre intentarea unui dosar penal pentru vătămare corporală intenţionată gravă soldată cu deces. În aceeaşi zi, autorităţile anunţă despre suspendările a 9 angajaţi ai Izolatorului de Detenţie Preventivă, Penitenciarul nr.13 şi Penitenciarul nr.16. Pe 4 septembrie, Procuratura Generală a informat despre reținerea a 5 persoane, inclusiv 3 polițiști și doi bărbați, care ar fi stat în aceeași celulă cu Braguța și l-ar fi bătut.  

Procurorul Ivan Filimon  a sugerat că, de fapt, vinovat de cele întâmplate ar fi Ion Braguţa: „Nu ştiu de ce încearcă să învinuiască procurorul, judecătorul şi  poliţiştii. Agenţii de circulaţie şi-au făcut datoria, căci Braguţa, aflându-se în aşa stare la volan, putea să omoare pe cineva. El a avut un comportament deosebit de agresiv, a lovit poliţiştii, i-a insultat pe toţi. De ce nu se pune întrebarea ce a făcut tata lui, care îi învinuieşte pe toţi? Dacă ştia că fiul are aşa boală, de ce i-a dat cheile de la maşină? Nu-i dădea cheile şi totul avea să fie bine”.

Avocatul Dorin Cazacu este de acord cu procurorul doar în partea ce ţine de oprirea mijlocului de transport. „Agenţii de circulaţie au procedat corect. Dar ce a urmat mai apoi este grav. Nu înţeleg de ce a ajuns Braguţa în sectorul Ciocana, dacă maşina lui Braguţa a fost stopată pe un alt teritoriu. Trebuia să fie escortat la Criuleni. Persoana a ajuns în custodia statului, care este direct responsabil. De fapt este vorba de o problemă de sistem, pe care autorităţile nu vor s-o recunoască”.

O părere similară o are şi avocatul de la PromoLex, Vadim Vieru: „Nu schimbă nimic faptul că Braguţa era agresiv şi înjura. Sunt simptome caracteristice unei boli şi nimeni nu poate învinovăţi un om de faptul că este bolnav. Autorităţile au încercat să muşamalizeze cazul. Expertiza medico-legală a constatat că decesul a fost pe 25 august, însă cei de la Penitenciare au spus că pe data de 26 august. Este suspect şi faptul că rudele victimei au fost anunţate tocmai  a treia zi după deces”.

Natalia Braguţa, care a fost nevoită să revină la scurt timp din Elveţia pentru a-şi conduce fratele pe ultimul drum, a lăsat un mesaj tulburător: „Când am aflat despre moartea fratelui meu, după care şi circumstanţele în care a decedat, singurul meu gând a fost: chiar omul nu înseamnă nimic în această lume?! Chiar această lume e atât de dură şi se duce în prăpastie… Şi oricine după propria dorinţă poate lua viaţa altui om. Binele există, dragostea există, dar trebuie să-i oferim posibilitatea să crească. Oamenilor nu trebuie să le fie frică să trăiască. Ei trebuie să se bucure de viaţă.
Dacă cazul fratelui meu va demonstra că există dreptate, dacă va oferi oamenilor încredere în sine, în legi, noi o să obţinem mult”.

Investigații, Andrei Braguța, deces, penitenciare
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

MATASARU

24:67 04.09.2017

cineva vine cu ideea...редлагаю скинуться на пямятник жертвам МВД и юстиции. и требовать места для него в центре города, под эту тему учредить общественное обьединение и фонд

· si o asociatie in acest sens de inregistrat
-именно узкая тема для ассоциации и фонда - только про памятник... потому что люди поддержут, я сам готов вложиться в это... а власть кончно такое будет запрещать всеми методами

Ответить

Ion

24:67 04.09.2017

Consider ca avocatul e de vina si desigur, procurorul care supraveghea in acea seara Izolatorul de Detentie Provizorie...Ba chiar a doua zi, procurorul de serviciu sau chiar procurorul de sector, trebuiau sa ia masuri urgente de scoatere de sub straja a unui bolnav psihic (care nu a savarsit o crima grava!) si dispunere ca cercetarea in privinta lui Braguta sau a actiunilor lui, sa fie continuata in stare de libertate. Despre toate retinerile de acest fel cu oameni bolnavi psihic, apropo, sunt informati imediat procurorii si rudele, mai ales in cazurile cu ultragierea colaboratorilor de politie. Ei, procurorul si avocatul, trebuiau sa actioneze, conform atributiilor de serviciu, si sa nu admita retinerea care s-a efectuat de catre politie, care acum a ramas singurul tap ispasitor. A fost pur si simplu o neglijenta de serviciu, admisa in forma de inactiune, din partea avocatului si procurorului, asupra carora ar trebui initiate proceduri penale. Cineva ar spune, cum sa-l tragi la raspunde un avocat, pentru neglijenta in serviciu? Foarte simplu!! Conform legii despre avocatura si legii penale. Si ar fi un bun precedent pentru cei care considera ca-s buni numai de strans "smantanica", impreuna cu procurorii...Apropo, dar nu trebuie de uitat si de judecator) care a admis tinerea mai departe sub straja a lui Braguta, dupa termenul de 72 de ore de retinere...Oare nu e de vina si judecatorul care a lasat un om bolnav psihic sa stea mai departe inchis in izolator? Care reforme, oameni buni?