Printre cele aproape 500 de organizaţii neguvernamentale, incluse de către Ministerul Justiţiei în lista beneficiarilor desemnării procentuale pentru anul 2017, figurează şi fundaţiile unor persoane care au probleme cu legea. 

Printre aceştia se numără controversaţii politicieni Renato Usatîi şi Ilan Shor, dar şi Grigore Caramalac, alias Bulgarul, care se ascunde de aproape 20 de ani, la Moscova, de justiţia moldovenească. 

Cele 484 de organizații necomerciale selectate au depus cererea de înregistrare în perioada 5-29 decembrie 2016 pentru a beneficia pe parcursul perioadei ianuarie-aprilie 2017, de mecanismul Legii, care prevede că persoanele fizice pot desemna 2% din suma impozitului său pe venitul calculat și achitat la buget pentru anul 2016, în favoarea unui beneficiar eligibil, organizaţii neguvernamentale sau culte religioase și părțile componente ale acestora.

Condiţiile pentru includerea în lista beneficiarilor a organizaţiilor neguvernamentale sunt ca acestea să aibă cel puţin un an de activitate de utilitate publică şi să nu aibă datorii faţă de bugetul public. Ministerul Justiţiei a respins aproximativ 40 de solicitanți pentru că nu întrunesc condițiile de eligibilitate, fie au datorii la bugetul public al țării sau nu au forma juridică de organizare, potrivit Regulamentului cu privire la mecanismul desemnării procentuale, aprobat de Guvern pe 30 noiembrie și publicat în „Monitorul Oficial" pe 2 decembrie 2016. 

Totodată, organizațiile deja incluse în lista beneficiarilor desemnării procentuale vor fi transferate automat, în cazul în care nu a fost solicitată excluderea, printr-o cerere scrisă, iar noii solicitanți vor depune cererile de înregistrare în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an. 

Fundaţia lui Renato Usatîi

Fundaţia „Renato Usatîi” a fost înregistrată în iulie 2015, de către controversatul politician Renato Usatîi. 

Fundația RU.jpg


Primar al municipiului Bălţi şi lider al Partidului Nostru, milionarul Usatîi este bine cunoscut ca protagonist al mai multor scandaluri, dar şi pentru legăturile sale cu lumea interlopă.     

Usatîi.jpg

Într-o investigaţie CrimeMoldova, Usatîi apare ca unul din autorii atacului raider şi în consecinţă, beneficiar al Centrului comercial Elat. Usatîi este cunoscut în anumite cercuri din Federaţia Rusă cu porecla Hatiko, iar în Republica Moldova a fost poreclit Balabol.

Bloggerul Veaceslav Balacci susţine că la baza fundaţiei lui Usatîi ar sta o întreprindere înregistrată într-un apartament din orașul rusesc Nijnii Novgorod, preluată peste noapte de către Usatîi și care a câștigat până în vara lui 2015, milioane din licitații frauduloase cu RJD (Căile Ferate Ruse), conduse de Vladimir Yakunin, un general KGB, fost rezident în SUA. Balacci mai scrie că  grosul banilor pentru pentru fundaţie vine din „obșciakul” organizației criminale de la Moscova, „Solntsevskaia Bratva”, sub controlul autorității criminale Grigore Caramalac, alias Bulgaru și al serviciilor speciale de la Moscova, pentru finanțarea proiectelor de promovare a intereselor Rusiei în Moldova.

Usatîi se declară „victimă a regimului” de la Chişinău, care i-ar fabrica dosare penale pentru a-l scoate de pe scena politică moldovenească. Cel mai de răsunet dosar este ultimul, în care Usatîi este învinuit de atacul raider asupra băncii lui Gherman Gorbunţov şi comandarea asasinării acestuia. Pe numele lui Usatîi, care s-a refugiat de câteva luni la Moscova, a fost eliberat mandat de arestare.

Fundaţia „Renato Usatîi” este condusă de către Elena Griţco, o fostă angajată a Direcției Organizații Necomerciale a Ministerului Justiției, care în vara anului 2014, împreună cu colega sa, Nina Cereteu, a declarat într-o conferinţă de presă că ministrul Justiţiei de atunci, Oleg Efrim, le-a dat indicații să nu înregistreze noua denumire a partidului lui Usatîi.  

Grițco.jpg

Elena Griţco. Sursa: ru1.md

Renato Usatîi este cunoscut pentru acţiunile caritabile, pe care nu ezită să le utilizeze pe larg pentru PR-ul său. 

Portalul „RU1”, al cărui beneficiar este Renato Usatîi, practic abundează în ştiri şi reportaje despre activitatea Fundaţiei care poartă numele primarului de Bălţi: „În ajunul Sărbătorilor Pascale, Fundația „Renato Usatîi” a lansat din nou campania „Caravana de Paști”, ce vizează aproape 6000 de locuitori din întreaga republică. Este vorba despre veterani, copii orfani, persoane cu nevoi speciale, bătrâni, dar și oameni aflați în dificultate. Aceștia au primit dulciuri și tradiționalul cozonac”. 

Nu sunt rare nici ştirile în care se arată cum oamenii, care au primit ajutoare de la Usatîi, îşi exprimă încântarea: „Citesc și plâng. Mulțumesc mult că nu ne uitați”. „Sunt singură, nu am pe nimeni. Mulțumesc din suflet! Nu am cuvinte” sau „Mulțumesc lui Renato Usatîi că nu uită de copiii noștri. Le urez tuturor un Paște fericit și pace Moldovei noastre”.

Activităţile de caritate ale Fundaţiei „Renato Usatîi” adesea sunt folosite şi pentru şlefuirea imaginii „Partidului nostru”, condus de către primarul de Bălţi. „Echipa „Partidului Nostru” în toate localitățile a fost bine întîlnită de către locuitori și primari. Banii oferiți de către fundația lui Usatîi sunt prevăzuți pentru diverse lucrări de importanță socială. Astfel, primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciu a declarat că banii v-or fi direcționați către reconstrucția stadionului, în timp ce pe banii donați, în comuna Cania va fi restaurat sistemul de canalizare. În orașul Iargara, banii vor fi folosiți pentru finalizarea construcției bisericii ortodoxe. „Îi sunt recunoscător lui Renato Usatîi. Aceasta într-adevăr a devenit o tradiție. Anul trecut el ne-a oferit ajutor pentru construcția bisericii. Sper că el va rămâne cu noi până la urmă”, a declarat Primarul orașului Iargara, Eugen Mutaf. Însă, în satul Lopățica, potrivit primarului Valeriu Stoianov, cea mai gravă problemă, rămâne ce a drumurilor”, se spune într-un material publicat pe www.ru1.md.

La fel, Fundaţia „Renato Usatîi” a fost folosită şi pentru promovarea candidatului „Partidului nostru”, Dumitru Ciubaşenco, în Campania electorală din toamna trecută: „Într-un șir de localități, certificatele au fost înmânate de către Dumitru Ciubașenco. El a transmis locuitorilor satelor și orașelor salutările din parte lui Renato Usatîi, care continuă tradiția de oferire a cadourilor cu ocazia hramurilor. „Renato Usatîi vă felicită cu această ocazie minunată și vă dorește ca Sfîntul Dumitru să vă păzească pe toți”, a declarat Ciubașenco.

Fundația RU1.jpg

Sursa RU1.md

Fundatia lui Ilan Shor

Fundaţia „ Miron Shor” a fost înfiinţată în 2011, de către milionarul Ilan Shor, în memoria tatălui său, Miron. Născut la 6 martie 1987 în la Tel Aviv, Ilan Shor, primar de Orhei şi liderul Partidului „Shor”, deţine mai multe afaceri de succes în Republica Moldova, cea mai cunoscută fiind reţeaua de magazine „Dufremol”. 

Iată ce spune Ilan Shor despre fundaţia sa: „Cred că este misiunea oamenilor de a-i ajuta pe alţii, nu contează dacă cheltuim pe asta bani sau nu. Fiecare ajută după posibilităţi, cineva ajută pe altul să traverseze strada, altcineva dăruieşte o casă”.   

Shor.jpg

Ilan Shor și Jasmin. Sursa: protv.md

Ilan Shor se află de mai multe luni în arest la domiciliu, fiind învinuit de către procurorii Anticorupţie pentru escrocherii în proporţii deosebit de mari. Numele lui Ilan Shor figurează şi în raportul Companiei Kroll, ca principalul suspect implicat în furtul de proporţii din sistemul bancar moldovenesc. La fel, numele lui Ilan Shor este legat şi de concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău.
 
În baza denunţului lui Ilan Shor, a fost lipsit de imunitate parlamentară şi condamnat la 9 ani de detenţie fostul premier, Vlad Filat. Shor a declarat în denunţul său că i-a dat lui Filat mită de 250 de milioane de euro, bani pe care a fost nevoit să-i ia de la Banca de Economii, în timp ce ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Doctorul Inna Popenco, candidatul Partidului Ravnopravie la alegerile prezidenţiale, a fost susținută financiar cu 2,8 milioane de lei de firmele care fac parte din Shor Holding – Avantage SRL, DFI SRL și Dufremol SRL. Acestea au fost vizate în raportul Kroll privind furtul miliardului, care arăta legătura între companiile necunoscute, conduse de anonimi, care au obținut credite de peste 13,5 miliarde de lei, de la cele trei bănci falimentare – Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. Autorii raportului au demonstrat legătura între aceste firme și grupul Shor.

Începând cu anul 2011, Fundaţia „Miron Shor” este principalul sponsor al Federației de Tenis, care la fel figurează în lista beneficiarilor Legii celor 2 procente. „Pentru Federaţia de Tenis din RM, Fundaţia „Miron Shor” a reprezentat începutul unei noi ere în dezvoltarea tenisului autohton şi continuă să fie forţa motorică ce generează continuitatea ascensiunii şi progresului acestuia”, susţinea preşedintele FNT, Marina Tauber, într-un discurs susţinut cu ocazia unei aniversări a Fundaţiei „Miron Shor”. Precizăm că numele Marinei Tauber, la fel, figurează în raportul Kroll.  

Marina Tauber.jpg
Marina Tauber. Sursa:perfecte.md

Pe lângă acţiunile de binefacere pentru copiii cu nevoi speciale sau bolnavi de maladii incurabile, Fundaţia „Miron Shor” se mai implică şi în organizarea manifestaţiilor cu tentă politică. Anume această fundaţie a organizat un concert grandios dedicat Zilei de 9 mai, în 2013, la care a participat cunoscutul interpret rus, Lev Leşcenko. Manifestaţia a fost susţinută de Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova.

Şi în 2016, Fundaţia „Miron Shor” a organizat un concert dedicat zilei de 9 mai pe stadionul din Orhei, la care au fost invitaţi peste 6 mii de oameni și veterani din toată țara. Publicul a fost distrat de Brio Sonores, Olia Tira, Natalia Gordienco, dar nu a lipsit nici Lev Leşcenco. 

Ca şi în cazul lui Renato Usatîi, acţiunile de caritate ale Fundaţiei „Miron Shor” au fost folosite de către Ilan Shor pentru şlefuirea imaginii şi acumularea de capital politic. În 2015, alegătorii din Orhei au fost cuceriţi cu câteva proiecte pe care controversatul businessman le-a făcut în prag de campanie prin intermediul Fundaţiei „Miron Shor”: parcuri pentru copii, stadion şi altele.

În august 2015, Ministerul Justiţiei a înregistrat Asociaţia Obştească „Pentru Orhei”, fondată la iniţitiva lui Ilan Shor. Scopul declarat al ONG-ului este dezvoltarea orașului Orhei, asociația propunându-şi să activeze în aşa domenii ca dezvoltarea durabilă, societatea civilă, dar şi dezvoltarea contactelor internaţionale.

Preşedintele Asociaţiei este Maria Albot din Chişinău. Aceasta lucrează la compania „Dufremol” şi este vicepreşedintele Fundaţiei „Miron Shor”. În campania electorală pentru alegerile locale din 2015, atât Dufremol, cât şi angajaţii acesteia au donat câteva milioane de lei pentru Ravnopravie din partea căreia candida Ilan Shor.   

organizații.jpg

Potrivit declaraţiilor făcute de Ilan Shor la şedinţa extraordinară a Consiliului orăşenesc Orhei de la sfârşitul lunii iulie, 2015, finanţator al realizării promisiunilor sale din campania electorala va fi Asociaţia Obştească „Pentru Orhei”.

Fostul şef al staff-lui lui Ilan Shor, Igor Grigoriev a declarat într-un interviu pentru portalul deschide.md, că toate proiectele implementate sunt pe principii de caritate, nu investiţionale, care nu aduc venituri. „Puţinii bani care se achită pentru ele vin de la Holding, în rest, ele pur şi simplu generează datorii. De exemplu, magazinele sociale au fost trecute la balanţa Pieţei Centrale, iar acum ele aduc, în fiecare lună, pierderi de sute de mii de lei. Picătura care a umplut paharul a fost o vorbă de-a lui pe care mi-a spus-o atunci când încercam să-i explic niște viziuni. El a zis: „Primăria este o filială a Holdingului“.

Fundaţia lui Grişa Bulgaru

Fondul internaţional pentru ajutorarea veteranilor şi invalizilor din sport IFAVIS a fost înfiinţat şi este sponsorizat de către temutul Grigore Caramalac, zis Bulgaru, poreclă alipită după apartenenţa etnică. Filiala moldovenească a IFAVIS este condusă de către un apropiat a lui Bulgaru, Valerian Zabolotnîi. În aproape toate interviurile de după competiţii, Zabolotnîi nu uita să pomenească numele lui Caramalac.  

Valeriu Zabolotnîi sports.md.gif
Valerian Zabolotnîi. Sursa: sports.md

Grigore Caramalac, în vârstă de 51 de ani, cu 20 de ani în urmă ţinea sub control aproape întreg Chişinăul şi mai multe raioane din Republica Moldova.   

Grigore Caramalac cotidian.md.jpg
Grigore Caramalac. Sursa: cotidian.md

În 1986 a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol, după care a fost eliberat înainte de termen pentru purtare exemplară.
 
Un împătimit al sportului, în special al luptelor, Caramalac îşi organizează banda sa în special din sportivi şi foşti sportivi. 

Se spune că Bulgaru a fost ajutat în cariera sa de către autoritatea interlopă din Rusia, Vladimir Podatev, alias Pudel, cu care a făcut cunoştinţă în timpul detenţiei.  

Vladimir Podatev.jpg
Vladimir Podatev. Sursa: mzk1.ru

Se mai spune că Grigore Caramalac ar avea o slăbiciune pentru politică, slăbiciune care i-a adus doar necazuri. Prima încercare de a influenţa scena politică din Chişinău, Caramalac a făcut-o în anul 1996, când a ajuns la o înţelegere cu Petru Lucinschi de a-l susţine în campania prezidenţială. Deşi, în primul tur Mircea Snegur îl depăşeşte substanţial pe contracandidatul său, Petru Lucinschi, ultimul câştigă detaşat scrutinul în cel de al doilea tur. Se spune că această victorie Lucinschi i-ar fi datorat-o în mare parte lui Bulgaru.

După instaurarea lui Lucinschi la preşedinţie, Caramalac a dorit să-şi recupereze „investiţia”, solicitând anumite înlesniri la export pentru mărfurile pe care le ducea în Rusia, tutun şi vin, precum şi alte scutiri fiscale. Petru Lusinschi i-ar fi înaintat atunci condiţia de a ceda o parte din acţiunile Companiei Boeana-Grup fiului său, Chiril Lucinschi. Se mai vehiculează că Bulgraru, aprig la mânie, i-ar fi înfipt un cuţit în omoplat şefului statului de atunci. Iar după acest incident începe marea campanie de luptă cu mafia, care pe acele timpuri aproape că-l ridică pe generalul Alexei la rangul de erou naţional. 

A doua tentativă a lui Caramalac de a influenţa politica de la Chişinău are loc la alegerile parlamentare din anul 2000, prin sponsorizarea generoasă a PCRM. 

Dar şi această tentativă eşuează. Se spune că anume Caramalac este cel care ar fi comandat răpirea şi omorul lui Piotr Dimitrov, fost şef la paşapoarte, un apropiat de al lui Vladimir Voronin.

De asemenea, se mai vehiculează că Grigore Caramalac a încercat să corupă şi guvernarea instalată după anul 2009, iar pentru acesta lucru l-a ales pe vecinul său, cu care se află în relaţii amicale, Renato Usatîi. Ultimul reuşeşte să ajungă consilier al premierului de atunci, Vlad Filat. În urma neînţelegerilor avute cu Filat, Renato Usatîi, nu fără acordul lui Caramalac, se lansează direct în politică. 

Se mai spune că Bulgarul ar fi încercat să se apropie de Filat şi prin intermediul prietenului său, deputatul Nicolae Juravschi.

Caramalac cu Juravschi.jpg
Caramalac și Juravschi. Sursa: blogosfera.mdIFAVIS.jpg

Chiar dacă nu a venit de aproape două decenii pe teritoriul Republicii Moldova, Caramalac continuă să administreze de la Moscova în Moldova afaceri profitabile, dar şi să continue sponsorizarea anumitor categorii de sport. Iar în acest scop a fondat fundaţia IFAVIS. 

IFAVIS1.jpg

Fundaţia IFAVIS sponsorizează în special federaţiile sportive de lupte, care de asemenea, sunt incluse în lista beneficiarilor Legii celor două procente. Federaţia moldovenească de judo se află printre principalii beneficiari ai Fundaţiei IFAVIS. La 8 decembrie 2016, preşedintele Federaţiei moldoveneşti de judo, Andrei Golban, este reţinut împreună cu alţi doi bărbaţi, un judocan de performanţă şi un fost poliţist, fiind suspectaţi de comiterea infracţiunii de şantaj şi estorcare a 13 milioane de ruble ruseşti, echivalentul a 200.000 dolari. Procurorii au declarat a doua zi de la reţinere că cei trei sunt membri ai organizaţiei criminale condusă de Grigore Caramalac.

În ultima perioadă, Grigore Caramalac a început să manifeste interes şi pentru sponzorizarea tenismanilor moldoveni, iar fiica sa, tenismana Ivanca Caramalac, şi-a anunţat intenţia de a apăra culorile Republicii Moldova. 

Ivanca Caramalac.jpg

 Ivanca Caramalac. Sursa: sports.md

Explicaţiile Ministerului Justiţiei

Roman Guştiuc, ofiţerul de presă al Ministerului Justiţiei, susţine că la elaborarea listei beneficiarilor s-a procedat în strictă conformitate cu Legea, al cărei proiect a fost supus dezbaterilor publice. „De ce nu aţi intervenit cu această problemă la etapa dezbaterilor publice? Întrebaţi la Centru resurse juridice, acolo s-a discutat proiectul, ei au venit cu amendamente”, ne-a sfătuit funcţionarul.
Investigații, fundații, caritate, Shor, Usatîi, Caramalac
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii