Un fost judecător moldovean, cercetat penal pentru implicare în „spălătoria rusească”, va fi cercetat penal pentru emiterea unei sentinţe ilegale pentru o crimă comisă pe teritoriul Federaţiei Ruse. Legislaţia moldovenească nu prevede investigarea şi cercetarea judecătorească a crimelor comise pe teritoriul altor state.

Procurorul General interimar, Eduard Harunjen, a primit marţi, 15 noiembrie, acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a unui fost judecător din cadrul Judecătoriei sectorului Râşcani pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei sentinţe contrare legii şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, ambele infracţiuni soldate cu urmări grave. 

Solicitat de CrimeMoldova, Harunjen, a declarat că judecătorul se află acum în stare de arest. „Cazul s-a produs în vara anului 2011, concomitent cu cazul „spălătoriei ruseşti”. Magistratul riscă până a 10 ani de închisoare”, a spus Harunjen.

Potrivit procurorilor, la instigarea unui grup de cetăţeni ai Federaţiei Ruse, mai mulţi reprezentanţi ai organelor de drept din municipiul Chişinău (poliţişti, procurori, avocaţi şi judecători) au fabricat o cauză penală privind  sustragerea, prin înşelăciune, a peste 30 milioane de dolari SUA de la o Companie de stat din Federaţia Rusă. 

Potrivit procurorilor, pornirea acestei cauze penale a fost absolut ilegală, în condiţiile în care infracţiunea a fost comisă pe teritoriul altui stat şi nu a existat o cerere din partea autorităţilor competente ale acestui stat pentru iniţierea dosarului în R. Moldova. Cu toate acestea, în luna iulie 2011, primind pentru examinare această cauză penală, respectivul magistrat a soluţionat-o într-o singură şedinţă, pronunţând în aceeaşi zi sentinţa de condamnare în privinţa a trei persoane (inclusiv 2 cetăţeni ai Federaţiei Rusedaţţi în urmărire generală), cărora le-a aplicat pedepse vădit mai blânde decât prevede legislaţia.  Mai mult, sentinţa a fost expediată  pentru executare organelor nerecunoscute ale autoproclamatei republici nistrene.

Potrivit procurorilor, reprezentanţii organelor de drept din municipiul Chişinău au acţionat în complicitate cu anumite persoane din Federaţia Rusă pentru a se evita răspunderea acestora în faţa justiţiei din statul în care s-a comis crima deosebit de gravă.

Precizăm că, acest judecător figurează printre cei 15 actuali şi foşti magistraţi cercetaţi penal pentru implicarea în spălarea miliardelor de dolari din Federaţia Rusă prin sistemul bancar din Republica Moldova.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii