Conflictul de pe Nistru, numit și Războiul din Transnitria, sau Războiul moldo-rus a începul la 2 martie 1992 și s-a soldat cu moartea a 279 de persoane din partea Republicii Moldova. De partea Transnistriei și-au pierdut viețile, potrivit diverselor surse, între 264 și 1093 de persoane. Wikipedia de limbă română vorbește despre două tabere de beligeranți: pe de o parte este Republica Moldova și România, (Bucureștiul a oferit ajutor logistic Chișinăului) iar de cealaltă parte este Republica Moldovenească Nistreană, Armata a 14-a a Rusiei și voluntari ucraineni din cadrul grupului radical UNA-UNSO.

transnistria-tiraspol-7.jpg

Există însă opinia că Războiul de la Nistru, provocat și susținut de Rusia nu a început pe 2 martie 1992. În acea zi orașul Dubăsari nimerise între două focuri deja pentru a patra oară. Războiul Transnistrean a început în realitate la 1-2 noiembrie 1990 cu ciocniri pe podul de la Dubăsari, când au murit primii polițiști și cetățeni din Dubăsari. În acea zi, forțele nostalgice după imperiul sovietic au început conflictul armat, care a degenerat într-un război nedeclarat al Rusiei împotriva tânărului stat Republica Moldova.

Cum a început războiul

După referendumul din 12 august 1990 privind crearea așa-numitei Republici Moldovenești Nistrene sau Transnistria, a fost planificată o operație de eliminare din Dubăsari a autorităților legale.

La 1 noiembrie, pe drumuri au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative. Pentru restabilirea ordinii în oraș, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populaţia civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, iar în noiembrie 1991, pe acelaşi pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei poliţişti (Iabloctcin Genadii și doi camarazi) din trupele cu destinaţie specială. În esenţă, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliţia moldovenească şi formaţiunile separatiste înarmate.

transnistria-tiraspol-46.jpg

Se mai consideră că motivul izbucnirii conflictului a fost că, Transnistria, a cărei populaţie este formată în proporţie de 60% din ucraineni şi ruşi, a insistat să se divizeze de Moldova înainte de destrămarea Uniunii Sovietice din teamă că sporirea spiritelor naţionaliste va duce la unirea Republicii Moldova cu România. În 1992, Chişinăul pierde controlul asupra Transnistriei după tentative nereuşite de a o menţine sub influenţa sa prin putere. Aceasta este versiunea promovată de media rusească.

Forțele armate ale Transnistriei

Potrivit generalului Ion Costaș, beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a autorităților oficiale a Republicii Moldova, separatiștii și-au format o impresionantă forța armată, constituită din: garda republicană, de 8 000 luptători, subordonată „direcției de apărare” a Transnistriei; miliția, inclusiv batalionul Dnestr, de 5 000 luptători, se subordona „direcției de interne" a R.M.N.; detașamentele teritoriale de salvare - 4 000 oameni, aflați la dispoziția executivelor locale; regimentele muncitorești, echivalentul modern al "sovietelor de muncitori înarmați", subordonați Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK); cazacii, în număr de 3 000 - 4 000, cu statut de "voluntari", erau mercenari cu solde mai mari decît ale gardiștilor și subordonați direct conducerii „republicii nistrene". Toate aceste formațiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, mașini de luptă - cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusă sau de la unitățile OMON din Transnistria. De partea separatiștilor s-a situat Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de 6 500 persoane, și constituită din: o divizie motorizată, 2 regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, 2 regimente de pontonieri, un regiment de rachete, o escadrilă de elicoptere.

Pactul Snegur-Ielțîn

Conflictul armat direct a încetat la 21 iulie 1992 când președintele Federației Ruse, Boris Ielțîn și președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur au semnat „Convenția cu privire la la principiile de reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”. Potrivit unui articol din această Convenție, Unitățile Armatei a 14-a a forțelor Armate ale Fderației Ruse, dislocate în Republica Moldova, vor respecta cu strictețe neutralitatea. 

transnistria-tiraspol-58.jpg

Potrivit experților, documentul a format o bază juridică invocată deseori de liderii separatişti care pledează pentru transformarea Republicii Moldova într-o confederaţie. O altă consecinţă a semnării a fost  cedarea oraşului Tighina, în favoarea Tirapolului. Marele câştig a fost reprezentat de încetarea pierderilor de vieţi omeneşti şi de evitarea unei invazii a Chişinăului de către trupele ruseşti de ocupaţie din Transnistria.

În prezent, republica autoproclamată Transnistria găzduieşte un contingent de 400 de pacificatori ruşi şi un număr limitat de de trupe ruse – două batalioane care au un număr total de o mie de soldaţi. Militarii sunt responsabili de paza muniţiilor sovietice depozitate în Transnistria.

Memomorandumul Kozak

Pacificatorii ruşi se află în Transnistria de 20 de ani. De-a lungul anilor, ambele părţi au încercat din greu să pună la punct un proiect de pace. Unul dintre planurile cele mai bune a fost memornadumul Kozak din 2003 (Dmitri Kozak a fost prim-ministru atunci) care se referea la integrarea treptată a Transnistriei în Republica Moldova şi o reformă constituţională a Republicii Moldova. Prezenţa pacificatorilor ruşi urma să fie prelungită pe un termen foarte lung. Autorităţile comuniste s-au răzgândit în ultimul moment să semneze înţelegerea.

În memorandum se propunea între altele crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile trebuiau însă consimțite de senat, a cărui repartizare era disproporționată în raport repartizarea populației pe teritorii: 13 senatori aleși de camera inferioară federală, 9 de Transnistria și 4 de Găgăuzia. Conform recensământului din 2004, în Transnistria locuiește 14% din populația republicii, iar în Găgăuzia mai puțin de 4%.

transnistria-tiraspol-73.jpg

În „Senatul” propus de Kozak, locurile ar fi partajate în felul următor: 13 pentru Republica Moldova, 9 pentru Transnistria și 4 pentru Găăguzia, fapt carea ar crea o simetrie de 50% la 50%. Acest memorandum a fost criticat dur de societatea moldoveană, iar președintele Vladimir Voronin a refuzat semnarea lui în ultimul moment, argumentând că memorandumul contravine Constituției Republicii Moldova care prevede că statul moldovean este unul neutru și nu permite staționarea trupelor străine pe teritoriul său.  

Alegerile din 2015

Mica republică separatistă Transnistria s-a confruntat cu cea mai serioasă criză politică în scurta sa istorie. Alegătorii din stânga Nistrului i-au surprins pe toţi în cadrul alegerilor din 29 noiembrie 2015 votând pentru „deputaţii” din echipa Sheriff. Pentru pretinsul preşedinte Evgheni Şevciuk rezultatul poate fi calificat drept vot de neîncredere.

цик.jpg

Pretinsul preşedinte din Transnistria ar fi vrut să câştige puterea absolută în acest cvasi-stat, însă Sheriff-ul a făcut acest vis greu de realizat, din moment ce compania controlează nu doar Sovietul Suprem, dar şi economia regiunii. Poziţia dominantă pe piaţa transnistreană se datorează monopolului asupra mai multor bunuri. Compania este cel mai mare angajator şi cel mai mare contribuabil din Transnistria. Semnificaţia acestei companii nu este mai joasă decât instituţiile „oficiale”.

Preluarea controlului asupra „parlamentului” transnistrean ar fi slăbit poziţia Sheriff-ului şi ar fi însemnat primul pas spre privarea companiei de rolul ei dominant în „stat”. În ultimile câteva luni, pretinsul preşedinte a realizat o campanie împotriva Sheriff cu sloganul „Împreună cu Rusia împotriva oligarhilor”. Această campanie a fost o combinaţie de propagandă, acuzaţii de furturi şi neachitarea impozitelor. Retorica veche privind „duşmanii externi” a fost presărată cu retorica „duşmanilor interni”.

Din start, campania a fost una foarte intensă, încât majoritatea analiştilor locali s-au aştepatat ca echipa lui Şevciuk să câştige alegerile. 31 din cele 43 de fotolii în Sovietul Suprem au fost câştigate de partidul Obnovlenie, iar acest rezultat a fost mai mult decât un colaps pentru Şevciuk. Pretinsul preşedinte transnistrean nu a comentat imediat rezultatele alegerilor. Acest fapt demonstrează că în Transnistria se coace un conflict între pretinsul preşedinte Şevciuk, care nu deţine un mandat social puternic, dar care controlează serviciile de securitate, şi echipa Sheriff, care se bucură de mandatul societăţii.

302eaec34e083a5bcaa8e72f61b09dfe.png

Situaţia actuală din Transnistria poate evolua în direcţii diferite. Una dintre acestea ar fi de legalizarea „parlamentului”. O altă direcţie ar putea fi chiar un conflict mai dur, iar cealaltă ar putea fi un compromis. Atitudinea Kremlinului va avea cu siguranţă un impact major asupra evoluţiei evenimentelor. În campania electorală, Moscova nu a mizat oficial pe nici una dintre părţi. Posibil, Rusia va insista asupra unui compromis pentru a menţine echilibrul politic din stânga Nistrului.

Recenta revoluție a Formatului 5+2

Recent, societatea civilă a făcut  un apel către partenerii externi să nu exercite presiuni asupra Chișinăului pentru a accepta condiții unilaterale în procesul de reglementare transnistreană. O declarația în acest sens a fost emisă pe 21 august și este semnată de diplomați, jurnaliști, formatori de opinii. Această declarație a fost redactată după ce Chișinău a cedat pe mai mult subiecte la ultima rundă de negocieri în formatul 5+2 ce avut loc la Berlin.

Autorităților constituționale de la Chișinău li s-a cerut să poarte negocieri doar cu acei reprezentanți ai regiunii transnistrene care nu au comis crime, care nu au persecutat cetățeni ai R. Moldova și care nu promovează scopuri contrare Constituției R. Moldova. Totodată, autoritățile sunt îndemnate să nu recunoască elemente de statalitate ale regiunii secesioniste transnistrene, nici în formatul "5+2" și nici în afara acestuia, indiferent de promisiunile ademenitoare și cancelariile de la care vin acestea. Deasemenea, Chișinăul trebuie să respingă categoric orice fel de garanții unilaterale, invocate, propuse sau târguite pe parcurs în cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean, care nu au girul Președinției sau Parlamentului R. Moldova și care servesc intereselor unor actori externi drept pretext și instrument de intervenție și capturare a statului;


big-dupa-o-pauza-de-doi-ani-formatul-5-2-pentru-reglementare-transnistreana-se-reuneste-maine-la-berlin.png.jpeg

jurnal.md

„Ori satisfăcând revendicările nejustificate ale administrației separatiste de la Tiraspol care se pliază intereselor Federației Ruse de preluare a controlului politic și geopolitic în spațiul ex-Sovietic, OSCE, UE, dar și alte organizații internaționale, își pun prestigiul, resursele și autoritatea în serviciul politicii revizioniste ruse, care prezintă riscuri de securitate majore pentru statele Parteneriatului Estic, dar și pentru întreaga Europă de Est”, se arată în declarația emisă.

Semnatarii consideră că accesul pe care autoritățile R. Moldova și Uniunea Europeană îl deschid businessului din stânga Nistrului la piețele internaționale trebuie să fie condiționat de respectul față de legislația și ordinea de drept a R. Moldova. Autoritățile R. Moldova trebuie să afirme răspicat că acest acces se datorează Acordului de Asociere, negociat, semnat, ratificat și implementat de către autoritățile constituționale ale R. Moldova, și nu prin înțelegerile Tiraspolului cu diverși reprezentanți neautorizați cu asemenea mandat ai Uniunii Europene.

Nu se știe care va fi izbânda acestei declarații, cert este că Transnistria rămâne în continuare o zonă tampon care deși geografic nu are granițe cu Rusia, vrea să se integreze în această țară. Nu se cunoaște cât timp Transnistria își va păstra statutul quo și cum se va rezolva acest conflict. În cazul în care Transnistria se va integra în Republica Moldova, Chișinăul va avea grave bătăi de cap cu o populație îmbătrânită care urmează să primească îndemnizații de stat, dr și cu un număr de alegători care vor direcționa Republica Moldova spre vectorul estic în defavoarea celui european. 


Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii