Un consilier din cadrul Biroului de probațiune Dubăsari, a fost reținut de ofiţerii SPIA şi procurorii anticorupţie de comun cu ofițerii CNA, în momentul în care primea 200 de euro mită.
 
Serviciul relații publice al SPIA informează că, potrivit denunţătorului, consilierul și Șeful Biroului de probațiune ar fi pretins suma sus-menționată de la primul, pentru ai permite acestuia să părăsească teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 3 luni, fără a fi supus verificării lunare. Acesta fiind anterior eliberat condiționat de executarea pedepsei pe un termen de 3 ani, sentință ce i-a fost aplicată pentru comiterea unui Jaf.
 
Urmare desfășurării măsurilor speciale de investigații, consilierul a fost reținut în flagrant delict, ieri, în jurul orei 13:15, în biroul de serviciu, în timp ce primea banii extorcați.
 
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală conform indicilor infracţiunii prevăzută de art. 324 alin. (2) lit. (b) Cod penal al Republicii Moldova (corupere pasivă).
 
La moment, consilierul de probațiune și șeful acestuia sunt cercetați în stare de libertate, cei doi încheind un acord de recunoaștere a vinovăției.
 
Pentru o astfel de infracțiune, Codul penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani cu aplicarea unei amenzi în mărime de 8000 de unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii