O nouă investigație din campania ”Banii publici sunt și banii mei” a fost realizată de reporterii anticorupție.md, după sesizarea trimisă de cetățenii comunei  Zârnești pe Harta corupției.

Primarul  Zîrnești, Cahul a fost compromis după ce a aprobat mai multe decizii de alocare a banilor publici pentru proiecte fără rezultat. Cu milioanele din bugetul public, primăria nu a reușit nici să repare gropile de pe drumuri, nici acoperișul Casei de Cultură, în schimb a instalat camere de supraveghere video la grădiniță, și-a angajat rude și și-a atribuit un teren proprietate publică pentru construcția casei.

Drumurile noastre poate, se vor repara vreodată

Potrivit investigației, în 2013, au fost reparați și reabilitați 5 km de drumuri cu suportarea costurilor de 1, 2 mln lei: jumătate de milion din Fondul de Rezerva a Guvernului, iar restul din bugetul local. Lucrările au fost realizate de către SRL ”Rutador”, câștigătoare a licitației organizate de primărie.

Pe site-ul AAP, se poate vedea că licitația pentru lucrările de reparație a fost organizată de 3 ori: prima dată aceasta a fost anulată din lipsa ofertelor, ulterior a fost aprobată în favoarea SA ”Drumuri Cahul”, cu care ulterior s-a reziliat contractul din motivul neîndeplinirii lucrărilor și ultima, în favoarea Rutador, licitație la care au mai participat 3 agenți economici.

1.png 2.png

Directorul companiei câștigătoare, Nicolae Maliu a declarat că nu-și amintește să se fi organizat vreo licitație, iar ei au fost invitați de primărie să contribuie la repararea drumurilor, fără a înainta ofertă de prețuri și fără a vedea caietul de sarcini. Mai mult ca atât, în pofida condițiile climaterice, primarul, Victor Pasca a insistat ca compania să îndeplinească lucrările de construcții.

Pentru procurarea prundișului și pietrișului necesar reparării drumurilor, primăria a mai organizat o licitație. Câștigătoare a fost desemnată compania  SRL „Total-Auto”, care a fost și singura participantă. Jumătate din cantitatea prundișului folosit, fusese obținut urmare a demolării unor platforme care aparțineau primăriei.

Rezultatele lucrărilor de reparație a drumurilor pot fi văzute aici:


Gunoiștea, piața agricolă, grădinița, Casa de Cultură    

SRL Rudator a ”contribuit” și la curățarea gunoiștii satului Zîrnești. Deși contractul (7265 lei) a fost încheiat cu un locuitor al satului, banii au ajuns la un angajat al companiei Rutador, pentru că compania dispunea de tehnica necesară pentru realizarea lucrărilor de curățare a gunoiștii, însă nu dorea ca șefii să afle despre aceste lucrări.

image (1).jpg

Cazul a ajuns în vizorul poliției iar pe numele primarului a fost pornit dosar penal pentru fals în acte publice. Primarul și-a recunoscut vina, dar a declarat că nu primit nici un avantaj de pe urma lucrărilor de curățarea a gunoiștii.

Și construirea pieții agricole din sat a avut loc cu abateri. Proiectul a costat 90 mii lei, bani din bugetul primăriei, cheltuiți fără organizarea licitației, așa cum prevede legea. Proiectul s-a realizat prin 2 contracte de prestării servicii (23509 și 22833 lei) încheiat cu persoane fizice, una dintre care, Andrei Pascal, ar fi o rudă a primarului. Locuitorii satului au declarat că la lucrări a participat și tatăl primarului, cu care Andrei Pascal ar fi împărțit banii.

Tot fără organizării licitației, din bugetul primăriei Zârnești s-au cheltuit încă 72 mii lei pentru instalarea camerelor video la grădinița în care mobila este veche.

Încă o ”investiție” din bani publici s-a realizat pentru repararea acoperișului Casei de Cultură a s. Zârnești, care la scurt timp a început să curgă. Pentru reparația acestuia s-au cheltuit 399 mii lei, alocați în urma licitației, companiei Talimax Grup. Potrivit inspecției financiare și fostului primar, suma a fost nejustificată.

Noua casă a primarului    

Casa primarului construită fără autorizațieÎn pofida problemelor din localitate, primarul și-a construit casă pe un teren dintre cele mai bune (aproape de școală, grădiniță și loc de muncă), obținut de la primărie, în timp ce era în funcție, fără tragerea la sorți, care urma să aibă loc. Casa a fost construită fără autorizație, iar primarul a fost sancționat abia după ce un locuitor l-a denunțat la poliție, dar a plătit o amendă simbolică – 600 de lei.    

Primarul a găsit justificări pentru toate schemele sale: 


Președinta Asociaţiei pentru o Guvernare Eficientă și Responsabilă, Olesea Stamate,  a menționat că, cazul satului Zârnești „este un exemplu perfect despre cum NU trebuie utilizați banii publici”. Potrivit ei, încălcările sunt dintre cele mai frecvente în cadrul achizițiilor publice: divizarea achizițiilor pentru evitarea procedurilor mai transparente, executarea lucrărilor fără contracte sau încheierea contractului post-factum, precum și clasicul conflict de interese. Experta a mai declarat că „În cazul primarului de la Zîrnești însă toate aceste încălcări s-au adunat laolaltă, creând impresia că acesta, de fapt, utilizează orice posibilitate de achiziții în comunitate, în interesul propriu. 

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii