112.jpgSvetlana Mocan, executorul judecătoresc implicat în schema de spălare a sumelor uriașe de bani a fost achitată. Judecătoria Buiucani a ajuns la concluzia că fapta inculpatei nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Însă, procuratura consideră sentinţa de achitare lipsită de temei şi anunţă că o va ataca în instanţa ierarhic-superioară.

Procuratura are mai multe temeiuri pentru a dovedi vinovăția Svetlanei Mocan.

Procuratura Anticorupţie a constatat că, inculpata, activând în circumscripţia Camerei Teritoriale a executorilor judecătoreşti Centru a săvârşit abuz de serviciu la executarea ilegală a ordonanţelor emise de Judecătoriile sectoarelor Centru, Ciocana, Rîşcani, Buiucani, Botanica ale capitalei, Judecătoriile raioanelor Comrat, Căuşeni, Drochia, Ungheni, Teleneşti, precum şi Judecătoria Economică de Circumscripţie, inclusiv prin falsificarea ordonanţelor.

Din martie 2011, până în ianuarie 2014, Mocan a efectuat peste 40 de proceduri de executare a banilor, inclusiv în privinţa unor debitori nerezidenţi ai Republicii Moldova, precum şi a celor care îşi au sediul în afara circumscripţiei Camerei Teritoriale Centru. 

În executarea ordonanțelor, Mocan a comis mai multe abateri legislative - lipsa informării debitorilor nerezidenţi, informarea formală a debitorilor rezidenţi, neexpedierea scrisorilor recomandate cu aviz de primire, lipsa asigurării transmiterii textului cuprins în act, lipsa publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, a actului ce urma a fi comunicat.

S-a stabilit că, prin intermediul filialei Centru a BC «Moldinconbank» din Chişinău, învinuita a dispus încasarea mijloacelor băneşti în mărime de 211 054 905 216,5 lei MDL, din conturile corespondente ale băncilor din Federaţia Rusă, în favoarea creditorilor nerezidenţi. 

Tot ce se executa de către Mocan făcea parte dintr-o schemă mai amplă de spălare a banilor, demonstrată recent de Rise Moldova. Deci, Mocan este doar una din reprezentanții sistemului judiciar din Moldova, care au contribuit la legalizarea unor împrumuturi inexistente a companiilor off-shore. Prin această schemă, sume enorme de bani au fost injectate în sistemul bancar din Europa, cea mai mare parte a acestora provenind din Federația Rusă. Prin contul Svetlanei Mocan au trecut aproape 17 miliarde dolari (comparăm – PIB-ul Moldovei este de cca 8,5 miliarde).

 CeI0rlsW8AE4lKS.jpg-large.jpeg

Sursa: www.rise.md

Mocan a refuzat să raspundă la întrebările jurnaliștilor legate de acest caz, argumentând că aceasta este o informație confidențială.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii