Două persoane au fost reţinute în dimineaţa zilei de astăzi, în urma percheziţiilor efectuate de către ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorilor anticorupție. Reținerile au fost făcute în cadrul unui dosar de corupţie, privind tentative de înstrăinări ilegale de terenuri.

14:03. În total, 10 persoane au fost escortate la CNA în urma perchezițiilor de astăzi, desfășurate în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul tentativei de înstrăinare ilegală a unor terenuri. Printre aceștia se numără atât actuali, cât și foști funcționari publici. În aceste clipe, procurorii și ofițerii de urmărire penală desfășoară acțiuni de anchetă, inclusiv audieri și percheziții. La ora 15.00, procurorii și reprezentanții CNA vor susține un briefing, în cadrul căruia vor comunica detalii despre dosarul penal.

12:00. Numărul persoanelor reținute în urma perchezițiilor desfășurate astăzi de CNA și PA a ajuns la 7. Printre cei escortati la sediul CNA este un fost vice-ministru al MAIA și un șef de direcție MAIA, un șef de direcție din cadrul Agenției Relații Funciare și Cadastru, un fost ministru al Justiției, dar și un ex-șef al Inspectoratului Național de Investigații.

Acțiunea continuă. Vom reveni cu detalii.

10:35. Potrivit deschide.md, printre persoanele reținute se regăsește un fost ministru al Justiţiei şi Secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Ion Morei. Acesta a îndeplinit funcția de ministru al Justiției în perioada 19 aprilie 2001 - 12 februarie 2003 și a fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate, fiind audiat ca martor în dosarul „7 aprilie”. De asemenea, portalul precizează că au fost reținute 3 persoane.

Şefa Serviciului de presă al CNA, Angela Starinschi, a precizat că „în dosar sunt vizaţi funcţionari, dar şi foşti oficiali guvernamentali”.

Totodată, şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a specificat că acţiunile se desfăşoară şi în prezent. „Mai multe detalii nu vă putem oferi, pentru a nu prejudicia mersul anchetei. Ulterior, vom veni cu informaţii suplimentare”, a menţionat Morari.

Surse din cadrul CNA au declarat că percheziţiile se desfăşoară inclusiv la domiciliile funcţionarilor.

Potrivit deschide.md, printre persoanele reținute se regăsește un fost ministru al Justiţiei şi Secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Ion Morei. Acesta a îndeplinit funcția de ministru al Justiției în perioada 19 aprilie 2001 - 12 februarie 2003 și a fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate, fiind audiat ca martor în dosarul „7 aprilie”.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii