Conform unui comunicat de presă emis de Centrul Naţional Anticorupţie, aseară, un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Hâncești a fost reținut de CNA şi Procuratura Anticorupție.

Omul legii este bănuit de trafic de influență.

Potrivit denunțătorului, polițistul ar fi pretins 2 000 de euro pentru a influența un procuror să nu înainteze un demers către instanța de judecată în vederea prelungirii termenului de arest preventiv, precum și să adopte o hotărâre de clasare a cauzei penale, ulterior. În rezultatul măsurilor speciale de investigație şi a acțiunilor de urmărire penală întreprinse, omul legii a fost prins în flagrant delict după primirea primei tranșe de 1000 de euro, bani transmiși sub controlul CNA.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și se află în Izolatorul de urmărire penale al Centrului Naţional Anticorupţie. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unități convenționale.

51 de polițiști au fost reținuți de CNA şi investigați pentru acte de corupție de la începutul anului 2016.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii