Acţiuni din propria iniţiativă, proceduri neuniforme privind examinarea contestaţilor, vigilenţă redusă, atenţie insuficientă la aspectele vulnerabile ale postului -sunt doar câțiva factori care pot genera corupția la Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă. Cel puțin asta se arată într-un raport  prezentat de CNA.

Totodată, inspectorii CNA au stabilit că legislaţia privind determinarea dizabilității şi capacităţii de muncă este neclară, iar acest fapt oferă membrilor acestor consilii dreptul discreţionar în primirea deciziei de încadrare persoanelor în gradele de dizabilitate.  

De asemenea, ofiţerii CNA au constatat absența Regulamentelor de activitate a Consiliilor teritoriale şi a celor specializate, lipsa reglementărilor privind nominalizarea membrilor consiliilor cu drept de vot, lipsa unei proceduri uniformizate privind încadrarea după criteriile de determinare a dizabilităţii şi capacităţii de muncă.

Ce ține de personal , experții au raportat un nivel scăzut de cunoştinţe în ceea ce priveşte etica şi integritatea la locul de muncă, regimul juridic al cadourilor și denunţarea ilegalităţilor.  

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii