Vlad Filat va sta încă o lună după gratii. Decizia procurorilor îi face pe tot mai mulți aleși din partea PLDM să părăsească partidul

Liderul PLDM va sta încă 30 de zile în arest. Judecătoria Buiucani a prelungit marți, 29 martie, mandatul de arest pe numele lui Vlad Filat, care este cercetat penal în dosarul  fraudelor  bancare.

În timp, ce procurorul Adriana Bețișor își motovează decizia prin faptul că inculpatul a încercat să influențeze martorii direct: „Au fost aduse nişte corespondenţe, care denotă potenţialul inculpatului de a influenţa persoanele care urmează să fie aduse în faţa instanţei şi supuse audierii. Sunt probe noi care au justificat temeinic prelungirea măsurii preventive în continuare”.

Avocatul liderului PLDM, Igor Popa neagă acest lucru și menționează că decizia este una nefondată.

„Instanța a decis să prelungească măsura de arest cu încă 30 de zile. Este o decizie nefondată. La baza arestului este acel mesaj de pe Facebook. Legea spune clar că prelungirea arestului se face doar dacă sunt probe noi. Acest mesaj nu este o probă. Această încheiere este nefondată. Cum poate Vlad Filat intimida martorii prin facebook? Este un dosar politic. Filat nu va avea parte de un proces echitabil”. 

Filat.png

La ședința de judecată a fost audiat și primul martor în dosarul Filat. Este vorba despre Tudor Negru, șeful pazei primarului de Orhei, Ilan Șor.

Tudor Negru figurează în autodenunțul lui Shor, făcut public în octombrie 2015: ”Pe cardurile bancare deschise la Unibank, pe numele lui Tudor Negru, șeful pazei mele, au fost acordate în numerar aproximativ 400.000 de euro.

Cardurile bancare i le-am dat lui Vlad Filat, prin urmare aflând ca el a transmis copiilor săi, care se afla peste hotare, unde au si fost cheltuiți banii.Acest lucru poate fi confirmat de catre Tudor Negru”.

Mai multe mesaje în ultima săptămână publicate pe pagina de Facebook a lui Vlad Filat

La scurt timp după pronunțarea sentinței, pe pagina de Facebook a fostului premier a fost publicat comunicatul de presă privind primele concluzii ale raportului Kroll în care sunt descrise dovezi cu privire la implicarea lui Ilan Shor în furtul miliardului.

Astfel administratorul paginei menționează că acest mesaj a fost postat, pentru ca procurorii să se sesizeze după ce vor citi comunicatul BNM.

mesaj Filat.pngSursa: facebook.com/Vlad Filat

În ultima săptămână au apărut mai multe mesaje pe pagina lui Filat. Inculpatul a reacționat la declarațiile făcute de Shor, la conferința de presă, unde ultimul a menționat că a fost constrâns de către fostul premier să ofere credite neperformante. Astfel în mesajul publicat din numele lui Vlad Filat se contestă acest lucru: ”...Ținem să menţionăm că declaraţiile făcute de primarul de Orhei în conferinţa de presă sunt false. Toate actele şi probele administrate de procurori în dosarul intentat împotriva d-lui Filat indică asupra faptului că banii au fost oferiţi de Banca de Economii prin persoane interpuse pe contul companiilor din proprietatea lui Ilan Şor. Ori, aceste fapte sunt expuse şi în raportul Kroll. Nu există nici o legătură dintre companiile d-lui Şor şi Vlad Filat”.

Deși nu îi este permis să vorbească cu jurnaliștii, după pronunțarea sentinței, Vlad Filat a reușit totuși să spună presei că nu a fost vizitat de Vladimir Plahotniuc, așa cum a declarat la începutul acestei săptămâni liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi. Mai mult ca atât, Filat a spus că Usatâi minte.

Amintim că luni, 28 martie, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a spus într-o conferință de presă că Plahotniuc l-ar fi vizitat pe Filat la Penitenciarul nr. 13 și ea promis că va fi eliberat la începutul lui aprilie. Asta după ce liderul PLDM l-ar fi amenintat pe Plahotniuc ca va publica mai multe acte compromitatoare despre el, susține Usatîi.

Vladimir Plahotniuc nu a comentat aceste declarații.

Noi plecări din PLDM

După decizia procurorilor de a prelungi cu încă 30 de zile mandatul liderului PLDM, miercuri, 30 martie, mai mulți aleși locali care făceau parte din această fracțiune și-au anunțat plecarea.

Astfel opt membri PLDM, printre care primari şi consilieri locali din raionul Ocniţa au anunţat că părăsesc partidul și aderă la PD.

Aleşii susţin că au luat această decizie, deoarece sunt dezamăgiți de unii membri şi lideri ai formaţiunii care sunt implicați în cazuri de corupție.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii