O locuitoare din satul Paicu, raionul Cahul, în vârstă de 67 de ani, creştea tufe de cânepă într-o seră din gospodăria sa.

Activitatea infracțională a femeii a fost descoperită de către angajaţii Direcţiei „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajaţii IP Cahul și ai Direcţiei teritoriale Cahul al SIS.

Potrivit Inspectoratului Național al Poliției, dacă femeia și-ar fi continuat activitatea infracțională, aceasta urma obţină în urma comercializării substanţelor narcotice, un profit de peste 25 de mii de euro.

Tot în raionul Cahul, localitatea Alexandru Ioan Cuza, oamenii legii au depistat la domiciliul unui bărbat de 36 de ani, 10 pacheţele și 2 pahare de marijuana, care urmau a fi comercializate contra sumei de 500 de lei per pacheţel.

Plantele și substanțele narcotice au fost ridicate şi sigilate de către oamenii legii, pentru a fi supuse expertizei chimice.

În ambele cazuri, persoanele sunt cercetate în stare de libertate. Dacă vor fi găsite vinovate, femeia și bărbatul riscă amenzi de la 8 la 14 mii de lei sau închisoare de până la un an.

Amintim că ieri, Poliția Capitalei a depistat plante de cânepă în grădina unui locuitor al or. Sângera, în vârstă de 37 ani.


Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii