Pe parcursul ultimelor 72 de ore, potrivit Departamentului Instituțiilor Penitenciare, angajaţii unor penitenciare din țară au depistat mai multe obiecte și substanțe interzise, care urmau a fi transmise deținuților.

Astfel, pe 29 iulie curent, la punctul de trecere și control al Penitenciarului nr.4 - Cricova, oamenii legii au depistat în geanta unei vizitatoare 1100 de lei, bani care urmau a fi transmiși unui deținut de 22 de ani, condamnat la 5 ani de închisoare. Femeia, în vârstă de 28 ani, s-a prezentat drept logodnică a deținutului, solicitând o întrevedere cu acesta.
  
De asemenea, pe 31 iulie curent, în jurul orei 22:40, santinela Penitenciarului nr.12 - Bender a observat că peste edificiul de pază al instituției a fost aruncat ceva. În urma verificării obiectului aruncat, oamenii legii au depistat un telefon mobil, 0,5 litri de alcool etilic și 150 g de drojdie uscată.
 
DIP comunică și faptul că, în rezultatul percheziţiilor de specialitate desfăşurate pe 29 iulie curent, angajaţii Penitenciarului nr.5 din Cahul au depistat obiecte interzise în celulele deţinuţilor şi spaţiile aferente cazării acestora. Oamenii legii au ridicat din diverse ascunzişuri improvizate: 5 telefoane mobile și 4 accesorii pentru acestea, un set cu cărți de joc și 1,5 litri de băutură alcoolică „basamac”.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii