O femeie și patru bărbați, cetățeni ai Republicii Moldova și Turciei, membri ai unui grup infracțional specializat în trafic de fiinţe umane, copii şi proxenetism, au fost reținuți de către poliție. 

Bărbații cu vârste cuprinse între 30 și respectiv 46 de ani au fost arestați pentru 30 de zile, iar femeia de 38 de ani, capul grupului infracțional este cercetată în libertate.
 
Timp de trei luni, suspecții au fost documentați de către angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații. 

Ofițerii de investigații au stabilit că din grupare face parte și un cetățean al Turciei de 45 ani. Acesta, aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova activa în complicitate cu capul grupării şi oferea aceste servicii exclusiv pentru cetățenii străini în special cetăţeni turci, care veneau în Moldova în scop de afaceri sau turism sexual, comunică Inspectoratul General al Poliției.
 
Pentru a găsi potențialele victime, suspecții publicau anunțuri pe site-uri cu conținutul: „Masaj erotic de neuitat, Masaj plin de pasiune, adorabilă domnișoară face cunoștință cu bărbat”.
 
Erau recrutate tinere de la 18 și respectiv 25 de ani, printre care şi 2 minore, majoritatea din ele fiind din capitală. Fetele  erau vândute contra unor sume de  800-1000 lei, pentru o oră de masaj erotic și servicii intime, fiind exploatate sexual în diferite apartamente închiriate şi saune din capitală.
 
Pentru serviciile oferite, suspecții le promiteau fetelor câte 200 – 500 de lei din suma primită din partea clienților.

Actualmente, poliţia a identificat 2 minore care au fost determinate să presteze servicii sexuale.
 
Dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată, riscă închisoare până la 20 ani.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii