Doi tineri din Chișinău sunt suspectați de răspândirea pornografiei infantile. Angajații Centrului pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu Procuratura Generală au stopat distribuirea a peste 800 de fişiere foto și video în care sunt reprezentaţi minori implicaţi în activităţi cu caracter sexual şi abuzatorii acestora.

Potrivit investigațiilor, bărbații, cu vârstele între 20 și 38 de ani, dețineau și distribuiau imagini ce prezintă pornografie infantilă. Unul dintre suspecți activează în calitate de programator într-o companie IT, iar celălalt este student la o universitate din Chișinău. 

Polițiștii au stabilit și  locurile amplasării sistemului informatic, conectat la „Internet”, prin intermediul căruia se realiza schimbul de imagini şi înregistrări video cu copii cu vîrste cuprinse între 4 şi 12 ani, abuzați sexual de persoane adulte de gen masculin.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, au fost ridicate 2 computere, un  notebook, o planșetă și un telefon mobil.
În cazul în care vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă privațiune de libertate pe un termen de la 1 la 3 ani.

În prezent, ofițerii CCCI continuă măsurile orientate spre stabilirea utilizatorilor rețelei „Internet”, implicați în săvârșirea acțiunilor perverse în mediul online sau distribuirea imaginilor şi înregistrărilor video pe care sânt reprezentați minori implicaţi în activități sexuale, precum şi identificarea persoanelor care nemijlocit comit abuzuri sexuale fată de copii.
  
Menționăm că, potrivit datelor studiului privind rezultatele obţinute de instituţiile competente în cursul primelor 6 luni ale anului 2016 în contracararea criminalităţii cibernetice, făcute azi publice de către Procuratura Generală, infracțiunile de pornografie infantilă sunt printre cele mai frecvente crime cibernetice săvârșite în Moldova.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii