Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a 2 locuitori ai raionului Rîşcani pentru comiterea unui dublu omor, jafului în proporţii deosebit de mari şi favorizarea infracţiunii excepţional de grave.

Potrivit celor constatate de organele legii, crimele au avut loc pe 19 iunie 2016, pe teritoriul brigăzii de tractoare din satul Nihoreni, raionul Rîşcani. Fiind în stare de ebrietate şi în urma unui conflict iscat, unul dintre inculpaţi le-a aplicat victimelor, în vârstă de 28 şi 29 de ani, multiple lovituri de ciocan, până i-a lăsat fără suflare. În continuare, acesta le-a sustras telefoanele mobile, bijuteriile din aur, precum şi automobilul de model BMW X5, iar pentru a ascunde urmele crimei şi a-i induce pe oamenii legii în eroare, a transportat cadavrele într-o fâşie forestieră din preajma aceleiaşi localităţi, după care şi-a continuat drumul spre raionul Comrat, unde a ascuns automobilul victimelor. Cel de-al doilea inculpat este acuzat de procurori de favorizarea la comiterea infracţiunii, prin ascunderea urmelor crimei excepţional de grave.

Cei doi bărbați au fost reţinuţi peste 4 zile de la comiterea dublului omor, iar automobilul a fost restituit succesorilor părţilor vătămate. Din momentul comiterii crimei şi până în prezent, inculpaţii se află în arest, iar dacă vor fi recunoscuţi vinovați, aceştia riscă ani grei de închisoare.

Amintim că în urma acestui caz, a fost inițiată urmărirea penală și în privinţa a 2 angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie din raionul Rîşcani, care nu au întreprins măsurile necesare pentru descoperirea operativă a infracţiunilor şi identificarea rapidă a făptuitorilor. În prezent, potrivit comunicatului procuraturii, urmărirea penală se află la etapa de finalizare, urmând ca în scurt timp, Procuratura Anticorupţie să-i trimită în judecată pe cei doi, sub acuzaţia de abuz în serviciu. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, angajații IP Rîșcani riscă amendă de la 1.000 la 2.000 u.c. sau închisoare de la 2 la 6 ani și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii