Trei moldoveni bănuiţi de trafic de personae au fost reţinuţi la Moscova. Portalul de ştiri tаss.ru scrie că suspecţii sechestrau femei şi le forţau să se prostitueze în mai multe regiuni din Rusia.

„Ministerul de Interne al Rusiei a suspendat activitatea unui grup etnic, format din cetățeni moldoveni, în timp ce încercau să răpească o nouă victimă, în regiunea de Nord a Moscovei”, – a declarat ministrul de Interne a Rusiei. 

Potrivit sursei citate, atacatorii răpeau fetele din regiunile Rusiei, și apoi le țineau cu forța în apartamente închiriate şi le obligau să se prostitueze.

Pe acest caz a fost deschisă o cauză penală în conformitate cu partea. 1, art. 241 (organizarea prostituției), iar cei trei moldoveni riscă să-şi petreacă următorii 12 ani după gratii. Oamenii legii din Rusia au stabilit că bărbații ar fi comis infracțiuni similare și pe teritoriul R. Moldova.

Amintim că la începutul lunii iunie, cinci cetățeni ai Republicii Moldova au fost reținuți la Moscova pentru că au încercat să jefuiască casa şefului Serviciului rus de Spionaj, Igor Korobov. Incidentul a avut loc la periferia Moscovei.

Ofițerii de poliție au constatat că infractorii nu au reușit să intre în casă, fiind, cel mai probabil, speriați de alarmă.

După analiza înregistrărilor camerelor de supraveghere și intervievarea vecinilor, poliția a început să caute hoții în rândul lucrătorilor din sat. Două zile mai târziu, 5 cetățeni moldoveni bănuiți de încercarea de a sparge casa, au fost reținuți. Mai mult ca atât, ei sunt suspectați și de comiterea unor infracțiuni similare într-o localitate de elită, din apropiere.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii