Un tânăr de 28 de ani a încercat să trimită peste hotare câteva mii de anabolice unui cetățean din Coreea de Sud.

Potrivit polițiștilor de frontieră, în cadrul controlului trimiterilor poștale la export au fost supuse verificării două pachete identice remise de un chișinăuian. În aceste colete au fost depistate peste 3 mii de produse anabolizante ca  ”Danabol”, ”Strombafort”, ”Clenbuterol”,  ”Clomed".

Mai mult ca atât, cu un interval de 3 ore, inspectorii vamali au supus controlului un alt colet, remis de aceeași persoană, în adresa aceluiași destinatar din Coreea de Sud. De data acesta, expeditorul a ascuns substanțele interzise în 4 cutii cu bombone. 

De menționat, că în acest caz a fost posibilă reținerea și  audierea expeditorului, care s-a dovedit a fi un tînăr în vîrstă de 28 ani. Mai mult, identitatea acestuia nu corespundea cu cea indicată în declarația de expediție.

Marfa a fost confiscată, iar cazul este investigat de către angajații Secției contracararea fraudelor vamale din cadrul Biroului Vamal Chișinău. 


Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii