Un adevărat laborator de cultivare şi creştere a plantelor de cânepă, a fost deconspirat de Poliția Capitalei la domiciliul unui individ în vârstă de 24 ani, dintr-o localitate a raionului Străşeni.

 În cadrul unor acţiuni speciale de investigaţii şi urmărire penală, poliţiştii au constatat că, acesta cultivă şi creşte plante de cânepă în condiţii speciale de laborator improvizat, cu scop de comercializare.

În una dintre odăile casei a fost descoperită o încăpere amenajată, dotată cu izolare specială a pereţilor şi iluminare suficientă, precum şi ventilatoare pentru crearea condiţiilor favorabile de creştere a cânepei. Individul a declarat poliţiştilor precum că părinţii au plecat peste hotare, iar el a decis să câştige bani în acest mod. 

La faţa locului au fost sigilate şi ridicate toate plantele sădite în ghiveciuri, precum şi o masă vegetală deja uscată şi fărâmițată, pregătită pentru vânzare.

Bănuitul a fost încătuşat şi escortat la sediul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău pentru audieri.

În acest context a fost iniţiată o cauză penală pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 12 000 lei la 18 000 lei sau închisoare de până la 2 ani.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii