La Moscova, a fost reținută una dintre cele mai numeroase grupări criminale, formată în mare parte din cetățeni moldoveni. Gruparea folosea aplicația „Google Maps” pentru a-și identifica potenţialele victime și a pătrunde în locuințele acestora.

Potrivit sursei life.ru, gruparea formată din 10 persoane, a fost monitorizată o lungă perioadă de timp, de structurile regionale ale poliției. În urma acțiunilor extinse alte grupării și extrem de bine gândite, dosarul a fost transferat la departamentul de investigații al Ministerului de Interne din Rusia.

Indivizii au recunoscut că nu cunoșteau victimele și nici numele proprietarilor vilelor pe care le jefuiau. Aceștia au mărturisit că s-au folosit de „Google Maps” care prin intermediul sateliților și panoramelor, arată toată bogăția caselor. De asemenea, bănuiții au povestit anchetatorilor și despre schema lor de lucru. 

Ei preferau vilele din apropierea pădurilor, pentru că, în așa fel traseul lor era mai greu de urmărit, iar destinația era studiată prin GPS, la fel și traseu de retragere de după atac. Infractorii căutau case care aveau piscină și nu erau amplasate în zone private, pentru aceștia, piscina din curtea era un semn evident de bogăție.

Cei arestați, sunt învinuiți de aproximativ 10 jafuri comise în suburbia Moscovei și Tveri. Ultimul jaf a fost comis la 18 octombrie, în sătucul cu vile Gorki din regiunea Leninsk, Moscova. Infractorii au ales și aici o vilă cu piscină, la fel prin intermediul „Google Maps” și au montat o cameră de supraveghere în boschetele din apropierea casei. În timpul atacului, indivizii au legat paznicul, bunica și nepoata care se aflau în vilă. Bănuiții au sustras arme, obiecte de preț și bani în sumă totală de 2 milioane de ruble.

La comiterea acestui atac, a participat întreaga grupare cât și complicii din Ucraina, Azerbaidjan și Moldova. Cei implicați mizau pe un câștig mult mai valoros, ne luând în calcul faptul că, stăpânii locuinței nu-și păstrau acasă economiile. În rezultat, aceștia s-au ales cu câte 200 de mii de ruble pentru fiecare participant.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii