Mai mulţi membri ai unei grupări specializate în contrabanda cu produse de tutungerie au fost reţinuţi, joi, 17 noiembrie, în urma percheziţiilor desfăşurate de către polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor, în trei localități din raionul Briceni. 

Descinderile au început  dimineața, începând cu ora 7.00, la domiciliile persoanelor bănuite în contrabanda cu țigări. Până în prezent, de la aceștia au fost ridicate colete cu țigări, special pregătite pentru a fi transportate ilegal peste frontieră, mijloace tehnice folosite la trecerea țigărilor peste Prut, telefoane şi carnete cu notițe.

Ofiţerul de presă al Poliţiei de Frontieră, Dorina Cebotari, a menţionat că percheziţiile sunt efectuate în cadrul unei cauze penale iniţiate pentru contrabandă. Gruparea este formată din mai mult de zece membri, care îşi desfăşoară activitatea de mai mulţi ani. 

„Cunoaştem că produsele din tutungerie urmau să fie transportate în România, ulterior în spaţiul Uniunii Europene pentru a fi comercializate”, a spus Cebotari.

Persoanele bănuite de implicare în contrabandă cu țigări, urmează să fie audiate și aplicate măsurile legale ce se impun. 
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii