Un bărbat de 48 de ani, domiciliat în Anenii Noi, suspectat de exploatare sexuală, a fost arestat pentru 30 de zile.
 
Inspectoratul General al Poliției informează că, în urma documentării  de aproximativ jumătate de an, angajații centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura pentru combaterea crimei organizate și cauze speciale au stabilit că bărbatul timp de un an întreținea rapoarte sexuale cu trei minore cu vârsta de 11, 14 și 15 ani, ce fac parte din categoria familiilor vulnerabile.
 
La fel, investigațiile pe caz au constatat faptul, că infractorul pentru a-și atinge scopul său criminal, identifica potențialele victime din mediul social-vulnerabil, le recruta prin înşelăciune şi abuz de poziţie de vulnerabilitate, totodată, le  procura cadouri de preț și le acorda mijloace financiare.
 
Concomitent, în cadrul investigațiilor s-a stabilit, că suspectul în perioada anului 2015, prin înșelăciune obținînd acordul părinților la una din victime, s-a  deplasat în Federația Rusă, regiunea Tiumeni, unde la fel a fost supusă abuzului sexual.
 
Astfel, ca urmare a efectuării descinderilor la domiciliu bănuitului, s-a reușit administrarea probelor pe caz, ceea ce va permite expedierea dosarului penal în instanță de judecată.
 
Dacă bărbatului i se demonstra vinovăția, acesta riscă  închisoare de la 3 la 7 ani.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii