Eduard Babliuc, fost deputat pe listele PCRM în perioada 1998-2001, a fost condamnat la șase ani de închisoare, după ce fiind în  funcția de șef de gospodărie al Palatului de Cultură al Feroviarilor a dat ilegal în folosință mai multe spații unor artiști. 

Potrivit moldnova.eu, o decizie judecătorească dezvăluie faptul că Eduard Babliuc a fost de acord ca Asociația „Euro-Moldova Art”, condusă de Elena Burghilă, și cunoscutul artist Ion Suruceanu să primească în folosință mai multe spații din Palatul de Cultură al Feroviarilor. Este vorba de două încăperi cu suprafața de 30,1 metri pătrați și, respectiv, de 77,5 de metri pătrați. Fiind în funcția de administrator al acestei instituții, Babliuc a adus astfel prejudicii statului în sumă de 215 989 de lei.

În perioada 2008-2010 aceste încăperi au fost folosite de către cei doi artiști, fără a fi încheiate contracte de închiriere, iar totul s-a făcut la comanda mai multor demnitari de stat, unul din ei fiind Victor Stepaniuc.

Ex-vicepremierul își neagă implicarea cu toate că un reprezentant al Palatului, Taisia Basiul, a declarat că „în legătură cu acele birouri au sunat Găgăuz, Voronin și Stepaniuc”.

Elena Burghilă a mărturisit că a primit acest birou, în perioada 2007-2009, la indicația lui Stepaniuc, iar Babliuc i-a spus că nu este nevoie de un contract de locațiune, deoarece așa a fost ordinul fostului vicepremier și a directorului Căilor Ferate. Artiștii au mai spus în instanță că nu au achitat pentru spațiile folosite, însă au organizat gratuit mai multe concerte pentru angajații CFM, scrie aceiași sursă.

Babliuc a fost acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu, deoarece nu avea dreptul să ofere în chirie sau în folosință spații din cadrul Palatului de Cultură a Feroviarilor, lucru de care se ocupa conducerea Căilor Ferate din Moldova, instituție condusă în acea perioadă de Miron Găgăuz. Babliuc se declară nevinovat, el a povestit cum în 2007 a fost sunat de fostul vicepremier Victor Stepaniuc care l-a întrebat despre modalitatea de a oferi în chirie spații din incinta Palatului, iar ulterior Găgăuz i-a cerut să caute birouri pentru cea care gestiona proiectul „Caravela Culturii” și „Euro-Moldova Art”, Elena Burghilă, și pentru Ion Suruceanu.

Judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău au decis în iulie 2015 ca Eduard Babliuc să fie condamnat la șase ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii