Un cetăţean german, pe nume Herrn Muller, efectuează ilegal săpături pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul a fost surprins în timp ce săpa lîngă Complexul memorial „Eternitate” din  Chişinău. Bărbatul este protejat de către Ambasada Germaniei în Republica Moldova, iar un activist din Chişinău, care l-a văzut pe Muller intrând în sediul instituţiei diplomatice, a fost agresat fizic de către un angajat al Ambasadei, fiind lovit cu palma peste faţă.

Martorii oculari susţin că Herrn Muller ar fi dezgropat cinci morminte, din care a scos oseminte şi unele obiecte, pe care le-a luat cu el. Aceştea susţin că Muller le-ar fi zis că efectuează săpăturile cu acordul Ambasadei Germaniei în Republica Moldova.

Un activist, care a surprins momentul când Herrn Muler încerca să se ascundă pe teritoriul Ambasadei Germaniei, a fost agresat verbal şi fizic în stradă de către un angajat al Ambasadei, acesta încercând să-l deposedeze de camera video. Diplomatul a zis că îi este într-un loc, atunci când activistul a spus că va apela la poliţie.



Vitalie Ciobanu, directorul Centrului de Cultură şi Istorie Militară, susţine că săpăturile efectuate fără coordonarea Ministerului Culturii sunt ilegale, iar în cazul săpăturilor efectuate pe teritoriul cimitirilor militare este necesar şi acordul Ministerului Apărării. Mai mult, toate obiectele de valoare istorică descoperite în urma săpăturilor urmează a fi transmize muzeelor din Republica Moldova.

Colonelul Ciobanu a precizat că cunoaşte despre activitatea ilegală a lui Muller şi a expediat o scrisoare în acest sens Ambasadei Germaniei  de la Chişinău. În răspunsul oferit, instituţia diplomatică a promis să coordoneze pe viitor astfel de săpături. Potrivit lui Ciobanu, nu a primit nici un demers din partea Ambasadei germane privind coordonarea săpăturilor efectuate de către Muller. Totodată, Ciobanu nu exclude că unele obiecte descoperite în urma acestor săpături ar ajunge pe piaţa neagră din afara Republicii  Moldova.

Herrn Muller susţine că este reprezentantul pentru Republica Moldova, România, Ungaria şi Bulgaria a organizaţiei germane WAST, care se ocupă cu repatrierea osemintelor militarilor germani căzuţi în Războiul Doi Mondial. 
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii