Fostul poliţist, Octavian Popînin, unul din cei patru învinuiţi de escrocherii în proporții deosebit de mari în dosarul Moldova-Agroindbank, a fost condamnat recent de către Judecătoria Centru a Capitalei, pentru că i-a înscenat unui judecător un accident rutier pentru a-l calomnia.

Popînin, a semnat cu statul un acord de recunoaştere a vinovăţiei, findu-i aplicată o amendă de trei mii de lei.

Dorind să se răzbune pe magistrat, Popînin s-a înţeles cu o persoană, pe care a plătit-o cu 500 de euro, să declare că a fost lovită pe trecerea de pietoni. Ultima a acceptat pentru aceşti bani să i se aplice şi nişte leziuni. După înscenarea accidentului, acesta a fost transportată la Spitalul de urgenţă. În aceeaşi seară, Popînin a deteriorat capota automobilului judecătorului.

Magistratul a reuşit să-şi demonstreze nevinovăţia datorită unor înregistrări video făcute cu o cameră instalată la intrarea în bloc.

Menționăm că, Octavian Popînin mai este învinuit şi în dosarul Moldova– Agroindbank, alături de Stela Pahomi, fost membru al Consiliului de administraţie al MAIB și fratele acesteia, Alexandru Grumeza, Vladimir Torodii, administratorul bazei de date al companiei Registru-Corect SA că prin fals de documente au deposedat 75 de acţionari ai băncii de active în valoare de peste 20 de milioane lei.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

m

24:67 07.10.2016

Aici Nicolae Clima vine cu probe
https://play.md/300438

Ответить