Un cetățean moldovean a fost surprins și reținut în flagrant la frontieră, încercând să transporte ilegal în România, 6500 pachete de țigări, cu timbru de acciz al R. Moldova. Pentru reținerea tânărului, care se află la a doua încercare de acest fel, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să aplice focuri de armă.

Tânărul, împreună cu alte persoane a fost observat de polițiștii de frontieră, însoțiți de colete, pe 13 septembrie curent, în jurul orei 23.20, cu ajutorul dispozitivelor cu termoviziune. În timpul descinderii la locul faptei, persoanele au aruncat pachetele și au încercat să se facă nevăzuți, profitând de întuneric și de vegetația deasă din zonă. Pentru reținerea lor, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să tragă 2 focuri de avertisment. 

La scurt timp, doar o persoană din grupul observat a fost prinsă. Din cercetările primare s-a stabilit că aceasta este cetățean al R. Moldova, în vârstă de 25 de ani, locuitor al satului Ustia, raionul Dubăsari. Potrivit oamenilor legii, tânărul nu este la prima sa abatere de la lege, în 2012 acesta a mai încercat să treacă ilegal peste frontieră, țigări de contrabandă.

În locul unde a avut loc ambuscada, polițiștii de frontieră au depistat 5 colete. În interiorul acestora au fost depistate 1500 pachete de țigări ”Rothmans” și 5000 – ”Ashima”, în valoare de circa 65 mii lei. Țigările depistate au fost ridicate și depozitate la sediul Direcției regionale VEST. 

Persoana prinsă a fost reținută pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani, pentru contrabandă.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii