Președintele Parlamentului, Andrian Candu, spune că atât politicienii cât și oamenii simpli sunt  responsabili de sistemul corupt din Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute într-o emisiune de la Publika TV.

„Noi am permis oamenilor să-și ascundă veniturile și nici educație nu a fost. Corupție este atunci când se naște un copil, iar părinții merg la doctor și-i oferă ceva, ca să aibă grijă de el. Apoi dăm ceva educatorului, profesorului, care îi va pune o notă mai mare. Toți în țara asta am creat corupție. Ca să distrugem acest sistem trebuie să lucrăm și să ne ocupăm de educație”.

Justiția rămâne o problemă complexă pentru țara noastră și anume aceasta creează neliniște pentru deputații de la Chișinău, susține speakerul Andrian Candu.

”Justiția este coruptă, nu-i consider pe toți judecătorii corupți, dar sunt și crengi uscate. Ce înseamnă judecător corupt? Însemnă că el ia bani pentru o decizie ilegală și se îmbogățește fără o cauză justă. Îi apare o casă, o mașină. Dacă vom crea un sistem, indiferent dacă este vorba de un judecător, medic, lăcătuș, președinte, orice cetățean din această țară, indiferent de poziție, care să trăiască în baza unor venituri legale obținute, atunci vom avea un sistem curat. În situația în care avem judecători, procurori, polițiști, politicieni care își pun casele pe bunici, mame, mătuși fără ca acestea habar să aibă de milioanele care trec prin conturile lor  și nu plătesc impozite este grav".

Referitor la subiectului despre sistemul financiar bancar și furtul miliardului, politicianul a spus că nu a mai rămas mult și adevărul va ieși la iveală.

“Raportul Kroll 2 va fi gata undeva la sfârșitul acestui an sau la mijlocul anului viitor. Acel raport trebuie să prevadă cercul de persoane implicate, doi: schemele care au fost și trei: localizarea activelor, care pot fi recuperate”, a precizat şeful Legislativului.

Politicianul spune că lupta cu corupția trebuie să continue cu implementarea pachetului de integritate și să fie plătite impozitele.

"Trebuie să fie implementat pachetul de integritate și să se plătească impozitele. Ai un ceas care costă atât, costum care costă atât, apartamentul atât, dar avem și veniturile pe care le-ai declarat. Cam nu se pupă cifrele, de unde ai banii, fii bun și plătește. Am permis sistemic ca oamenii să-și ascundă veniturile și nici educație nu a fost. Am dat bani la grădiniță, școală, facultate, spital. Toți în țara asta am creat corupție. Ai un salariu de 100.000 pe an, dar casă de 5 milioane, care a apărut în ultimii doi ani de zile, întrebarea este de unde", a mai afirmat Candu.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii