Dosarul lui Ilan Șor a fost examinat astăzi, într- o nouă ședință de judecată, după ce ședința din 6 octombrie a fost amânată. La ședința de azi, instanța a decis să respingă cererea avocaților lui Șor cu privire la eliberarea acestuia din arest la domiciliu, iar încheierea e fără drept de atac.

Avocații primarului de Orhei au declarat că decizia instanței poate fi interpretată ca o neglijență a sistemului judecătoresc față de Șor.

Amintim că ședința anterioară a fost amânată pentru că, avocații lui Șor au cerut efectuarea unei expertize și schimbarea măsurii de arest la domiciliu, lucru respins astăzi de instanță.

Aceștia și-au întemeiat cererea prin înregistrarea lui Ilan Șor în calitate de persoană de încredere a candidatului la prezidențiale, Inna Popenco, temei pe care continuă să insiste, menționând că vor face în acest sens o sesizare la Curtea Constituțională.

Totodată, o nouă ședință a fost stabilită pentru 19 octombrie curent, când va începe examinarea cauzei de fapt. În acest context a fost aprobată și lista martorilor, dar avocații nu au dat detalii cu privire la numele lor.

Și de această dată, orheienii au protestat în susținerea primarului lor. La protest a participat și candidatul acestora la prezidențiale, Inna Popenco.

Într-o postare recentă de facebook, Popenco a scris că solicită eliberarea lui Ilan Șor din arest la domiciliu, în legătură cu înregistrarea lui în calitate de persoană de încredere a sa, în campania pentru prezidențiale. Același lucru a fost scris și într-o postare a lui Șor.

La ședință a fost prezentă și soția lui Șor, interpreta rusă Jasmin.

Amintim că Ilan Shor este cercetat într-un dosar de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi spălare de bani la BEM.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii