Săptămâna curentă a debutat cu o „noutate”, aşteptată demult. „Noutate”, pentru că a sonorizat-o însuşi preşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Aşteptată, pentru că anterior s-a mai vorbit prin culisele puterii despre sistemul electoral mixt, ca ulterior Plahotniuc, pardon, Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale, să declare că susţine modificarea sistemul electoral. 

Argumentele partizanilor-uninominalişti se reduc la o mai bună reprezentanţă teritorială a deputaţilor şi la posibilitatea de a-i rechema din funcţii. 

Cei care au luat în furci propunerea democraţilor s-ar părea că fac abstracţie de calitatea, atât a clasei politice, cât şi a alegătorului. Până la urmă, ce este mai bine – posibilitatea de a corupe electoratul cu un sac de cartofi sau cu bani, sau posibilitatea de a vinde şi licita locurile pe listele de candidaţi ai partidelor?! Ce e mai rău – faptul că alegătorul se lasă, sau chiar uneori îşi doreşte să fie corupt, sau că cineva bogat, dar dubios, poate să-şi cumpere un loc de frunte pe lista de candidaţi ai partidului „Viitorul Luminos al Global Business Centru Chişinău”? !  

Această divizare în pro şi contra votului uninominal, această imitare a unor divergenţe grave, nu face nici cât borşul rece de alaltăieri. Pentru că ambele sisteme conţin atât posibilităţi pozitive, cât şi negative. Aşadar, adevărata problemă este aplicarea sistemului, fie actualul, fie uninominalul. Iar sistemul, oricare va fi el, va genera şi promova propriile creaturi.

Dacă e să ne uităm prin părţi, în alte state, înţelegem că nu sistemul electoral reflectă gradul de democraţie sau bunăstarea cetăţenilor. În Federaţia Rusă funcţionează sistemul electoral mixt, astfel jumătate dintre deputaţi sunt aleşi pe liste de partid, iar cealaltă jumătate – în circumscripţii uninominale. S-ar părea că e un etalon al democraţiei. Dar să încerce cineva să critice guvernarea!  

Parlamentul Francez (Assemblee Nationale) are 577 de deputaţi, aleşi pe circumscripţii uninominale, iar Senatul are 321 de membri, dintre care 304 sunt aleşi de un colegiu electoral, constituit din reprezentanţii regiunilor, cinci pe alte criterii, şi ceilalţi 12 – de către Adunarea Cetăţenilor Francezi din Străinătate. E cam complicat, însă francezii au parcurs o cale lungă prin mai multe monarhii, revoluţii, restaurări şi cinci republici. În plus, ei au parcurs această cale în peste 200 de ani, ani în care ghilotina a funcţionat neîntrerupt. 

În România se votează candidaţii şi nu partidele în fiecare colegii uninominale, iar în Parlament intră partidele, care obţin la nivel naţional un minim 5% din voturi.  

Vedem că sistemele sunt diferite, dar oricum democratice. Pentru că, în statele enumerate există o anumită cultură politică, anumite reguli, tabuuri, linii roşii şi percepţii etice. Situaţia din R. Moldova e alta: o parte considerabilă emigrată în Europa, o altă parte – la munci în Rusia, mai multe posturi TV şi resurse informaţionale concentrate în mâinile unui singur partid/om, mai multe partide revigorate doar pe scurtele perioade electorale, mai multe instituţii de stat sub controlul unui singur partid/om etc. Într-o astfel de situaţie, problema sistemului electoral nu este decât dilema – cu ce să-mi taie capul, cu sabia sau Ghilotina?

Sandu Spinu
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii