Fostul șef adjunct al Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (SPCB) din cadrul Centrului Național Anticorupție, Mihail Gofman, în cadrul unei emisiuni de la TV7, a confirmat că se află în SUA dar nu divulgă scopul deplasării, afirmând că nu are timp să comunice ce face și cum face pentru că este o chestie personală dar totodată și de interes reciproc pentru Moldova și SUA.

Mihail Gofman a refuzat să concretizeze dacă se afla în SUA pentru că a fost solicitat să participe la elucidarea furtului miliardului din R.M. La fel, Gofman, a ținut să afirme că totul ar fi „posibil”, cu același răspuns a venit și la întrebarea dacă instituțiile americane s-au interesat de declarațiile făcute cu 2 săptămâni în urmă. Gofman mai afirmă că plecarea sa a fost o inițiativă personală.

La faptul că ar putea fi adus forța la Procuratura Anticorupție, fostul șef adjunct  SPCB, a menționat că este o intimidare. Totodată a declarat că autosesizarea procuraturii în urma declarațiilor făcute este una salutabilă dar accentuează că îi este frică să revină în țară și anunță faptul că au avut loc intimidări al familiei sale prin intermediul apelurilor telefonice și mesaje. Concomitent a menționat faptul că măsurile împotriva familiei sale au început încă în iunie 2013.

Întrebat dacă a plătit firma Frontier Solutions pentru vizita în SUA sau cineva s-a interesat, Gofman comunică faptul că: „Unele persoane din guvernul SUA s-au interesat de ce se petrece în Republica Moldova, iar eu sunt cointeresat să explic ce s-a întâmplat în Republica Moldova, să demonstrez că ce s-a întâmplat a putut fi prevenit. Nu sunt cel mai sfânt din Moldova dar am fost inițiatorul că asemenea  chestii să nu meargă.”

La întrebarea de ce nu se aliază cu alți politicieni sau cu persoane din domeniu, CNA, procurori, Gofman a răspuns că, este o persoană  apolitică iar alți colaboratori din domeniu „nu vor să riște și vor să vadă cu ce se va termină chestia asta”.

”Care sunt adevăratele motive că vorbesc acum? În cercurile închise toți mă cunosc și știu ce documente am elaborat eu. Ce ați vrut? Să tac din gură? E cu totul ieșit din albia legalității. Eu nu sunt victimă, astea sunt riscurile profesiei și îmi fac meseria așa cum trebuie să fie. Voi nu cunoașteți multe detalii, am solicitat paza de stat.” mărturisește Gofman.

Despre spălarea miliardelor rusești  prin R.M. și despre ce sumă este vorba, fostul șef adjunct  SPCB, comunică faptul că ar fi vorba de aproximativ 18 miliare dolari. ” Cum a fost posibil? Banii s-au spălat prin Unibank chiar și în timpul monitorizării speciale din decembrie 2014 până în mai 2015, iar totul ar fi început încă la sfârșitul lui 2010” afirmă Gofman. Totodată, Gofman, a menționat că firma care a concesionat aeroportul din Chișinău este în proces de lichidare: „Cui aparține compania off-shor care a concesionat aeroportul e greu de spus dar Ilan Shor are o cotă mica.”

Despre casă pe numele mamei sale și relațiile cu vecinii- Constantin Botnari, Veaceslav Ciobanu și Gheorghe Cavcaliuc, Gofam spune că nu este în relații cu nimeni iar pe Cavcaliuc nu îl cunoaște afirmând că nu face parte din gașcă ”(…) sunt străin printre ai lor”.

Mihail Gofman menționează că urmează să susțină o conferință de presă în SUA, notând că a fost convingător și că subiectul e interesant anume prin faptul că pune în discuție investițiile FMI în Republica Moldova, crimă organizată și corupția. Totodată precizează că: „Am întrunirile respective pentru că am fost convingător. Nu deschid paranteze până nu va exista finalitate la aceste întrevederi.”

Ulterior în presă a apărut informația că, a participat la o conferință de presă. În urma declarațiilor făcute de la Washington, conform  jurnal.md, Mihail Gofman descrie schema fraudei de proporţii. Gofman menționează că: ” În jaful miliardului, principalul beneficiar este Vladimir Plahotniuc, reprezentantul principal al elitei politice. Al doilea este Vladimir Filat, care a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru furtul miliardului din rezervele BNM, dar nu pentru jaful propriu-zis. (…) Deja nu este secret că coordonatorul jafului a fost Serghei Iaralov, care este şi cetăţean al SUA. Este membru al Consiliului politic al unuia dintre partide şi om apropiat lui Plahotniuc”, a declarat Mihail Gofman.

În emisiunea de la TV7, Gofman,la fel a precizat că, coordonatorul furtului  miliardului este Serghei Iaralov care are în spate persoane mult mai influente, Iaralov fiind doar executor.

Mihail Gofman susține că va reveni în țară în aproximativ 10 zile și va face toate mărturiile de rigoare și va comunica totul al procuratură.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii