Liderul PPEM, Iurie Leancă, ar urma să se retragă din campania electorală. Cel puțin așa se vehiculează în cadrul partidului pe care îl conduce.

Fostul premier nu a confirmat și nici nu a infirmat zvonurile. Acesta a declarat că: „Decizia domnului Lupu ne-a luat prin surprindere, vom examina eventualele consecințe, urmează să luăm o decizie mâine”.

Ținem să precizăm faptul că, lideri europeni i-au cerut lui Iurie Leancă să se retragă în favoarea Maiei Sandu, acesta inițial refuzând categoric această solicitare. Leancă spunea atunci următoarele: „Continui cursa pentru Președinția Moldovei. Atâta timp cât știu că pot face lucruri bune pentru țara mea, pentru poporul meu, voi depune toate eforturile și toată energia mea. Am experiența și cunoștințele necesare ca să pot duce Moldova în continuare pe drumul spre Vest. Pot fi Președintele de care Moldova are nevoie.”

Potrivit ultimelor sondaje socio-politice, la alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent, Iurie Leancă ar obține 1,7-1,9% din voturile cetățenilor.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii