Primarul de Orhei are o nouă funcţie. Ieri, 19 iunie, Ilan Shor a fost ales în unanimitate lider al partidului “Ravnopravie”. În cadrul Consiliului Mişcării  social-politice, Shor a vorbit despre dezvoltarea formaţiunii şi perspectivele acesteia. 

Presa nu a fost invitată la reuniune. Potrivit unui comunicat de presă, în viziunea primarului de Orhei, formaţiunea “Ravnopravie” are o șansă istorică de a reveni în politica activă și de a pretinde la rezultate electorale serioase. Shor spune că mișcarea politică ar trebui să se poziționeze ca o valoare moderată de forțe politice de centru-stânga care pledează pentru consolidarea statalității Republicii Moldova. Totodată formaţiunea va pune acces pe drepturile și interesele tuturor grupurilor etnice care trăiesc în țară, dar şi întărirea rolului statului în susținerea păturilor social vulnerabile ale populației. 

Menţionăm că Ilan Shor este un controversat om de afaceri, care a figurat ca suspect în dosarul furtului miliardului. În mai 2015, Ilan Shor a fost reţinut şi plasat sub arest la domiciliu fiind învinuit de procurori pentru gestionarea frauduloasă a BEM, în perioada noiembrie 2014. 

Decizia Judecătoriei Buiucani, în urma căreia Shor a fost eliberat din arest la domiciliu, a fost luată în aceeaşi zi în care el a difuzat un autodenunţ  în baza căruia a fost reţinut fostul premier moldovean Vlad Filat. În acest autodenunţ, dar şi ulterior într-o conferinţă de presă, Shor a declarat că a luat bani de la BEM, doar că a fost impus de Filat să facă acest lucru. 

În rezultatul celor expuse, Şor a fost eliberat, iar Filat a fost reţinut şi este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă.

Chiar dacă, ultimul Raport Kroll sugerează că anume Ilan Shor ar fi fost coordonatorul şi beneficiarul principal al transferurilor frauduloase de la Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială. Creditele neperformante în valoare de 1 miliard de dolari ar fi fost transferate în doar două zile către companiile din Regatul Unit şi Hong Kong, ai căror proprietari încă nu sunt cunoscuţi, procurorul Adriana Beţişor a afirmat anterior că acesta va fi cercetat în continuare în stare de libertate, deoarece colaborează cu ancheta. 

La ai săi 29 de ani, Ilan Shor deţine mai multe afaceri, printre care compania „Dufremol” (Duty-free) şi este patronul clubului de fotbal FC Milsami Orhei. 

Într-un interviu acordat revistei VIP Magazin, Ilan Shor a spus că la vârsta de 13 ani avea deja prima afacere proprie – trei magazine de telefoane mobile, iar la 16 ani deţinea o mini-tipografie.
 
Acesta este şi finanţatorul şi preşedintele clubului de fotbal FC Milsami Orhei, fosta Viitorul Orhei. În 2015, clubul de fotbal Milsami Orhei, patronat de Ilan Shor a devenit în premieră campioană a Moldovei, acesta fiind şi primul caz când o echipă dintr-un alt oraş decât Chişinău şi Tiraspol câştigă titlul în Republica Moldova.

Din septembrie 2014 omul de afaceri Ilan Shor face parte din Consiliul de Administrare al Aeroportului Internaţional Chișinău, luat în concesiune de compania rusă Avia Invest. Ilan Shor este directorul "Dufremol", companie care închiriază cele mai mari spaţii în aeroport, asigurând 60% din veniturile non-aeronautice ale aeroportului, potrivit Radio Chişinău. 

Posturile moldovenesti de televiziune EURO TV si Alt TV au fost preluate de milionarul Ilan Shor, un apropiat al cercurilor politice si de afaceri din Rusia, scria în septembrie 2014 publicaţia deschide.md. 

Din 2010 Ilan Shor este căsătorit cu cântareaţa rusă Jasmin şi împreună au doi copii.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii