Shor a mulțumit susținătorilor săi și a ținut să amintească despre realizările din Orhei din momentul în care el a preluat conducerea primăriei.

Acesta este primul său mesaj de când se află după gratii

Mesajul lui Shor:

Dragi Orheieni! Prieteni!

Vreau să Vă mulțumesc din suflet pentru că sunteți alături de mine, pentru că vă faceți griji pentru mine, pentru că nu vă lăsați influențați, intimidați, pentru că sunteți curajoși!

Prezența voastră și eroismul de care dați dovadă de fiecare dată, îmi dă puteri și speranțe să lupt mai departe.

Împreună cu Dumneavoastră am demonstrat de nenumărate ori, pe parcursul ultimului an, că putem realiza lucruri frumoase.

Am demonstrat întregii țări că, indiferent ce zic și cred alții, noi, împreună cu voi, suntem o echipă capabilă de a dezvolta și de a transforma un oraș considerat provincie într-o localitate prosperă. 

Într-un an, Orheiul, pe care am onoare să-l conduc, a devenit model pentru toată Republica Moldova. Astăzi, anume orașul Orhei este localitatea exemplu pentru toate orașele din țara noastră! Mă mîndresc cu cele realizate pînă acum și voi depune toate eforturile în continuare, indiferent de situație, ca orheienii să ducă o viață mai bună, iar copii lor să aibă un viitor mai frumos.

Dragi Orheieni, susținerea voastră este cea care mă determină și mai mult să lupt pentru ca adevărul să triumfe.

Vă asigur că ceea ce faceți astăzi, străduința și susținerea de care dați dovadă nu este în zadar.

Regret că, în Republica Moldova presiunile din exterior și de pe rețelele de socializare au devenit mai importante ca dreptatea. Vă mulțumesc încă o dată că sunteți alături de mine. Doar luptând împreună vom învinge și vom face ca toți să cunoască adevărul. 

Orheiul și orheinii sunt parte din sufletul meu pentru totdeauna, iar gestul vostru îmi dă forțe să lupt!

 
Cu mult respect, Ilan Shor! 

Amintim că ieri, Judecătoria Buiucani a decis prelungirea mandatului de arest pentru încă 30 de zile pe numele lui Ilan Shor.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii