Comisia europeană pentru democraţie prin drept condamnă inițiativa Ministrului Justiției de a trage la răspundere judecătorii, care au pierdut dosare la CEDO. Într-un răspuns oferit la o solicitare expediată de Curtea Constituțională din Republica Moldova, Comisia de la Veneția susține că procedura este permisă însă numai acolo unde există o intenţie sau neglijenţă gravă a magistratului.

"Tragerea la răspundere a judecătorilor ca urmare a pronunţării unei hotărâri cu efect negativ a Curţii Europene a Drepturilor Omului ar trebui să se bazeze pe constatarea unei instanţe naţionale privind intenţia sau neglijenţa gravă a judecătorului. Hotărârea Curţii nu ar trebui utilizată ca unică bază pentru tragerea la răspundere a judecătorului. Mai mult, tragerea la răspundere a judecătorilor, iniţiată ca urmare a unei soluţionări amiabile a unui caz din faţa Curţii sau a formulării unei declaraţii unilaterale care recunoaşte încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie să se bazeze pe stabilirea de către o instanţă naţională a intenţiei sau neglijenţei grave a judecătorului", au explicat experții Comisiei de la Veneția.

Potrivit lor, judecătorii nu trebuie traşi la răspundere prin intermediul acţiunii în regres, cum ar fi pierderea dosarelor la CEDO, iar constatarea existenţei de către Curte a unei încălcări a Convenţiei nu presupune în mod necesar faptul că judecătorii trebuie pedepsiți.

 În ianuarie 2016, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari a anunțat că autoritățile judiciare din țara noastră vin să sporească responsabilitatea actorilor atât în domeniul Justiţiei, cât şi al întregului domeniu public, în respectarea drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor, şi să sporească responsabilizarea personală.

Ministerul Justiției a anunțat atunci că magistrații, procurorii și funcționarii care se fac responsabili de condamnarea Republicii Moldova la CEDO vor restituie paguba achitată de stat. La prima etapă, au fost identificați 27 de judecători, șapte procurori și doi funcționari care au fost atacați în judecată. La scurt timp, dosarele s-au blocat din cauză că un grup de șapte judecători de la Curtea Supremă de Justiție au solicitat interpretarea constituționalității dreptului de regres al statului împotriva judecătorilor. Deocamdată, Curtea Constituțională nu a oferit un răspuns.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii