Ultimele evenimente din campania electorală, au făcut din candidatul comun a dreptei la prezidenţiale, Maia Sandu, un personaj tot mai controversat.

Apare în arena politică alături de fostul premier, Vlad Filat, primul funcţionar moldovean de asemenea rang condamnat pentru acţiuni de corupţie, militează pentru educație, se declară o aprigă luptătoare cu sărăcia, corupția și oligarhii. 

În aprilie 2016, Maia Sandu intră în negocieri cu Andrei Năstase şi Iurie Leancă pentru desemnarea unui candidat comun pentru prezidenţiale. După retragerea lui Iurie Leancă şi prezentarea rezultatelor a două sondaje, Maia Sandu câştigă bătălia fiind desemnată candidat unic din partea PAS, PPDA şi PLDM. Iar cireașa de pe tort a fost pusă de Marian Lupu, care, după ce timp de două săptămâni de campanie electorală a cheltuit peste 15 milioane de lei, doar cu trei zile înainte de scrutin şi-a retras candidatura în favoarea ei.
 
Maia Sandu este unul din puţinii politicieni care a reuşit sa-şi facă o carieră fără a beneficia de ajutorul rudelor sau a prietenilor influenţi. Originară dintr-un sat din raionul Făleşti, Maia Sandu este admisă din prima încercare la Academia de Studii Economice. 

Sandu diplomă.png


După absolvire, se înscrie la  Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, obţinând titlul de Master în Relaţii Internaţionale. În 2010, Maia Sandu, obține titlul de Master în Administraţie Publică, la Harvard Kennedy School of Government, SUA.

unica.md.jpg

Maia Sandu sursa foto: unica.md

Candidata la preşedinţie şi-a început cariera la Ministerul Economiei, în calitate de consultant şi şef-adjunct de directive în 1994. Din 1998, a lucrat la Oficiul Băncii Mondiale din Chişinău, în calitate de economist, timp de șapte ani. În 2005, în perioada  guvernării comuniste, acceptă funcţia de şef de Direcţie la Ministerul Economiei, după care în 2007 pleacă să lucreze pentru UNDP.

Din 2010 și până în 2012, Sandu a deținut funcția de consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale din Washington DC, SUA, după care, la invitaţia premierului de atunci, Vlad Filat, revine la Chişinău pentru a ocupa funcţia de ministru al Educaţiei. În anul 2014, cu puţin timp înainte de scrutinul parlamentar, Maia Sandu devine membră al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Ulterior Maia Sandu „divorţează” de formaţiunea care a promovat-o în politică şi îşi formează propriul partid- Partidul Acțiune și Solidaritate.

Cum a ajuns populară Maia Sandu

Lupta asiduă contra fraudării examenelor de bacalaureat, au făcut-o faimoasă pe viitoarea pretendentă la şefia statutului. O adevărată revoluţie în învăţământul moldovenesc a fost întroducerea supravegherii video a examenelor de BAC. În 2013, mai bine de jumătate din liceenii din Moldova au picat examenele de absolvire.

timpul.md.jpg

Nicolae Timofti, Vlad Filat, Maia Sandu și Dorin Recean sursa foto: timpul.md

 Atunci, Sandu a trebui să suporte un întreg val de critici, atât din partea celor care nu au putut să susţină examenele, cât şi din partea mai multor cadre didactice, care până la supravegherea video încasau comisioane solide pentru ajutorul acordat corigenţilor. 

De nemulţumirile unor elevi şi profesori a profitat opoziția comunistă, care, pe lângă moţiunile de cenzură, au organizat proteste stradale, iar sloganul “Jos Maia Sandu” devenise un brand printre liceeni. 

unimedia.info.jpg

sursa foto: unimedia.info

„Ce a făcut Maia Sandu? Discreditează pedagogii, instituţiile de învăţământ, directorii de şcoli. Cum poţi să impui un director de şcoală să dea examene, când el are o experienţă de 20 de ani în calitate de conducător al instituţiei de învăţământ şi a atins vârsta de 60 de ani? Acoperindu-se cu paravanul aşa-ziselor reforme, Maia Sandu face prostii”, a declarat liderul comuniştilor Vladimir Voronin, în cadrul unei emisiuni televizate.

Totuşi, în cele din urmă atât elevii, cât şi cadrele didactice, se resemnează cu supravegherea video a examenelor, care este menţinută şi de către succesoarea sa, liberala Corina Fusu. 

Una din realizările Ministerului Educaţiei sub şefia Maiei Sandu a fost elaborarea şi adoptarea Codului Eduaţiei. De asemenea, Maia Sandu a declarat război tuturor taxelor neformale din grădiniţe şi şcoli. Şi dacă i-a reuşit cu eliminarea fraudării examenelor de BAC, atunci lupta cu taxele neformale nu a avut acelaşi success.

Meritele Maiei Sandu, au fost însă observate de Par­te­ne­ri­a­tul Glo­bal pen­tru Res­pon­sa­bi­li­tate Soci­ală (GPSA) – o ini­ția­tivă a Băn­cii Mondi­ale, care în primăvara anului 2015 i-a oferit pre­mi­u­l pen­tru Lea­der­ship în Res­pon­sa­bi­li­tate Soci­ală pen­tru regiu­nea Europa și Asia Cen­trală.

diez.md.jpg

Sandu și Pre­mi­u­l pen­tru Lea­der­ship în Res­pon­sa­bi­li­tate Soci­ală sursa foto: diez.md

În 2015, Cur­tea de Con­turi sta­bi­lea însă că, în peri­oada man­da­tu­lui de la Edu­ca­ţie al Maiei Sandu, insti­tu­ţia ar fi abor­dat ine­fi­cient mai multe achi­zi­ţii publice, acu­za­ţii res­pinse de can­di­data la şefia sta­tu­lui.

Maia Sandu şi jaful secolului 

Maia Sandu, a fost acuzată în repetate rânduri de participarea în această fraudă atât prin intermediul fostului ei șef de partid, Vlad Filat, cât și prin deciziile pe care le-a votat la Guvern. Aceasta însă a tot încercat să se detașeze de acest fapt, invocând că, nu a votat decizii legate de furt, deși stenogramele Guvernului o contrazic.

„Maia Sandu, care a votat pentru toate chestiile acestea, să iasă acum să explice. În anul 2014, tot printr-o procedură de aceasta, și-a asumat responsabilitatea Leancă și a votat și Maia Sandu atunci”, a declarat socialistul Igor Dodon.  

În cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune „Moldova 1”, activistul civic, Ion Dron, a declarat: "În România un politician, care semna plecarea miliardului, trecea la DNA, dar nu făcea partid în studiouri. În Republica Moldova se lansează în politcă. Asta este anomalia în țara noastră. Este culmea ipocriziei politice: să aprobi furtul miliardului, apoi să creezi un partid ca să-l cauți”. 

Ulterior, Maia  Sandu a precizat că, atunci când a fost garantat primul împrumut, la sfârșitul lui 2014, nu a votat … pentru că nu era prezentă la ședința respectivă a Guvernului. Totodată, Maia Sandu a declarat public că, doreşte să se facă lumină în furtul miliardului, în care ar fi implicat Vlad Plahotniuc.

Mai mult, liderul PAS a afirmat că, a expediat o scrisoare Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, prim-ministrului Pavel Filip, dar şi ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc, prin care solicită să fie examinate acţiunile şi inacţiunile ilegale în cazul concesionării Aeroportului. 

De ce nu a ajuns Maia Sandu prim-ministru

În iulie 2015, după demisia Guvernului Gaburici, Maia Sandu a fost desemnată de către PLDM pentru funcţia de prim-ministru. „PLDM, prin decizie unanimă, a înaintat pe Maia Sandu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, însă acest lucru trebuie discutat nu doar la nivel de alianţă, dar şi la nivel de parteneri de dezvoltare. Moldova nu este într-o stare în care să ne permitem încercări. Abordarea pe care o are Maia Sandu este una foarte responsabilă şi matură, pentru a avea o înţelegere complexă asupra acţiunilor ce urmează a fi întreprinse imediat", a menţionat  atunci Vlad Filat. 

basarabia.md.jpg

Maia Sandu alături de Vlad Filat sursa foto: basarabia.md

Candidatura Maiei Sandu, nu este susţinută însă de către PDM şi PL, fără a fi oferite careva explicaţii la moment. Mai apoi, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a făcut următoarea declaraţie în cadrul unei emisiuni televizate: “Maia Sandu nu a ajuns premier pentru că nu a vrut, nu a vrut să se ducă la întâlnirea cu PD. Eu, de exemplu, nu cunosc capacitățile ei. A face PR nu înseamnă a fi om politic. A făcut PR, cât a fost ministru. Chipurile a făcut reforme, dar nu s-a făcut acolo nimic. Doar acele camere de luat vederi la examenele de la BAC. Spuneți ce a mai făcut? Societatea se lasă deseori manipulată de mass-media”. 

Ulterior, agenţia de presă Infotag a comunicat, cu referinţă la surse anonime din cadrul Partidului Democrat că, Maia Sandu nu a fost susţinută, deoarece ea nu poate fi influenţată şi se bucură de sprijinul Occidentului. “Sandu este o “capcană” nu doar pentru PDM, dar şi pentru Partidul Liberal, care a revenit la putere cu mari interese, atunci când Sandu este foarte principială şi îi va mustra pe toţi. Ei nu au cu ce să o şantajeze. Ce-i poţi spune, că nu-i căsătorită? Să recunoaştem, politicienii noştri nu s-au obişnuit să lucreze cu asemenea oameni. De asemenea, în opinia SUA şi a Uniunii Europene, Sandu este acel premier, care îşi poate asuma răspundere pentru îndeplinirea reformelor importante. Mandatul său va conferi un anumit stimul şi o imagine Moldovei, va dezgheţa fluxurile financiare în ţară, dar ea este incontrolabilă şi va spune ce crede”, a explicat democratul.

Maia Sandu a dezvăluit ulterior, că a avut o discuţie cu preşedintele Parlamentului, democratul Adrian Candu. Democraţii ar fi anunţat-o că, preşedintele PL este cel care nu vrea să se întâlnească cu ea, iar acest lucru înseamnă că nici PD-ul nu o va face.”Am insistat să am o discuţie cu liderii celor trei partide, ca să ştiu şi aşteptările dânşilor. Mai apoi am aflat că ei au cu totul altfel de aşteptări pe care mi le imaginam eu”, declara Maia Sandu pentru infrofunzime.md.

AIE-3 a votat pentru candidatura vicepreşedintelui PLDM, Valeriu Streleţ, care a devenit premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Republicii Moldova. Maia Sandu nu s-a regăsit în noul guvern.

„Făcătura lui Soros” şi susţinerea Occidentului

Despre Maia Sandu, s-a vehiculat că ar fi „făcătură” a laboratoarelor controversatului miliardar de origine magheară, Georges Soros, căruia îi place să mişte pioni în politica mondială. “Maia Sandu este un produs tipic al incubatorului de lideri ai reţelei mondiale Soros. Maia Sandu, născută în 1972, necăsătorită, a intrat după absolvirea studiilor în Ministerul Economiei de la Chişinău, unde a ajuns directoare generală, pe timpul guvernării comuniste, trecând şi pe la reprezentanţa din Chişinău a Băncii Mondiale. Între timp Maia Sandu a fost recrutată de Reţeaua Soros şi a ajuns până la poziţia de membru al Senatului Fundaţiei Soros-Moldova.” 
 
Astfel, Maia Sandu a fost răsplătită cu o bursă la un masterat în SUA, în 2009-2010, la o instituţie controlată şi finanţată de Soros, după care s-a angajat consilieră la unul dintre directorii executivi ai Băncii Mondiale”, scrie  basarabialiterara.com.md.

Întâmplător sau nu, dar majoritatea liderilor din PAS şi-au intersectat cărările cu Fundaţia Soros:

-Maia Sandu – fost membru în Senatul Fundaţiei Soros Moldova;
-Secretar General PAS, Igor Grosu – fost viceministru al Educaţie, membru şi fondator al mai multor ONG din Reţeaua Soros;
-Vicepreşedinte PAS, Liliana Nicolaescu Onofrei – fost viceministru al Educaţie, veche activistă a Reţelei, director pentru Educaţie la Fundaţia Soros-Moldova între 1996-1998, multiple colaborări cu ONG-urile din reţeaua Soros;
-Vicepreşedinte PAS, Sergiu Musteaţă – Stagii în 2001, 2002, 2005 la Universitatea Central Europeană din Budapesta, înfiinţată de George Soros. Musteaţă este co-autor al mai multor rapoarte pentru Reţeaua Soros.
-Membru Biroului Politic PAS, Daniela Terzi-Barbăroşie – A lucrat la Fundaţia Soros-Moldova, beneficiară a mai multor burse de excelenţă Soros.
-Membru Biroului Politic PAS, Dan Perciun – fostul şef al Direcţiei e-Transformare şi Informatizare din Ministerul Educaţiei, numit de Maia Sandu, a coordonat proiecte sprijinite de Fundaţia Soros în cadrul direcţiei sale.

Pe de altă parte, mai mulţi lideri occidental şi-au declarat susţinerea pentru candidatura Maiei Sandu şi i-au sugerat lui Iurie Leancă să se retragă din cursă. Partidul Popular European a postat la 20 octombrie, mai multe fotografii pe pagina de Facebook, dar şi un mesaj de susţinere pentru candidatul comun al PPDA, PAS şi PLDM la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu. În fotografii, Maia Sandu apare alături de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi preşedintele Consliului European, Donald Tusk.
suținători UE.jpg
Şi deputatul român în Parlamentul European, Monica Macovei, a anunțat că o susține pe liderul PAS la șefia statului, Maia Sandu. Macovei, a scris că, o consideră pe Sandu „un candidat curat, neimplicată în scandaluri de corupție”. 

diez.md.png

Maia Sandu și Monica Macovei sursa foto: diez.md

Maia Sandu versus Vlad Plahotniuc

Deşi, Maia Sandu, l-a criticat dur pe Plahotniuc pentru că „a capturat ţara”, „a furat miliardul” şi „trebuie să stea la puşcărie”, Vlad Plahotniuc îl retrage pe candidatul PDM, Marian Lupu, din cursa prezidenţială în favoarea candidatei PAS.   

independent.md.jpg

Marian Lupu și Vlad Plahotniuc sursa foto: independent.md

Se pare că, această mişcare a fost pregătită de către oligarhul de pe bulevardul Cantemir din timp. În primul rând, a fost desemnat un candidat cu un nume notoriu în politică, dar compromis şi cu şanse minimale de a câştiga fotoliul. La 9 septembrie 2016, premierul Pavel Filip oferă publicităţii stenograma de la şedinţa Guvernului din 26 martie 2015, când Guvernul Gaburici decide asupra creditului de 5,6 miliarde de dolari pentru Banca de Economii. Documentul o favorizează pe Maia Sandu. 

Apoi, la 17 octombrie, într-un interviu pentru AllMoldova, Plahotniuc o laudă pe preşedinta PAS: “Maia Sandu cred că este corect direcționată, spune ce gândește, chiar dacă o dă în bară de multe ori și o duc șmecherii de nas, o folosesc în războaiele lor, cel puțin pare sinceră și nu am văzut să promoveze idei dăunătoare interesului național. Poate nu ar fi un președinte bun, dar nu cred că s-ar apuca să distrugă țara. Indiferent de situație, rămân la ideea că Republica Moldova trebuie condusă de un președinte pro-European”.

Reacţiile nu au întârziat să apară. Maia Sandu a spus că, este “un măr otrăvit” şi că nu are nevoie de susţinerea lui Plahotniuc, iar Igor Dodon a bătut alarma, că “s-a demonstrat că Sandu este omul lui Plahotniuc”, iar Andrei Năstase “a ajuns în rolul de “nebunul satului”.

Analiştii nu cred în sinceritatea lui Pahotniuc privind cursul European şi găsesc două explicaţii pentru retragerea candidaturii lui Marian Lupu. Pe de o parte, este vorba despre influenţa marilor lideri occidentali asupra oligarhului moldovean. Pe de altă parte, retragerea lui Lupu l-ar favoriza pe socialistul Igor Dodon, care este de fapt candidatul pe care mizează cu adevărat Plahotniuc.

Oricare n-ar fi însă rezultatele alegerilor, vicepreşedintele PDM va avea doar de câştigat în urma acestei mişcări.

Candidatul care a pierdut 70 de mii de dolari în trei ani

Maia Sandu, a declarat că, în timp cât s-a aflat în funcţii publice, începând cu anul 2012, a irosit în jur de 70 de mii de dolari din economiile sale. O bună parte din acestă sumă ar fi cheltuit-o pentru a-şi ajuta familia şi prietenii.

Potrivit  declaraţiei cu pri­vire la veni­turi şi pro­pri­e­tate, Maia Sandu deţine un apar­ta­ment de 74,5 m.p. pe str. Alba Iulia din Chi­şi­nău, cum­pă­rat în 2003 cu 440 mii de lei, un auto­mo­bil Toyota Rav 4, fabri­cat în 2007, achi­zi­ţio­nat în 2012 cu 170 mii de lei. Sandu mai susţine că, deţine în con­turi ban­care din SUA 81 de mii de dolari.  În perioada anilor 2014-2015 veniturile Maiei Sandu au constituit  273,7 mii de lei.

Politică, Maia Sandu
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii