Ministerul Justiției a semnat ieri un Memorandum cu UNICEF și Institutul de Reforme Penale (IRP) prin care se angajează  ca până la finele anului 2017, să reducă numărul de minori aflați în conflict cu legea. Pentru atingerea acestui obiectiv, Ministerul va beneficia de sprijin financiar de peste 3 milioane de lei.

Proiectul asumat prevede instituirea unui sistem de protecție a copiilor împotriva violenței, abuzului și neglijării pentru a preveni riscurile de încălcare a legii. 

În cadrul programului de circa 150 de mii de euro, vor fi elaborate instrumentele necesare profesioniștilor care lucrează cu minorii. Astfel, peste 50 de copii aflați în conflict cu legea vor beneficia de asistență specializată, iar 20 de mediatori vor avea parte de formare specializată privind lucrul cu minorii în cadrul procedurilor penale.

Obiectivul organizațiilor semnatare vizează creșterea numărul copiilor dejudiciarizați, dar și reintegrarea socială a minorilor.

Potrivit Ministerului Justiției, în prezent, împotriva minorilor sunt inițiate anual peste 1000 de cauze penale, iar în jumătate dintre acestea, instanțele pronunță o sentință.

Memorandumul încheiat între cele 3 organizații poate fi accesat aici.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii