Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 29 iulie, un decret de promulgare a Legii cu privire la procuraturile specializate. Noua lege prevede instituirea Procuraturii anticorupție, Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauzelor Speciale. Noile instituții au drept scop crearea unui sistem de justiție independent, echitabil, eficient şi transparent.

Potrivit politik.md, procuraturile specializate vor avea un buget separat, o organigramă distinctă cu împuterniciri speciale. Sediile acestora vor fi localizate în municipiul Chișinău, cu oficii teritoriale ce vor fi aprobate de către Procuratura Generală. 

În noile instituții vor activa maxim 50 de procurori, 40 de consultanți ai acestora, 31 de ofițeri de urmărire penală şi de investigații, 10 specialiști şi 7 angajați în structura personalului tehnic și administrativ. Procurorii din cadrul procuraturii specializate sunt independenţi procesual, fiind conduși de procurorul-şef, ajutat de un adjunct.  

Instituirea procuraturilor specializate se realizează conform Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 și a Concepției reformării Procuraturii. Acţiunea face parte din  măsurile prevăzute în Acordul de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii