Vice-ministru de Externe al regiunii Abhazia, Oleg Arşba, a fost deportat ieri de pe Aeroportul Internaţional Chişinău, scrie newsmaker.md.

Acesta urma să ajungă în regiunea transnistreană, la invitaţia administraţiei de la Tiraspol, care sărbătorește 26 de ani de la fondarea regiunii autoproclamate.

Ministerul de externe de la Tiraspol a comentat incidentul, declarând că deportarea lui Arşba „complică situaţia" în cadrul negocierilor privind reglementarea conflictului transnistrean și că Chișinăul a fost preîntâmpinat în privința vizitei lui Arșba.

Deportarea oficialilor din Osetia de Sud şi Abhazia, care intenţionau să ajungă în Transnistria nu este în premieră. Acum un an a fost interzisă intrarea în ţară a pretinsului ministru de Externe din Osetia de Sud, Karbuzat Ţhovrebov, dar şi al deputatului Igor Kociev. Anul trecut, de pe Aeroportul Internaţional Chişinău a fost deportat şi aşa-zisul vice-preşedinte al Abhaziei, Vitali Gabnia.


Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii